Cu 24 de ore înainte de startul meciului Bosnia – România, din preliminariile Cupei Mondiale, Meme Stoica a nominalizat adversarele pe care și-ar dori ca ”tricolorii” să le întâlnească în barajul din primăvară.
În cazul în care va încheia pe locul 2 în Grupa H a preliminariilor, naționala României ar prinde un culoar ceva mai lejer la baraj. Oficialul campioanei FCSB a nominalizat câteva formații ce par accesibile la prima vedere.
”Dacă mă întrebai acum câțiva ani, spuneam că să evităm Slovacia și Cehia, cu Albania și Kosovo n-avem nicio emoție, deși Albania ne-a bătut acolo (n.r. – la EURO 2016). Acum nu știu ce să zic…
Noi pe Kosovo i-am bătut pe unde i-am prins, dar nu prea e valabil ce s-a întâmplat acum un an. Uite Cehia: s-a chinuit pentru Campionatul European cu Moldova. Slovacia pare bunicică, deși la Europene… Oricare din acestea e accesibilă”, a declarat Meme Stoica, la Prima Sport.
La rândul său, fostul internațional Aurel Țicleanu a vorbit despre importanța locului 2 în grupa de calificare, care le-ar asigura ”tricolorilor” faptul că vor juca pe teren propriu cel puțin semifinala barajului.
”Ar trebui să câștigăm ca să jucăm acasă cu 55.000 de oameni în spate. Albania are echipă mai tare ca acum 10 ani, a bătut Serbia în deplasare. Noi trebuie să jucăm pe teren propriu, noi în deplasare când am făcut un meci mare?”, a spus Țicleanu.
Partida Bosnia – România, din penultima etapă a Grupei H, se va disputa sâmbătă, de la ora 21:45, pe stadionul Bilino Polje din Zenica. Jocul este extrem de important pentru ocuparea locului secund în clasament.
Întâlnirea este una decisivă pentru bosniaci, care în cazul în care nu prind poziția secundă în grupă ratează orice șansă de a mai ajunge la Cupa Mondială. ”Tricolorii” sunt siguri de prezența la baraj după ce și-au câștigat grupa de Liga Națiunilor, însă locul 2 ar putea aduce un culoar mai bun.
Sâmbătă, 15 noiembrie
Marți, 18 noiembrie