Descoperire uimitoare făcută de medicii japonezi. Un studiu realizat de aceștia arată faptul că un antioxidant ar putea preveni degradarea inimii. Dacă toate concluziile studiului se confirmă, atunci se vor deschide perspective noi pentru tratarea insuficienței cardiace.
O echipă de medici din Japonia a realizat un studiu care ar putea schimba lumea medicală. În urma cercetării lor, aceștia au arătat că forma oxidată a glutationului poate juca un rol important în protejarea inimii. Potrivit medicilor, totul se datorează capacității de modificare a proteinei-cheie din mitocondrii, pe care o are GSSG.
Studiul a fost deja publicat în Nature Communications. Printre ipotezele sale, se arată și faptul că mitocondriile pot deveni ținta principală în tratarea insuficienței cardiace. Noul antioxidant descoperit ar putea trata această afecțiune sau ar putea avea efect de reversibilitate asupra ei.
Pentru a putea trage a anumite concluzii, medicii japonezi au efectuat o serie de experimente pe șoareci. S-a observat faptul că un marker molecular se comportă ca un scut și protejează inima, mai ales în timpul insuficienței cardiace.
”Rolul principal al mitocondriilor miocardice este de a susține producția ridicată de energie, menținând în același timp echilibrul redox intracelular. Stresul oxidativ cauzat de acumularea de specii reactive de oxigen și electrofili derivați din ROS este considerat un factor agravant în evoluția bolilor ischemice cardiace.”, a declarat medicul Akiyuki Nishimura, citat de dcmedical.ro.
Cercetătorii susțin că stresul oxidativ este unul dintre factorii care influențează progresul bolilor cardiace ischemice. Nivelul de stres oxidativ este dat de raportul dintre glutationul redus și cel oxidat, iar recomandat este ca glutationul redus să fie mai mare decât cel oxidat.
Noua cercetare realizată de medicii japonezi a avut ca scop demonstrarea efectului pe care îl poate avea glutationul în tratarea leziunii cardiace provocate de lipsa de oxigen. S-a ajuns la concluzia că glutationul poate modifica un acid care are în compoziție sulf și, astfel, este protejată funcția mitocondrială.
”Stresul oxidativ cauzat de producția crescută de specii reactive de oxigen este o caracteristică esențială a bolilor ischemice cardiace. Prin urmare, mai multe studii clinice au încercat să vizeze stresul oxidativ pentru a îmbunătății prognosticul pacienților cu insuficiență cardiacă. Majoritatea au eșuat.”, a mai spus medicul.