Medicul Virgil Musta, avertisment legat de începerea școlilor! „Ar putea spori numărul de cazuri de COVID-19”

Alexandru Năstase   
în HotNews
13/09/2020, 16:37
Medicul Virgil Musta, avertisment legat de începerea școlilor! „Ar putea spori numărul de cazuri de COVID-19” GALERIE FOTO
Școlile s-ar putea transforma în focare de COVID-19. Sursa foto - EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

Medicul Virgil Musta a lansat un avertisment serios legat de începerea școlilor! Astfel, cel care conduce secția de Boli Infecţioase a Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara, a declarat că numărul cazurilor de infectare ar putea spori cu această ocazie.

„Aceste variaţii nu cred că sunt semnificative din punct de vedere al prognosticului pandemiei.

Pandemia este în creştere sau de mai bine de o lună de zile într-un platou, de peste 1.000 – 1.300 de cazuri, care diferă şi de numărul de teste, dar şi ‘exactitatea’ cu care se fac aceste testări.

Ce spune medicul Virgil Musta despre începerea școlilor!

Pot fi pe simptomatologie, adică pe definiţie de caz, ori aleatoriu, pentru cei care vor să meargă în concendiu sau pur şi simplu să se testeze.  

Nu cred că există o semnificaţie aparte, prin faptul că astăzi au ieşit valori mai mari. Principala semnficaţie se referă la faptul că avem în continuare un număr mare de cazuri.

Și încă nu se întrevede faza descendentă a pandemiei şi, ca să fiu sincer, odată cu începerea anului şcolar, s-ar putea să avem o uşoară creştere. Sperăm să nu fie un număr foarte mare de cazuri”, a declarat Virgil Musta pentru B1.ro.

Vă readucem aminte că numărul de noi infectări cu SARS-COV-2 rămâne relativ constant, potrivit ultimului raport transmis de Grupul de Comunicare Strategică.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.109 de noi cazuri, însă raportate la un număr mult mai mic de teste efectuate. Concret, au avut loc 14.784 de teste în ultimele 24 de ore. 8.978 s-au realizat în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 5.806 la cerere.

Astfel, 7,5% dintre cei testaţi au fost depistaţi pozitiv, adică 1 din 14 oameni. Ieri au fost efectuate 24.939 de teste (14.782 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.157 la cerere) şi depistate 1.311 de noi cazuri, deci o persoană pozitivă din 20

 

 

 

 

Închide ×