Plecarea de la Petrolul a lui Mehmet Topal a fost anunțată de FANATIK, duminică, 22 decembrie. Antrenorul turc a mărturisit motivele pentru care a ales să plece de la ploieșteni.
Între-un mesaj transmis pe rețelele de socializare, Mehmet Topal a dezvăluit motivul care a dus la plecarea sa de la Petrolul. Antrenorul turc nu se mai afla pe aceeași lungime de undă cu cei din conducerea clubului. Deși a mărturisit că a fost tot timpul dispus să facă sacrificii pentru echipă.
“La începutul lunii iunie, cu mare entuziasm, am început prima mea experiență ca antrenor la unul dintre cele mai prestigioase cluburi din România, Petrolul.
Împreună cu jucători valoroși, cu suporterii noștri minunați, care mi-au fost mereu alături, și cu toți angajații clubului, am devenit o adevărată familie.
Am depășit multe dificultăți și, dacă pot spune așa, am trăit succese de neuitat. Cu toate acestea, am realizat că ideile mele în legătură cu planificarea viitorului nu sunt în aceeași direcție cu cele ale conducerii clubului.
Din cauza faptului că această situație a început să mă afecteze foarte mult, am luat decizia de a încheia mandatul meu de antrenor la Petrolul. Așa cum a fost anunțat oficial și de către club.
Decizia mea nu are legătură cu probleme personale. Am fost întotdeauna dispus să fac sacrificii pentru binele Petrolului.
Sunt convins că această decizie este cea mai potrivită pentru ambele parti. În zilele următoare, mă voi întâlni cu oficialii clubului pentru a finaliza această colaborare“, a scris Mehmet Topal pe Instagram.
Pentru preluarea echipei ploieștene sunt pe listă Florin Pârvu, Bogdan Andone și marea surpriză, Adrian Mutu. “Briliantul” se află în discuții avansate cu cei de la Petrolul și ar putea să semneze contractul în perioada Crăciunului.