Fotbal intern

Mesaj pentru Contra şi Burleanu. “Nu băteam în Rusia nici măcar Senegalul!”

02.07.2018 | 11:26
Mesaj pentru Contra si Burleanu Nu bateam in Rusia nici macar Senegalul

Mesaj pentru Contra şi Burleanu. Fostul mare internaţional, Marcel Răducanu este de părere că naţionala României nu făcea faţă la actualul turneu final deoarece toate selecţionatele prezente în Rusia sunt mult mai valoroase ca echipa tricolorilor.

Marcel Răducanu este un tip cunoscut ca un om care spune lucrurilor pe nume fără nicio reţinere. Contactat de către FANATIK.RO, fostul mare internaţional a acceptat să vorbească despre meciurile de la Campionatul Mondial, dar şi despre eliminarea Germaniei. “Turneul final a început abia din optimi. Din această fază încep meciurile tari. Ce părere am de Germania? Din păcate când joci laş aşa se întâmplă. La Campionatul Mondial din Rusia, Germania a jucat laş şi a pierdut. Nu am văzut la nemţi nici o acţiune în viteză, dar nu am văzut nicio idee tactică. Consider că selecţionerul Germaniei, Joachim Low a greşit grav şi la selecţie. Nu ai voie să îl laşi acasă pe Leroy Sane, nu ai voie. După câte îi cunosc pe nemţi sunt sigur că vor lua măsuri, iar peste patru ani Germania o să se prezinte cu o echipă senzaţională la Campionatul Mondial din Qatar. O să vedeţi. Nemţii ştiu perfect să strângă rândurile în astfel de situaţii”, a spus Răducanu.

Mesaj pentru Contra şi Burleanu. “Nu băteam nici măcar Senegalul!”

Marcel Răducanu a vorbit şi despre eventualele şanse ale României la Campionatul Mondial din Rusia dacă selecţionata noastră s-ar fi calificat.  Burleanu a afirmat zilele trecute că este sigur că tricolorii ar fi ieşit din grupe.Hai să fim serioşi! România nu avea nicio treabă la Campionatul Mondial. Nu puteam să batem nici măcar Senegalul, iar de Coreea de Sud sau Iran nici nu mai discut. Nu aveam ce să căutăm la acest turneu final. Păi voi nu aţi văzut ce fotbal se joacă acolo? Acum doi ani la Campionatul European am scăpat ieftin cu Franţa după ce am luat 2-1, dar acum dacă dădeam de puştiul ăsta Mbappe, eram făcuţi praf. Contra are mult de muncă ca să mai aducă vreodată naţionala României în topul fotbalului mondial.

Eu văd Franţa ca principala favorită la câştigarea titlului, iar pe copilul ăsta Mbappe îl văd câştigător al baloanelor de aur în anii următori. El cu Neymar vor duce mai departe duelul care a fost în aceşti 10 ani între Messi şi Ronaldo. Însă nu trebuie să îi subestimăm pe croaţi şi pe belgieni. Au echipe complete şi cred că şi ei pot ajunge sus de tot în Rusia”, a spus fostul mare internaţional. La rândul său şi Cosmin Contra a spus că România ar fi făctu o figură frumoasă în Rusia.

Mesaj pentru Contra şi Burleanu. Marcel Răducanu lucrează cu juniorii la şcoala sa de fotbal din Germania.
Mesaj pentru Contra şi Burleanu. Marcel Răducanu lucrează cu juniorii la şcoala sa de fotbal din Germania.