Fotbal intern

Interviu eveniment cu rebelul MM: „Cine să mă înghită?” Totul despre ofertele de la Dinamo!

Interviu exclusiv cu Mihai Stoica despre viaţă, fotbal, puşcărie, cluburi, bani, Gigi Becali, familie. Cine e personajul din spatele arogantului Meme, pe FANATIK.RO.
15.11.2017 | 16:08
Interviu eveniment cu rebelul MM Cine sa ma inghita Totul despre ofertele de la Dinamo

O discuţie de aproape două ore, mai exact 114 minute pe reportofon, neprogramată. Poate „pusă la cale” de scandalul în care Mihai Stoica a fost implicat la sfârşitul săptămânii trecute, când a fost în club alături de fiica sa Teodora şi de prietenul ei. „Hai să discutăm totul sincer, aşezat, cu cărţile pe faţă”. De aici a plecat mega-interviul exclusiv pe care FANATIK.RO l-a împărţit în trei episoade. „Hai!”, a răspuns Meme. Iar celelalte răspunsuri vin, avalanşă, unul după altul.

Să începem cu ultimul scandal, cel de vineri seară din club, în urma căruia a apărut varianta că rişti să te întorci la închisoare. Ce s-a întâmplat de fapt?

– Nu s-a întâmplat nimic altceva, decât că am aplanat un conflict. Dar eu sunt obişnuit cu chestiile astea. Am aplanat un conflict la meciul Steaua-Astra şi am fost suspendat o lună, în condiţiile în care Cristi Petre, care era antrenor la momentul acela la Astra, a declarat că nu am făcut nimic altceva decât să intervin pentru a calma spiritele. N-am niciun fel de problemă, poate să se scrie. Sunt oameni care au o problemă cu mine. Nu o să devin la 52 de ani un ipocrit, să mă comport altfel decât mă comport de obicei, numai ca să scrie, o anumită parte a presei, frumos despre mine. Nu o să dau informaţii din interior nimănui, pentru a fi protejat de anumiţi ziarişti. Nu am făcut asta, nu fac şi nu o voi face niciodată!

„Am făcut două mari prostii în viaţa mea”

Tu ai parcă un magnet pentru scandalurile astea… De ce nu le eviţi?

– Tu ce părere ai? Dacă ai un copil şi este în mijlocul unui incident de genul ăsta, nu intervii? Ar fi culmea! Ce ar fi trebuit să fac, să fug pentru că s-a luat ginerele meu la bătaie? Haide să fim serioşi! Ideea este că nu am făcut absolut nimic de care să-mi fie ruşine. În viaţa mea am făcut două mari prostii, pe care le recunosc, le-am asumat şi nu pot să dau timpul înapoi pentru a le evita. Una, în 2005, când, chiar dacă era justificat, am făcut gestul ăla stupid şi am lovit un spectator, cu care sunt acum în relaţii mai mult decât apropiate. La un moment dat îmi cerea să-l asist într-o problemă personală, nu pot să intru în amănunte, am devenit, cumva, un mentor pentru el şi este invitatul meu la toate meciurile importante la care vrea să vină. A doua, când am avut reacţia aia în Macedonia, dar s-a întâmplat după 30 de minute în care i-am rugat pe colegii voştri să plece pentru că antrenamentul este închis. Am făcut o greşeală impardonabilă. Ăsta sunt eu. Nu reuşesc să mă… aţi văzut filmul ăla, Anger Management? Ar trebui, poate, să reuşesc să-mi controlez reacţiile când sunt nervos, nu am reuşit până la vârsta asta, probabil nu voi reuşi. Încerc să evit câteodată, se întâmplă fără voia mea să fiu în mijlocul unor evenimente nedorite.

„Am întrebat de profiterol, dar se terminase. Nu sunt beţiv, beau rar, dar în club beau ca să mă simt bine!”

Deci, nu ai nicio emoţie după ultimul scandal din club?

