Sport

Mesaj emoționant al unui suporter român înaintea meciului cu Slovacia! Ce i-a transmis lui Anghel Iordănescu

Fanii români domină atmosfera în Frankfurt înaintea întâlnirii cu Slovacia de la EURO 2024, iar un suporter a avut un mesaj cu adevărat spectaculos.
Mesaj emotionant al unui suporter roman inaintea meciului cu Slovacia Ce ia transmis lui Anghel Iordanescu
Fanii români domină atmosfera în Frankfurt înaintea întâlnirii cu Slovacia de la EURO 2024, iar un suporter a avut un mesaj cu adevărat spectaculos. Sursă foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Reporterii FANATIK prezenți în Germania au luat pulsul fanilor prezenți la Frankfurt, iar aceștia sunt convinși că ”tricolorii” vor câștiga și nici nu se gândesc la o remiză de salon care ar califica ambele echipe în optimi.

Un suporter român, mesajul zilei înaintea partidei cu Slovacia

Suporterii români sunt pregătiți de marele meci împotriva Slovaciei, din ultima etapă a Grupei E de la EURO 2024, iar unul dintre fanii prezenți la Frankfurt a venit cu un mesaj extrem de haios care l-a avut în prim-plan pe selecționerul Edi Iordănescu și pe tatăl acestuia, Anghel Iordănescu.

ADVERTISEMENT

Pe un steag tricolor, acesta a scris: ”Nea Puiu, a spus Edi că mai stăm”, cu trimitere la faptul că naționala României se va califica în optimile de finală și nu se va întoarce acasă după faza grupelor.

Așa cum au relatat reporterii FANATIK prezenți la fața locului, românii au pus stăpânire pe Frankfurt. Îmbrăcați în tricouri galbene și ”înarmați” cu tobe, fulare și eșarfe, aceștia au început spectacolul pe străzi încă de la primele ore.

ADVERTISEMENT

Mai mult, câțiva fani mai inventivi prezenți în Fan Zone-ul naționalei noastre au creat pe loc și un cântec prin care să arătăm că suntem mai buni decât Slovacia și au scandat: ”Două fire, două paie, luăm Slovacia la bătaie”.

Fanii români fac legea la Frankfurt

De altfel, ”tricolorii” pleacă deja de la 1-0 în partida cu Slovacia și asta tot datorită fanilor entuziaști care au dominat autoritar jocul de lipit stickere în dreptul echipe pe care o văd câștigătoare în duelul de pe Deutsche Bank Park.

ADVERTISEMENT

Numeroșii fani români prezenți la Frankfurt sunt plini de entuziasm, au încredere că elevii lui Edi Iordănescu vor învinge Slovacia și se vor califica în optimile de finală ale turneului final din Germania.

Unii dintre ei sunt atât de plini de pasiune încât au decis să-și vopsească părul în albastru, la fel ca fundașul Andrei Rațiu, în timp ce alții au ales tricolorul. Un astfel de vopsit pe străzile din Frankfurt costă 10 euro.

ADVERTISEMENT

Așa cum FANATIK a anunțat încă de marți, 25 iunie, dinaintea antrenamentului oficial, Edi Iordănescu va face două modificări în echipa de start. Astfel, Ianis Hagi și Florinel Coman vor începe titulari, înlocuindu-i pe Dennis Man și Valentin Mihăilă.

Articol realizat cu sprijinul VODAFONE, partener de conectivitate al FANATIK la Euro 2024. 

ADVERTISEMENT
Soția lui Lionel Messi, criticată după imaginile apărute: „Scene grele când apare ghemuită...
Soția lui Lionel Messi, criticată după imaginile apărute: „Scene grele când apare ghemuită pentru străini pe internet”
Surse: Dani Mocanu a rămas fără permis după ce a fost prins „zburând”...
Surse: Dani Mocanu a rămas fără permis după ce a fost prins „zburând” pe A2. Ce viteză avea manelistul
Hăituită fără milă, Zoia Ceaușescu s-a ascuns în casa unui fotbalist imens al...
Hăituită fără milă, Zoia Ceaușescu s-a ascuns în casa unui fotbalist imens al României. Cum a ajuns fiica dictatorilor României exilată în locuința acestuia
O fotografie incredibilă surprinde glonţul zburând pe lângă capul lui Donald Trump. I-a...
O fotografie incredibilă surprinde glonţul zburând pe lângă capul lui Donald Trump. I-a străpuns urechea dreaptă: "Am auzit un şuierat, împuşcături"
Reacție uluitoare după tentativa de asasinat împotriva lui Donald Trump: E în Pennsylvania...
Reacție uluitoare după tentativa de asasinat împotriva lui Donald Trump: E în Pennsylvania și scuipă gloanțe!
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
TRUMP a fost ÎMPUȘCAT! Anunț privind STAREA de SĂNĂTATE
TRUMP a fost ÎMPUȘCAT! Anunț privind STAREA de SĂNĂTATE
Versurile care anunțau ce urmează să pățească Diana: ”Mori, draga mea, iubita mea...”
Versurile care anunțau ce urmează să pățească Diana: ”Mori, draga mea, iubita mea...”
Nunta în familia Hagi, după vechi obiceiuri. Ce tradiții neștiute au aromânii
Nunta în familia Hagi, după vechi obiceiuri. Ce tradiții neștiute au aromânii
💔💔💔Bomba MOMENTULUI! Betty Salam și-a părăsit soțul și a fugit cu un manelist...
💔💔💔Bomba MOMENTULUI! Betty Salam și-a părăsit soțul și a fugit cu un manelist celebru. S-a mutat deja cu acesta, iar fiul ei a rămas cu Cătălin Vișănescu
Tentativa de asasinare asupra lui Donald Trump marchează debutul unui nou capitol întunecat...
Tentativa de asasinare asupra lui Donald Trump marchează debutul unui nou capitol întunecat și periculos pentru politica americană | Analiză BBC
Irina Columbeanu, mesaj clar pentru tatăl ei. Ce i-a transmis lui Irinel în...
Irina Columbeanu, mesaj clar pentru tatăl ei. Ce i-a transmis lui Irinel în timpul vizitei din România: „Am vrut să-i spun în față”