Fotbal international

Memphis Depay este succesorul lui Luis Suarez la Barcelona! Ronald Koeman și-a adus atacantul de la națională

15.09.2020 | 12:16
Memphis Depay este succesorul lui Luis Suarez la Barcelona Ronald Koeman sia adus atacantul de la nationala
ADVERTISEMENT

Barcelona este un butoi cu pulbere în care fitilul unei posibile explozii devastatoare stă în mâinile a două personaje cheie: președintele Josep Bartomeu și legenda vie a clubului, Lionel Messi. De deciziile lor depinde liniștea în clubși în vestiar, mai ales că deja s-a intrat în noul sezon.

Catalanii au și o nouă conducere tehnică, pe bancă fiind adus fostul selecționer al Țărilor de Jos, Ronald Koeman, care ca jucător a rămas în memoria fanilor de pe Nou Camp prin anii petrecuți în tricoul blaugrana dar mai ales prin golul marcat în primul succes din Champions League, în 1992.

ADVERTISEMENT

Misiunea lui Ronald Koeman, care are deja o experiență nereușită în Primera Division, la Valencia, nu va fi ușoară, mai ales că pandemia de coronavirus a făcut ca achizițiile de top să nu mai poată fi făcute nici măcar de un club de forța Barcelonei.

Ronald Koeman l-a ales pe compatriotul său Memphis Depay

În plus, s-a decis că e momentul și pentru despărțirea de câțiva jucători cu impact important în anii anteriori la Barca: atacantul Luis Suarez, cel mai bun prieten al lui Messi, mijlocașii Arturo Vidal și Ivan Rakitic și plecările ar putea continua.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții era prioritar ca Ronald Koeman să accelereze găsirea unui succesor pentru Luis Suarez și presa din Țările de Jos a dezvăluit că la sfârșitul săptămânii va sosi în Catalonia pentru semnarea contractului Memphis Depay de la Lyon.

Barca va plăti 30 de milioane euro pentru transfer

Este unul dintre componenții de bază ai naționalei Țărilor de Jos, pe care Koeman îl cunoaște bine și care a acceptat să vină sub comanda fostului său selecționer și alături de Leo Messi

ADVERTISEMENT

Suma de transfer pe care trebuie să o achite Barcelona este una cu mult sub transferurile de peste suta de milioane de euro făcute în anii precedenți (Ousmane Dembele, Philippe Coutinho și Antoine Griezmann). Catalanii vor plăti 30 de milioane euro celor de la Lyon.

Nu se știe cum va reacționa Lionel Messi la această mutare surpriză

Francezii l-au cumpărat pe Depay de la Manchester United în vara lui 2017 de la Manchester United pentru suma de 16 milioane euro. Atacantul în vârstă de 26 de ani nu intra în planurile lui Jose Mourinho. Acum va semna un contract pe patru ani cu Barcelona, care devine astfel cea mai importantă bornă din cariera lui.

ADVERTISEMENT

Această mutare este puțin surprinzătoare, pentru că multă vreme s-a vorbit de interesul catalanilor pentru argentinianul Lautaro Martinez de la Inter, jucător agreat și de Messi. Deja există voci care susțin că soluția Depay nu ar fi una care să fie considerată viabilă de către vedeta argentiniană a lotului.

ADVERTISEMENT