– Ce emoţie să am, ce risc să fie? Să terminăm cu subiectul ăsta! Risc să ce? Să am vreo problemă că am aplanat un conflict? Vor merge în instanţă cei care au scris altceva, pentru că nu există nicăieri ca eu să fi lovit pe cineva sau să fi fost lovit de cineva. Dar dacă a ajuns ştire „MM Stoica a fost în club şi a consumat băuturi alcoolice”, ce să mai spun? E adevărat că am întrebat de profiterol şi se terminase. Nu sunt beţiv, beau foarte rar, dar dacă mă duc în club fireşte că beau ca să mă simt bine. Rar însemnând luni de zile, o dată la câteva luni de zile. Nu am luat în viaţa mea vreo substanţă interzisă! În viaţa mea! Nu ştiu ce s-ar mai putea spune despre mine, s-au spus atât de multe tâmpenii. Când eram arestat, se scriau continuu tâmpenii. Nu am avut nicio problemă în cei doi ani de zile cât am fost arestat, dar nicio problemă. Am avut un dosar perfect, pentru că m-am comportat exemplar. Iar când am plecat, le-am strâns mâinile tuturor celor cu care m-am întâlnit, chiar dacă erau angajaţi ai penitenciarului, chiar dacă erau deţinuţi. Ştiu să mă comport, sunt chiar un om foarte ok, foarte sociabil. V-am spus că în anumite momente îmi pierd cumpătul şi chiar dacă regret, regretele sunt tardive. Dar nu se pot inventa ştiri că am bătut nuntaşi, că m-am luat la ceartă cu antrenori, când nu sunt adevărate. Alea două episoade anterioare le recunosc, sunt mai mult decât evidente, am greşit.

„Bobonete e actor, are nevoie de reclamă, de-aia a scris de mine”

Are cineva din mass-media ceva personal cu tine?

– Cornel Dinu a lovit un jandarm, dacă nu mă înşel la un meci, la Suceava sau la Fălticeni, ceva de genul ăsta. A fost filmat că a lovit un jandarm. I-a sărit şapca din cap, a avut omul o ieşire nervoasă. Nu s-a dat nicio amploare, iar eu…haideţi să ne oprim că nu-i asta…

De ce eşti aşa agresiv? Ataci non-stop, ataci suporterii lui Dinamo, ataci alte cluburi! Prietenul tău Bobonete îţi reproşa recent printr-o postare acest acces de adrenalină…

– Bobonete a vrut să-şi facă reclamă! Nu avea cum să scrie chestiile astea Mihnea Ionescu, suporterul Stelei care face mişto de Dinamo că a pierdut 4-0 cu Viitorul, nu! Bobonete e actor, are nevoie de publicitate, are nevoie să apară şi, pur şi simplu, s-a gândit el că… De-aia a scris de mine. Mi-e prieten, ne cunoaştem bine şi a zis, hai să dau şi eu bine în faţa suporterilor că-l înjură pe ăla, că vezi, Doamne! Ironii voi face toată viaţa mea pentru că stăpânesc arta asta a ironiei. Uite, apare acum unul şi spune că sunt un golan fără carte. Serios?

E vorba de Sorin Ovidiu Bălan…

– Nu ştiu cine este. Am reuşit primul pe ţară la facultate, la o facultate la zi, cu foarte mulţi candidaţi pe loc. Primul pe ţară în 1983! Nu după Revoluţie când oricine poate să plătească şi să intre la facultate. Primul pe ţară, media a fost 9,30. Am avut 9,70 la algebră analiză, 9,70 la geometrie trigonometrie, 8,50 la fizică. Ăsta sunt eu. Am terminat cu 10 în examenul de diplomă şi am fost solicitat să susţin proiectul meu de diplomă în faţa studenţilor de an IV, pentru că era o chestie ieşită din comun.

„Când faci ironii, mai dai, mai iei!”

Deci eşti perceput ca un agresiv din cauza ironiilor pe care alţii nu le înghit?

