Comunicarea, sinceritatea și socializarea cu oamenii din jur sunt elementele cheie după care se ghidează semnele zodiacale la început de săptămână.
Astrele prevăd că partea profesională este lăsată pe locul doi, în schimb timpul petrecut alături de cei dragi ajunge în top.
Relația cu partenerul de viață nu merge deloc pe drumul cel bun, chiar dacă ai investit timp și energie. E timpul să iei o decizie radicală.
Cariera trece în plan secund. Primul loc este ocupat de familie care are nevoie de atenția și sprijinul tău mai mult ca niciodată.
Încearcă să ții cont de promisiunile pe care ți le-ai făcut până acum. Dezamăgirea te poate duce într-o latură neagră și nu vrei asta.
Îți stabilești prioritățile pentru viitorul apropiat. Un plan se conturează deja în mintea ta, trebuie numai să-l așterni pe foaie.
Nevoia de socializare este uriașă și te determină să suni toate persoanele din agenda telefonului, inclusiv pe cele cu care nu ai mai vorbit de mult.
Mare atenție la vorbele pe care le folosești, unii oameni s-ar putea să se simtă jigniți. Astrele te sfătuiesc să nu rănești pe nimeni perioada asta.
Ești nevoit să spui lucrurilor pe nume și să fii sincer cu oamenii din preajma ta ca să nu fii pus în dificultate mai târziu.
Pregătești o călătorie la final de săptămână. Poate fi o surpriză pentru persoana iubită sau alături de gașca de prieteni.
Urmează o serie de vești mai puțin plăcute, mai ales din punct de vedere financiar. E posibil să pierzi o sumă de bani.
În sfârșit, se văd rezultatele la locul de muncă. Laudele și aprecierile de la șefi nu întârzie să apară, poate și un bonus.
Se ivește o oportunitate profesională de care trebuie să profiți. Este o ocazie unică cu care nu te mai întâlnești în această viață.
Se anunță o zi tocmai bună pentru a începe lucruri noi sau pentru a te concentra pe o pasiune mai veche, uitată într-un colț al minții.