Meme Stoica îi înțelege pe cei din galerie care sunt nemulțumiți pentru modul în care s-a prezentat echipa în ultima perioadă, însă le cere să aibă răbdare. Meme Stoica nu crede că la FCSB e o problemă a lipsei de atitudine din partea jucătorilor, mai degrabă fiind nevoie de timp pentru acomodarea la noul sistem de joc al lui Marius Baciu.
„Lumea e nemulțumită, înțeleg nemulțumirile dacă ar exista lipsă de atitudine. Să nu se alerge, să fie apatie. E clar că avem nevoie de timp pentru a se cristaliza idei, pentru a înțelege jucătorii ce cerem de la ei. Așa, că încurajăm echipa 80 de minute și apoi începem să îi amenințăm.
Nu asta e soluția. Îmi asum ce spun, știu că definiția cuvântului suporter implică să fii alături când suferă echipa. Nu când e bine și sunt 55.000 de oameni pe stadion și se decernează medalii”, a declarat Meme Stoica în direct la MM la FANATIK.
Meme Stoica nu este de acord că ar exista probleme de atitudine la jucătorii antrenați de Marius Baciu și le cere suporterilor să arate concret fotbaliști care nu își respectă meseria la FCSB. Evident, fiind pregătit să-i contrazică cu date oficiale din aparatura de monitorizare a sportivilor.
„Unde nu au văzut lipsă de atitudine? Vreau să știu și eu jucătorii care n-au atitudine. Au zis Bîrligea, nu a avut reușite că nu a avut multe mingi. Dacă vorbim doar așa general. Hai să vedem, ăsta n-a alergat. Vă arăt statisticile, că n-a ieșit, n-a ieșit. Dar nu că n-au jucătorii atitudine.
Nu sunt de acord cu așa ceva. Mie îmi place să vorbesc concret. Nu văd argumente solide aici. Ok, nu a ieșit jocul, așa este. Dar, de ce să fii supărat dacă nu ai de reproșat unui jucător anume lipsă de atitudine”, a completat oficialul celor de la FCSB.
Mai mult, Meme Stoica nu crede că există o presiune reală pe antrenorul Marius Baciu, decât atunci când Gigi Becali va pune presiune. În rest, le cere suporterilor să vină la club dacă e nevoie și să discute în privat aceste probleme, nu pe stadion sau în public.
„Nu e nicio presiune pe Baciu, ce presiune să fie? Presiune e când hotărăște Gigi că trebuie schimbat. Omul își face treaba. Să se hotărască suporterii, ba atitudinea, ba Baciu. Vreau să ne spună foarte clar. Dacă așa o scăldăm, nu e ok. În fața Rapidului și Dinamo suntem neînvinși în campionat, suntem pe locul doi. Așa cu chin și neputință.
Sunt voci care ar trebui luate în considerare, oriunde joacă echipa vin după echipă. Dar, nu-mi plac discuțiile ăstea la cald. Când nu mergea treaba bine, au venit câteva zeci, nucleul dur, în bază, am stat de vorbă. Avem același obiectiv. Așa, după meci să stai și să scandezi în timpul meciului de la Steaua să plecați”, a concluzionat Meme Stoica.