– Pardon, pe care nu le stăpânesc. Cine ar putea să mă înghită pe mine? Facem probă, mă întrebaţi acum ce vârstă are un jucător din Liga 1 la întâmplare şi ştiu. Cine ar putea să mă înghită? Oamenii de fotbal din România nu mă înghit! Majoritatea oamenilor, mai ales cei care nu mă cunosc. Ziariştii nu mă înghit, pentru că într-adevăr, nu acum, dar într-o vreme mă purtam arogant. Nu-mi plac minciunile, nu-mi place să scrie cineva despre mine ceva neadevărat sau despre Steaua. Nu-mi place chestia asta şi nu mă pot revanşa decât făcând o ironie, doar fiind arogant. Dar nu sunt un om arogant, sunt un om super ok.

Cine ţi-a răspuns la ironii cu o ironie? Sau, altfel spus, cine poate duce o ironie cu tine?

– Cornel Dinu este un om citit, este un om cu care te poţi lupta. Ilie Dumitrescu este un om pe care eu n-aş putea să-l ironizez pentru că are ceva care nu-mi dă voie să fac asta. Nu neapărat că a fost legendă a Stelei. Sorin Cârţu este un om care are simţul umorului foarte bine dezvoltat. Sunt oameni pe care îi respect. Exemplul cu Dinu nu este ca să stârnesc vreo polemică. Spun că s-a mai întâmplat, mai sunt gesturi bărbăteşti, se mai întâmplă câteodată mai dai, mai iei. Avocatul ăla, Bărbuceanu, zice că nu ştiu ce risc eu. N-am ce să risc atât timp cât nu există nicio plângere. Nu are de ce, atâta timp cât eu sunt eliberat condiţionat. Eu mi-am terminat pedeapsa. Ar trebui să se documenteze un avocat care apare pe la emisiuni TV, dar el este un om care acum câtva timp a completat o cerere şi a scris „substitui” cu doi de „i” la sfârşit. Şi ăsta spune de mine că sunt nu ştiu cum. Celălalt care zice de mine, că m-am interesat şi eu cine e ăla, are o firmă care face evaziune, aşa spune presa, păi dacă tot luăm de bun ce scrie presa, face evaziune, spune că sunt golan de coteţ sau ceva de genul ăsta, mardeiaş, nu ştiu ce.

„Îmi place să mă dau mare, dar pe ce ştiu! Nu pot să mă stăpânesc să nu înţep!”

Te-a iritat rău asta cu golanul mardeiaş…

– Păi nu sunt aşa! Sunt un om care citeşte, eu n-am biroul plin de, ştiu eu, cărţi de specialitate, doar ca să dau bine. Am avut acasă o bibliotecă de 5.000 de volume şi sunt un om care a citit toată viaţa şi care citeşte şi acum. Şi vă dau cuvântul meu de onoare că nu spun lucrurile astea, doar ca să vedeţi voi, uite domnule, impresionez. Chiar citesc, eu nu mă uit la nicio emisiune de bârfă fotbalistică. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nu mă uit! Luni seară am văzut spre exemplu meciul Italia-Suedia şi am stat după aia cu Nicolae Dică să încercăm să ne explicăm de ce, în 3-5-2 ăsta, până la urmă necâştigător al lui Ventura, e folosit la margine Candreva şi nu Florenzi, care la Roma joacă acolo. Pentru că ştim! Ştie el, ştiu şi eu. Haide să vă povestesc ceva. Un conducător din fotbalul românesc, acum vreo câţiva ani, la o echipă importantă, nu o să-i dau numele că nu are niciun sens, l-a sunat pe Victor Becali şi i-a zis: „Vreau şi eu un antrenor italian, vreau să aduc şi eu un antrenor italian”. Şi Victor i-a zis: „Uite, e Ventura liber”. „Stai domne puţin, că eu vreau unul cunoscut”. Asta a fost discuţia şi imediat m-a sunat Victor şi mi-a povestit. Omul o fi crezut că este Lino Ventura, dar ăla săracul nu mai este demult. Aici am o problemă, şi da, într-adevăr, sunt arogant, iar dacă intru sau merg la o emisiune, nu pot să mă stăpânesc să nu înţep. Sunt şi eu om, îmi place să mă dau mare, dar pe nişte chestii pe care le stăpânesc foarte bine şi pe care nimeni din România nu le stăpâneşte. Niciun ziarist din ăsta care se dă foarte deştept nu ştie ce ştiu eu.

