Sport

STEAUA. DRAMA care i-a resuscitat cariera fotbalistului rebel!

Gabi Iancu s-a schimbat radical în acest retur şi joacă fiecare partidă cu gîndul la mentorul său, Dan Eftimie, decedat după ce a luptat aproape un an cu cancerul. Gabi Iancu a venit la Steaua...
16.04.2015 | 00:10
STEAUA DRAMA care ia resuscitat cariera fotbalistului rebel

Gabi Iancu s-a schimbat radical în acest retur şi joacă fiecare partidă cu gîndul la mentorul său, Dan Eftimie, decedat după ce a luptat aproape un an cu cancerul. Gabi Iancu a venit la Steaua în urmă cu doi, iar Gigi Becali a plătit în schimbul său 500.000 de euro. Ajuns în Ghencea, mijlocaşul s-a remarcat mai mult prin ieşirile pe care le-a avut în afara terenului de fotbal. În speranţa că-l va calma, latifundiarul l-a amendat pe atacant chiar şi cu 25 la sută din salariu. Internaţionalul de tineret a continuat însă în aceeaşi notă şi a refuzat să asculte de sfaturile celor din jur. În toamnă, Iancu a suferit o accidentare gravă la genunchiul piciorului drept, care l-a ţinut departe de gazon pînă la începutul acestui retur. Iar perioada de inactivitate pare că l-a maturizat pe fotbalist. Acesta are o cu totul altă faţă în acest an. A punctat de două ori şi a creat faze spectaculoase, care au adus aminte de Iancu din perioada cînd era legitimat la Viitorul.

STEAUA. „I-a promis că va face istorie la Steaua!”

FANATIK vă prezintă de unde a plecat revirimentul lui Iancu, fotbalist pe care mulţi s-au grăbit să-l catalogheze drept un talent irosit. În perioada de recuperare, atacantul de 20 de ani a avut timp să reflecteze asupra viitorului carierei sale, dar şi la promisiunea pe care i-a făcut-o unchiului Dan Eftimie. „A realizat, în sfîrşit, că a ajuns la Steaua şi că este păcat să dea cu piciorul unei asemenea şanse. A decis să-şi pună ordine în viaţă şi să se concentreze exclusiv asupra carierei de fotbalist. Nu vrea să ajungă un ratat. I-a promis unchiului său, înainte ca acesta să moară, că va face istorie la Steaua, clubul pe care îl iubeşte de mic! Acum, în pauza în care a stat departe de gazon, şi-a adus aminte de mentorul său şi vrea să-şi respecte promisiunea. Iar acesta să fie mîndru de el, de acolo, de Sus”, a povestit pentru FANATIK un apropiat al fotbalistului Stelei.

STEAUA. Îi dedică fiecare gol

Dan Eftimie este persoana căreia Gabi Iancu îi datorează cel mai mult în carieră. „Unchiul său l-a dus la fotbal şi l-a susţinut tot timpul. A fost alături de el, i-a dat sfaturi importante şi îi spunea de fiecare dată că va ajunge un mare fotbalist. Gabi era extrem de apropiat de el, practic erau ca fraţii”, susţin sursele FANATIK. Mentorul atacantului s-a stins însă la doar 39 de ani, după o luptă teribilă cu cancerul, ce a durat aproape un an. Hagi a aflat de problemele cu care se confrunta mentorul lui Iancu şi l-a trimis la tratament în Turcia. Din păcate a fost prea tîrziu, nu s-a mai putut face nimic. „De atunci, Gabi îi dedică unchiului fiecare gol marcat. Ştie că acesta îl priveşte de Sus şi că este alături de el”, a dezvăluit apropiatul lui Iancu pentru FANATIK.

STEAUA. Dus de unchi la „piticii” Stelei

Gabi Iancu este născut pe 15 aprilie 1994, la Bucureşti. Asemeni unchiului său, este stelist de mic. Iar în 2007, cînd avea 13 ani, atacantul a început fotbalul la una dintre grupele de juniori ale clubului din Ghencea. După patru ani a ajuns la Concordia Chiajna, iar la scurt timp a semnat cu Viitorul. După un tur de vis, cînd a marcat 6 goluri, a ajuns din nou la Steaua, de această dată la echipa mare. „Gabi regretă enorm că unchiul nu a apucat să-l vadă evoluînd într-o partidă oficială pentru echipa mare a celor din Ghencea. A decedat cu doar cîteva săptămîni înainte ca transferul la Steaua să se realizeze”, a povestit apropiatul lui Iancu pentru FANATIK.

STEAUA. În vară a fost dorit de arabi

Gabi Iancu a fost foarte aproape să părăsească Steaua la începutul acestui sezon. Tînărul atacant a avut ofertă concretă de la Al Dhafra, din Emiratele Arabe Unite. Mutarea era ca şi perfectată, iar internaţionalul de tineret nu plecase cu Steaua în cantonament tocmai pentru a semna contractul. Dar Gigi Becali a intervenit şi a cerut mai mulţi bani în schimbul lui Iancu. Arabii nu au fost de acord să pluseze peste cei 700.000 de euro oferiţi, astfel că tranzacţia nu s-a mai realizat. Astfel, atacantul a continuat la Steaua, dar a ratat un salariu anual de 500.000 de euro.

„Cît timp Iancu a fost la noi la Academie, a fost cel mai bun tînăr jucător din prima ligă. Iancu nu trebuie să-şi piardă încrederea, este un jucător important în viitor pentru Steaua şi pentru fotbalul românesc, dar depinde de el. Fotbalul nu poate fi jucat numai pe talent” (Gheorghe Hagi)

600.000 de euro este cota lui Iancu pe site-ul transfermarkt.de

Tags: