MM Stoica este omul asociat inevitabil de lumea fotbalului cu FCSB, însă cariera sa a mai avut și alte destinații precum Oțelul sau Unirea Urziceni. Cristi Borcea, fostul patron de la Dinamo, l-a dorit în „Ștefan cel Mare”. Cum au decurs negocierile între cei doi, de fapt.
MM Stoica a scris istorie în fotbalul românesc. Președintele de la FCSB are în palmaresul său o mulțime de performanțe atinse, și nu doar la un singur club. Recent, el a rememorat un episod din urmă cu 16 ani, când, după ce s-a despărțit de Unirea Urziceni, a fost contactat de mai mulți patroni de top ai fotbalului românesc din acea perioadă. Cristi Borcea, multimilionar încă de pe vremea lui Ceaușescu, a fost cel care a insistat cel mai mult să i se alăture proiectului său de la Dinamo.
„Am avut discuții cu Cristi Borcea. În 2010, când am plecat de la Urziceni, nu am avut discuții doar cu Cristi Borcea. Am avut o convorbire telefonică și cu domnul Badea și am fost la Rin și am avut o discuție destul de lungă și cu domnul Negoiță. Am discutat atunci și cu domnul Ioan Nicolae de la Astra, cu Marian Iancu, cu care eram prieten… Nu m-a vrut Borcea cu disperare, dar am avut discuții. M-am gândit să merg, dar îmi făceam așa un film și nu puteam sub nicio formă… La Rapid aș fi putut merge, dar la Dinamo…
Eu când am semnat cu Steaua, aveam contractul de la Rapid pe masă. Ce importanță avea că am ținut de mic cu Steaua, dar la Dinamo nu aș fi putut… I-am zis lui Cristi că îi pun în cap și pe cei de la Steaua, și pe ai lui, că nu au cum să mă primească. Chiar nu aveam cum să mă duc… Eu îl simpatizez și îl apreciez foarte mult pe Cristi Borcea, deși aveam conflicte deschise... și el este la alt nivel”, a spus inițial MM Stoica.
Ulterior, Meme a vorbit despre motivul din spatele „trădării” pe care ar fi făcut-o mergând la Dinamo. El a spus că tensiunile cu Gigi Becali din perioada respectivă îl motivau să demonstreze cât de capabil este indiferent de mediul în care se afla. „Pe vremea aia eram în conflict cu Gigi și aș fi făcut orice… viața mea se transformase într-un pariu să îi arăt eu lui Gigi că fără mine nu poate. Luasem campionatul cu Urziceni, dar nu îl interesa pe el. Lui Gigi nu îi pasă, el e la alt nivel.
Stau și privesc în urmă, foarte puțini oameni cu care mai pot să ies la un restaurant. Eu am fost stelist de mic. Înainte, toată lumea ținea cu Dinamo. Mama mi-a zis că bunicul meu era așa contra curentului și că am semănat cu el”, a mai spus Mihai Stoica în exclusivitate la „MM la FANATIK”. Născut pe 12 aprilie 1965, la Sibiu, Mihai Stoica a activat ca președinte la Oțelul Galați în perioada 1992-2002.
Primul contact cu Steaua (așa cum se numea FCSB la momentul respectiv) l-a avut în 2004, club de care se despărțea prima dată în 2007 pentru Unirea Urziceni. În 2010, el revenea la clubul bucureștean, de care a rămas legat până în prezent.