Chiar aşa, la ce declari, cine ar putea să te înghită?

– Niciun om de fotbal nu ştie ce ştiu eu! De ce? Pentru că eu… Ziua mea este în felul următor. Vin dimineaţă aici, la bază, stau la antrenament, fac şi eu antrenament după antrenamentul jucătorilor. Nu stau la antrenament ca să mă uit dacă rândunicile zboară jos sau dacă plouă. Mă fixez pe câte un jucător şi mă uit dacă face ceea ce trebuie să facă. Ca să ştiu dacă pot ajuta antrenorul, dacă îmi solicită ajutorul în direcţia asta. Nu vorbesc despre discuţiile pe care le am cu jucătorii, pentru că astea-s probleme ce ţin strict de bucătăria noastră. Vin după aia la birou şi până seara, atenţie, până seara, stau pe InStat la meciuri. Acum m-am uitat pentru a doua oară la România-Grecia U19, pe care l-am văzut doar pe net, că aşa a fost. M-am chinuit să văd România-Rusia U19, nu l-am găsit nicăieri. Nu am reuşit să-l găsesc. Văzând atâtea meciuri, documentându-mă atât este imposibil să nu creşti în meserie, meserie pe care o fac de… Hai să nu zic că am 25 de ani de meserie, că am avut şi pauze. Am însă 20 de ani. Nu ştiu cine mai are răbdare să facă asta.

Stai la Steaua pentru bani? „Partea financiară e foarte importantă!”

De ce nu ai mai reluat emisiunile sportive după ce ai ieşit din închisoare?

– Pentru că, acum, mă interesează mult mai mult decât înainte partea financiară. Nu mi s-a făcut nicio ofertă pe care să o accept, ţinând cont că eu orice câştig am, o treime îmi este reţinut pentru a acoperi prejudiciul fixat de instanţă. Ca să merg doar ca să mă vadă, ştiu eu, apropiaţii, chiar dacă aveam ceva de spus… Reţineţi, eu nu am fost la emisiuni de bârfă. Eu în ultimii patru ani am fost doar la emisiuni de fotbal european. M-am ocupat doar de fotbal european. Nu m-am dus să fac, ştiu eu, să discut de arbitraje şi chestii de genul ăsta şi să iau şi bani. În weekend nu există viaţă pentru mine, există doar televizor. Am aici la bază şi Dolce, şi Digi, am InStat pe care pot să văd absolut orice meci. Chiar dacă unele nu în timp real, dar nu mă interesează neapărat în timp real, pentru că am răbdare să văd un meci şi la două zile după ce se joacă. Asta este viaţa mea.

După ce ai ieşit din puşcărie ai rămas foarte legat de Gigi Becali. Unii spun că stai la Steaua doar pentru bani…

– Latura financiară este foarte importantă, câştig cu mult mai puţin decât câştigam înainte. Nici nu mai am cheltuielile pe care le aveam înainte, pentru că fata mea anul ăsta termină şcoala. Nu m-am realizat niciodată financiar, dar nici nu a fost un obiectiv neapărat pentru mine. Nu vreau să mint, probabil că dacă aş fi avut vreo ofertă mult mai importantă, aş fi mers acolo.

„Era o imagine de coşmar să pun pe mine sacoul cu stema lui Dinamo!”

Ofertă din ţară sau de afară?

– Nu din ţară. În ţară este imposibil ca cineva să-mi ofere mai mult, e complicat chiar dacă ar fi bani mai mulţi. Uite, de exemplu, am avut 200.000 de euro indemnizaţie la semnarea documentelor şi 15.000 de euro salariu net lunar de la Cristi Borcea să merg la Dinamo şi nu m-am dus.

Erai la Steaua sau la Urziceni?

