Life

Medicul Adrian Marinescu, noi detalii despre situația lui Florin Piersic: “Este total neadevărat”. Ce i s-a întâmplat, de fapt, actorului

Care este starea actuală de sănătate a lui Florin Piersic. Dr. Adrian Marinescu le-a explicat tuturor ce s-a întâmplat, de fapt, cu marele actor.
08.05.2024 | 23:13
Medicul Adrian Marinescu noi detalii despre situatia lui Florin Piersic Este total neadevarat Ce i sa intamplat de fapt actorului
Dr. Adrian Marinescu, primele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Florin Piersic se confruntă cu grave probleme de sănătate. Marele actor a fost transferat de la Cluj la București, iar acum se află pe cele mai bune mâini. În timp ce mulți se feresc să facă precizări despre starea sa de sănătate, dr. Adrian Marinescu a vorbit despre cazul lui Florin Piersic.

Care este starea de sănătate a Florin Piersic după ce a fost transferat în București

Florin Piersic se află internat la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală. Deși a ajuns acolo în urmă cu multe ore, medicii au fost destul de rezervați în a oferi detalii despre starea lui de sănătate.

ADVERTISEMENT

Până acum, s-au vehiculat multe zvonuri legate de diagnosticul marelui actor. Fanii lui Florin Piersic nu mai știu ce să creadă, așa că dr. Adrian Marinescu a simțit nevoia să facă anumite precizări pe înțelesul tuturor.

În primul rând, dr. Adrian Marinescu a vrut să sublinieze faptul că marele actor este stabil. Asta nu înseamnă că a depășit complet perioada sensibilă, ci doar că nu se află la terapie intensivă.

ADVERTISEMENT

Potrivit medicului, starea în care se află acum Florin Piersic este una care nu reprezintă un pericol pentru viața sa. Dr. Adrian Marinescu a ținut să precizeze acest lucru pentru ca fanii actorului să nu se mai îngrijoreze.

Dr. Adrian Marinescu, primele detalii despre cazul lui Florin Piersic

Un alt aspect pe care l-a subliniat medicul a fost conexiunea dintre vârsta și infecția pe care a dezvoltat-o. Potrivit declarațiilor sale, faptul că Florin Piersic are o vârstă înaintată, dar și alte boli nu au influențat dezvoltarea infecției.

ADVERTISEMENT

”Este un pacient vulnerabil prin vârstă, bolile asociate și acest lucru nu se află în raport cu această infecție. Aceasta se putea întâmpla și dacă ar fi avut o pneumonie sau viroză.”, a explicat medicul la Antena 3 CNN, potrivit dcnews.ro.

ADVERTISEMENT

S-a vehiculat foarte mult faptul că Florin Piersic ar fi intrat în contact cu stafilococul în timp ce se afla în spital. Medicul Marinescu a contrazis această ipoteză, mai ales că este vorba despre un stafilococ care și-a păstrat sensibilitatea la antibiotice.

Pe baza acestui considerent, dr. Adrian Marinescu este de părere că, de fapt, marele actor are o bacterie pe care fiecare dintre noi o avem. Tocmai de aceea, exclude faptul că un stafilococ luat din spital i-ar putea cauza o infecție.

”Este total neadevărat. (…) Este o bacterie pe care o avem toți, inclusiv pe piele. Nu trebuie să existe o legătură între acest stafilococ și o infecție severă care să aibă legătură cu vreun spital.”, a conchis medicul.