Instalarea lui Mircea Rednic pe banca lui Dinamo aproape că a avut efectul scontat de oficialii clubului din Ștefan cel Mare. ”Câinii” au obținut primul punct după două luni.
Rezultatul meciului cu UTA putea fi altul dacă tânărul atacant Robert Moldoveanu nu irosea o ocazie rarisimă dintr-o poziție din care e mai greu să ratezi, decât să înscrii.
Faza care va rămâne multă vreme în memoria fanilor dinamoviști s-a consumat în minutul 76, la scorul de 2-1 pentru trupa lui Mircea Rednic. Deian Sorescu și Robert Moldoveanu au țâșnit spre poarta arădenilor, iar Sorescu, deși putea să încerce să finalizeze, a preferat o pasă către mai tânărul lui coleg.
Avea să fie o alegere neinspirată pentru că Moldoveanu s-a pierdut cu firea, cu poarta goală în față. Intrat în panică, atacantul a reușit doar să returneze serviciul către colegul său, dar Sorescu a șutat peste și în loc să fie 3-1 pentru Dinamo, la ultima fază a meciului UTA avea să înscrie golul egalizator.
Au urmat ironiile și atacurile suburbani la adresa fotbalistului de 22 de ani, fără nici un gol marcat pentru Dinamo în actualul campionat, deși poziția pe care evoluează este aceea de atacant.
Suporterii-acționari al roș-albilor au luat atitudine și s-au coalizat pentru a face scut în fața atacurilor care îl vizează pe Robet Moldoveanu.
”E frustrant să pierzi două puncte în ultimul minut, după ce ai condus tot meciul, după ce ai jucat cu un om în plus. Dar nu trebuie să punem toate tunurile pe un singur om. Robert Moldoveanu a ratat. A fost o fază care ne-a făcut pe mulți să spargem câte ceva prin casă.
N-am mai văzut de mult atâtea înjurături adresate unui singur jucător. De la mamă, până la morți. Din partea noastră, a celor care ne angajasem la începutul campionatului că îi vom susține pe acești tineri, indiferent de rezultatele din tur, conștienți fiind de problemele din club”.
”Am acceptat atunci că ținta noastră este salvarea de la retrogradare. E rușinos să avem un asemenea țel, când ne numim Dinamo. Dar trebuie să ne asumăm situația actuală. Robert e crescut în curtea noastră.
O parte din copilăria și adolescența lui le-a petrecut în drumul parcurs cu metroul de la Apărătorii Patriei până în Ștefan cel Mare. Genul de jucător cu glezna fină. Uneori prea fină. Dar Robert este un jucător talentat.
Suntem liberi să-l criticăm în continuare. Dar în momentul acesta ar fi mai utilă pentru el și pentru echipă o atitudine ca cea a lui Gabi Torje. E mai de folos pentru el și pentru echipă, să avem încredere că Mircea Rednic va ști cum să-l facă să fie eficient, așa cum în urmă cu câțiva ani, a reușit să-l facă marcator pe Harlem Gnohere, după ce, timp de 7 etape, nu făcea altceva decât să-și plimbe kilogramele pe la jumătatea terenului.
Robert, singura greșeală pe care o poți face acum ar fi să nu mai încerci de teama de a nu rata. Mihaiu a fost anul trecut într-o situație asemănătoare. A ratat un penalty decisiv. Nu era prima ratare. Dar până la urmă, cu golurile lui am rămas în Liga 1. Amintiți-vă de Daniel Popa…”, au postat suporterii din gruparea DDB Italia.