– La Urziceni, da. Zece martori la momentul ăla. I-am spus: „Cristi, cum facem cu suporterii”. Şi el a zis: „Cu suporterii, rezolv eu”. „Dar cu suporterii Stelei eu nu pot să rezolv”, i-am replicat. După aia mărturisesc că m-am gândit şi am zis „gata, mă realizez pe viaţă”! Dar nu aveam cum, nu aveam… Mă gândeam doar că va trebui să pun sacoul cu stema lui Dinamo pe piept şi era chiar o imagine de coşmar pentru mine!

A fost singura ofertă de la Dinamo?

– Nu, am mai avut o discuţie cu Ionuţ Negoiţă după ce am plecat de la Urziceni. Aia era altceva. Cu Cristi Borcea era în 2008, ştiu exact şi ziua, înainte de penultima etapă. Când juca Dinamo cu Steaua, ne-am întâlnit întâmplător, la meciul acela cu mitraliera. După meciul acela a fost. Cu Negoiţă am vorbit în 2010, la Rin, am fost la el, am discutat, nu am intrat în amănunte, exact când am plecat de la Unirea Urziceni. Nu vorbesc prostii.

„Cel mai mare salariu l-am avut la Unirea Urziceni!”

Dacă Petrescu te-ar fi vrut acum la CFR Cluj, ce făceai?

– Nu poţi să pleci de la Steaua! Uitaţi-vă, imaginaţi-vă că eu de când am venit la Steaua, în 2002, am abordat subiectul acesta cu Gigi, să avem şi noi o bază. Gigi voia să facă în Pipera, în pădure. Au fost multe discuţii, era şi chestia cu Ghencea. Ne antrenam acolo şi nu-mi convenea sub nicio formă să ne antrenăm acolo, între blocuri, în locul în care joci nu poţi să te şi antrenezi. De asta au ăştia afară bazele la marginea oraşului. Intervine o chestie de suprasolicitare, eu de aia nici nu vreau echipament roşu-albastru de antrenament tot timpul. Nu am inventat-o eu, m-am uitat la alte echipe cum fac. Nu mai e o problemă de bani acum, indiferent că poate în altă parte aş putea să iau mai mulţi, e posibil. Spre exemplu, cel mai mare salariu pe care l-am avut în viaţa mea a fost la Unirea Urziceni. Mai mare decât la Steaua! Mai mare şi decât aveam înainte să vin la Urziceni şi după. Acum am un salariu mult mai mic, dar nici nu mai am atribuţiile pe care le-am avut înainte. Mai sunt aproape doi ani de zile după care sper să revin pe poziţia pe care am fost înainte. Am o interdicţie pe care o respect cu sfinţenie. Ce, am înnebunit? E o pedeapsă complementară, e o pedeapsă pe care trebuie să o respect. În momentul în care am păşit pe lângă nu există aşa ceva.

„Înainte de puşcărie eram dependent de somnifere. Nu-şi mai făceau efectul! Acum nu mai iau nimic!”

Mai ai sechele vis-a-vis de perioada de detenţie?

– Ai avut senzaţia că am ieşit cu sechele? Perioada în care am dormit cel mai bine în toată viaţa mea e perioada în care am fost arestat. Nu râde, aşa este! Întreabă-l pe Popescu sau pe Copos. Eu în momentul în care am fost condamnat, chiar dacă a fost atât de ciudat ca o faptă prescrisă să-ţi aducă condamnarea, am zis, poate că e şansa mea. Nu ştiam eu cât o stau, d-aia aveam un tonus excepţional încă de la început. Poate că aşa a vrut Dumnezeu ca eu să mă duc la puşcărie, să nu fiu în altă parte unde s-ar fi putut întâmpla o nenorocire. E bine să-ţi antrenezi mintea aşa şi să iei tot timpul partea pozitivă. Am triat atunci, am văzut „cine e cu mine strigă hei”, cum se spune. Am câştigat foarte multe. Eram dependent de calmante înainte, de somnifere nu mai spun, le schimbam că nu-şi mai făceau efectul! Acum nu mai am nimic. Acolo m-am lăsat de toate, pentru că am fost foarte puternic mental. Cei care m-au cunoscut acolo au rămas uimiţi cum cineva care nu are legătură cu lumea aia se poate comporta atât de dezinvolt. Pentru că aşa sunt eu, fără niciun fel de probleme. Luni am fost în mall şi am râs cu toţi care se uitau la mine şi-mi spuneau „dar nu eşti tumefiat, nu eşti vânăt”. Le-am zis că mi s-a dezumflat repede şi am făcut zeci de poze, asta este.

