Mercur e în Fecioară până pe 26 septembrie, iar Camelia Pătrășcanu deslușește misterele acestui nou fenomen astrologic al toamnei, în exclusivitate pentru FANATIK.
Mercur aduce istețime în aspectele practice ale vieții, dă dorință de a ne ocupa de lucrurile pe care le avcm de rezolvat. Suntem prezenți, întreprinzători, avem bună colaborare cu oamenii, chiar dacă nu întotdeauna e doar lapte și miere.
Mercur sesizează și lucrurile care nu merg, imperfecțiunile. Mercur dorește să rezolve treaba. Reușim să trecem mai ușor peste probleme datorită ascuțimii mentale.
Berbecii au o perioadă foarte activă, de muncă insistentă. Sunt alergați, sunt contracronometru. Iubesc viteza și fac lucrurile în viteză. Sunt preocupați de bani, dar ei vin abia în a doua jumătate a lunii septembrie.
Taurii au un Mercur în Fecioară mai atent la detalii, la gesturile mici, atitudinile neconforme, inadvertențele între declarații și fapte. Pe de altă parte, spun lucrurilor pe nume. Sunt sinceri, tranșanți, spun ce vor, cum vor, ce simt, ce le place și nu le place.
Gemenii, guvernați și ei de Mercur, sunt interesați să înțeleagă în profunzime unele lucruri. Unele aspecte sunt legate de trecut și vor să înțeleagă de ce li se întâmplă, din nou, anumite lucruri. Această introspecție e necesară și se face în intimitate, fără să discute cu prea multă lume.
Racii au multă agitație, drumuri, întâlniri, discuții, consultări. Bat pe la uși, învârt hârtii, citesc documente. E o perioadă agitată, dar poate fi fructuoasă. Unii au de învățat mai ales dacă le-a scăpat ceva, dacă au un examen de dat, sau întâlniri-examen, dezbateri care le testează cunoștințele.
Leii au o perioadă în care accentul cade pe bani. Vin sume mai mici, dar mai frecvent. Își pun mai bine în valoare atuurile, capacitățle, îndemânările. Sunt atenți la cheltuieli, dar nu e vorba doar de bani.
Fecioarele, cu Mercur chiar în zodia lor, sunt lucide și detașate. Analizează la rece situațiile pe care le traversează. Pot fi rezistente la schimbări, puncte de vedere diferite de ale lor. După 15 septembrie, găsesc soluții și se pot adapta, pot vedea lucruri care altora le scapă.
Balanțele au un Mercur în Fecioară care aduce preocupare pentru treburile nerezolvate. Vor să închidă niște cercuri, atât relațional cât și în legătură cu activitățile curente.
Scorpionii au un Mercur care îi ajută să comunice la nivel de grup. Fac parte, cu diverse ocazii, din diverse colectivități, poate nu de la început, dar le place să deschidă gura și să spună ce gândesc.
Săgetătorii sunt foarte atenți la responsabilitățile pe care le au. Nu își asumă cu bucurie mari responsabilități. În tot cazul, știu să se disculpe foarte bine. În a doua parte a lunii septembrie vin cu schimbări bune la locul de muncă.
Capricornii au un Mercur în Fecioară aducător de multe vești din sistemul de lucru. Poate fi la muncă sau în alt domeniu unde doresc să facă un lucru pentru viitor.
Vărsătorii au fenomenul axat pe bani, bani pe care îi așteaptă din altă parte. Așteaptă de la altul ceva, să cheltuiască altul bani, timp, energie. Așteaptă servicii de la cei din jur, pentru că merită aceste lucruri.
Peștii sunt vigilenți și atenți în legătură cu felul în care relaționează cu persoanele din preajma lor. Sunt atenți la detalii și au o capacitate de a descifra, de a diagnostica o persoană. Această istețime psihologică pe care o au este apreciată.