Fotbalul a demonstrat de-a lungul timpului că rivalitățile sunt doar în teren, iar în afara acestuia se pot naște povești frumoase. Un astfel de exemplu este oferit de DDB Italia, grupare care a transmis un mesaj tulburător către Mihai Stoica, adversarul de la FCSB.
Mihai Stoica este unul dintre cei mai cunoscuți președinți de club de la noi din țară. Din anul 2019 oficialul FCSB a ales calea credinței, iar lucrul care l-a convins să o ia pe acest drum a fost vindecarea fiicei sale, Teodora, de cancer.
DDB Italia, una dintre cele mai cunoscute pagini de Facebook ale suporterilor dinamoviști, a transmis, prin intermediul unul mesaj, că de acum înainte nu va mai scanda niciodată ceva despre fiica lui Mihai Stoica.
În ciuda rivalității dintre suporteri, DDB Italia a ales să nu mai scandeze ceva atât de dureros pentru Mihai Stoica. Fanii rivali se bucură de faptul că Teodora Stoica s-a vindecat și că clipele grele din viața personală a oficialului FCSB au trecut.
„NU VOI MAI STRIGA NICIODATĂ CEVA DESPRE FIICA LUI MIHAI STOICA!
E arogant, nesuferit, obraznic. E un rival. Toate aceste lucruri sunt despre lumea fotbalului. Dar viața e mai mult decât fotbal.
L-am ascultat povestind ce-a trăit în ziua în care a aflat că fiica lui, Teodora, este bolnavă de cancer, într-o fază foarte avansată, aproape fără întoarcere, fără scăpare. Cancer tiroidian, stadiul IV, cu metastaze pulmonare. Metastaza pătrunsese în oase, cuprinsese tot corpul, plămânii erau compromiși.
Copilul nu știa rezultatele analizelor, iar el ca tată trebuia să-i dea vestea asta. E cumplit. Cred că dacă l-am fi întrebat atunci dacă e ok ce scandăm, ar fi spus că ar da orice să mai cântăm același refren, an de an, pentru că asta ar însemna că Teodora trăiește
Spun asta și ca o încurajare pentru copila asta și pentru tatăl ei. Că poate vor mai auzi acele scandări.”, s-a arătat în prima jumătate a postării.
Totodată, DDB Italia a transmis că numele Theodora înseamnă „darul lui Dumnezeu”. În încheiere, pagina suporterilor dinamoviști i-a urat multă sănătate Teodorei și i-a îndemnat pe toți urmăritorii să practice un stil de viață mai sănătos.
„Pe fată o cheamă Theodora, care înseamnă Darul lui Dumnezeu. Și cu cât au ridicat mai mult din umeri cei mai buni medici din București, cu atât mai mult numele ei a căpătat sens.
Puneți preț pe lucrurile care au valoare, care contează cu adevărat! Nu mai alergați după ultimul model de telefon, pentru nu știu ce mașină.
Mâncați sănătos, faceți sport, citiți o carte, luați-vă timp să citiți Biblia, să vă jucați cu copiii voștri și să ajutați un copil care a avut mai puține șanse de la viață!
Să-ți trăiască fetița, Meme!”, au mai scris cei de la DDB Italia în postarea publicată pe rețelele de socializare.