Discuţie la spovedanie: „Urăşti pe cineva?” „Cred că da!”

Dacă ai da timpul înapoi, ai mai face fapta pentru care ai ajuns după gratii?

– Adică dacă aş mai salva un club ca Oţelul Galaţi? Bineînţeles că nu, dar la momentul ăla era foarte complicat. Eu niciodată, atenţie, nu am spus că sunt nevinovat. Eu nu am discutat subiectul ăsta, pentru că nu e normal să discuţi o hotărâre a unei instanţe. M-am dus, mi-am făcut pedeapsa şi nu am discutat niciodată, am spus doar că am făcut puşcărie cu fapte prescrise, pentru că asta a spus toată lumea. Pentru că în momentul în care cei care îţi instrumentează dosarul, cei care te cercetează, recte DNA, cer achitare şi o instanţă te condamnă, nu mai ai nimic de spus. Credeţi-mă, nu mă interesează, la un moment dat se aflase că cineva a ştiut dinainte că s-a dictat, că nu ştiu ce. Nu mă interesează, nu vreau să ştiu.

Urăşti pe cineva pentru ce ţi s-a întâmplat?

– La momentul ăsta eu nu urăsc pe nimeni! Sunt oameni pe care nu-i simpatizez, îmi sunt mulţi antipatici, dar nu urăsc pe nimeni încât să-i doresc rău, moarte, boală, chestii de genul ăsta, nu! Când am fost şi m-am spovedit, exact asta m-a întrebat părintele. „Urăşti pe cineva?”.Cred că da”, i-am răspuns. „Urăşti de moarte?”. „Doamne iartă-mă, cum să urăsc aşa, să-i doresc moartea cuiva?” Am fost o dată, în instanţă, martor într-o tâmpenie de proces. Un judecător care avea chef să-mi ceară mie bani ca să mă achite. Poate aţi auzit, Stan Mustaţă avea chef să-mi ceară mie bani ca să mă achite. Nu a ajuns omul la mine să-mi propună, eram arestat oricum. Am fost martor la procesul respectiv şi mi-a spus avocata, după aia, după mult timp. „Ai văzut cine a judecat?”. „Nu”. Una dintre cele două judecătoare care mă condamnaseră! Habar nu aveam, nici figura nu o mai ţineam minte. Mi s-a şters din memorie şi sunt fericit pentru că am reuşit să trec peste asta.

„Înainte de meciuri, mă plimbam ca nebunul prin hotel! Acum e altceva”

Când ai plâns ultima oară?

– Nu prea plâng… Am plâns ultima oară când un om foarte apropiat a murit în braţele noastre… Acum o lună şi… A fost ceva cumplit! Un om foarte apropiat, primul meu fin, băieţii lui, fotbalişti amândoi, finii mei. 44 de ani, urma să împlinească 45 de ani, ceva tragic… A făcut un atac cerebral, a fost adus la Bucureşti, eu am stat lângă el o săptămână, am avut speranţe foarte mari, la fel ca şi familia lui, că îşi revine, dar a murit… Astea sunt probleme mari, altele sunt fleacuri!

Nu ai avut niciun moment de cădere psihică? Nu neapărat în închisoare…

– Am fost căzut când fata mea a avut probleme, mă rog. Alea sunt… Când se întâmplă ceva cuiva apropiat, cuiva la care ţii. Nu mai sunt ăla dinainte, la modul că, ok, sunt un tip emoţional şi aşa voi fi tot timpul, dar nu mai trăiesc cu intensitatea cu care trăiam. Înainte nu puteam să dorm în noaptea dinainte de meciuri, mă plimbam ca nebunul prin hotel. Acum dorm liniştit, nu am niciun fel de problemă. E altceva.

„Petrescu e spre geniu ca antrenor, dar nu ştiu dacă poate reuşi la orice echipă”

A rămas prietenia cu Gică Popescu?

– Cum să nu, aşa ceva nu se uită. Când stai într-o cameră de şapte metri pătraţi, cu o lăţime de un metru şi treizeci şi şase… Cât a făcut Gică? 21 de luni, parcă. Când în 21 de luni nu s-a întâmplat să te cerţi niciodată, în condiţiile în care ştiţi cum este Gică Popescu, ce personalitate are şi cum sunt eu. Măcar să spui că sunt agresivul pe care îl zugrăvesc toţi în presă. Niciodată! Asta înseamnă respect mutual şi normal că este o prietenie care nu va fi niciodată compromisă, pentru că sunt legături speciale.

Ce simţi acum pentru Dan Petrescu?

– Când am declarat ce am declarat despre el şi CFR Cluj nu am făcut altceva decât să semnalez un pericol care se ivea la un moment dat. Dacă la fiecare meci primeşti o lovitură de pedeapsă, în condiţiile în care nu ai motiv să primeşti, şi faci puncte este normal ca cineva să sublinieze asta. Cea mai neaşteptată şi cea mai valoroasă performanţă la care am participat în viaţa mea este cea obţinută cu Unirea Urziceni, unde meritul principal i-a aparţinut lui Dan Petrescu. Nu putea de unul singur să facă asta, e indubitabil, dar meritul principal i-a aparţinut lui. Dan Petrescu este spre geniu ca antrenor! Nu ştiu în ce măsură poate să reuşească la orice tip de echipă, pentru că asta până şi la Ancelotti, care îi este total opus lui ca personalitate, s-a dovedit. S-a dus omul la Bayern Munchen, nu a reuşit, s-a dus în alte părţi, a făcut super-performanţe. Ce aş putea să zic eu despre Dan Petrescu? Să facă performanţe, dar nu când este principalul nostru contracandidat în lupta pentru titlu.

Ce contraatac pregăteai cînd Petrescu a declarat că CFR Cluj este cea mai dezavantajată echipă?

– Am râs şi atât. Nici nu am mai comentat.

„Mi-ar fi plăcut în ţările arabe, dar, de ce să mint, n-am avut nicio ofertă”

Care este cea mai mare calitate a lui Petrescu ca om şi ca antrenor?

– Faptul că nu se relaxează niciodată! Un tip care reuşeşte să ţină sub presiune o echipă de fotbal în momentele în care poate alt antrenor s-ar relaxa. Nu-l ştiu cum reacţionează în momente dificile, asta însemnând o serie de rezultate nefavorabile echipei pe care o antrenează, pentru că nu am avut ocazia. Nouă ne-a mers din plin tot timpul. Nu ştiu, plus că au trecut ani de când drumurile noastre s-au despărţit. Şapte ani, chiar opt ani de acum. În iarnă sunt opt ani.

Simţi nevoia să ajungi să conduci un club din străinătate?

– Am 52 de ani, meseria mea este de uz intern. Puteam să merg în Cipru, dar cum să merg în Cipru? Era un patron, disperat. I-am spus: „Băi, voi la anul vă certaţi pe aici, tu pleci şi mă dau ăştia afară”. Poate nu reuşesc să impresionez. Nu vorbesc engleză academic, vorbesc foarte bine, dar nu academic. Mai bine decât mulţi ciprioţi, dar trebuie să vorbeşti greacă perfect ca să te impui acolo. Nu după un an s-au certat, după trei luni! Mi-ar fi plăcut să ajung în ţările arabe, dar acolo toată lumea mi-a zis că este sinucidere din punct de vedere profesional. Nu am avut nicio ofertă de acolo, de ce să mint? Dar pentru bani m-aş fi dus, ca să nu mai am vreo grijă financiară.

Joi, 16 noiembrie, episodul doi: Şumudică, transferuri, Gigi Becali, Dică!