Nativii zodiacului încep o nouă săptămână cu dreptul. Se anunță schimbări de proporții pe plan personal pentru Berbec și pentru Gemeni. Nu vor lipsi din peisaj nici provocările și nici tensiunile de la locul de muncă.
Berbec
Azi vei lua o decizie importantă care îți va influența relațiile cu cei din jur. Ești dispus să renunți la persoanele toxice fără să stai prea mult pe gânduri.
Taur
Te concentrezi din ce în ce mai mult pe evoluția ta profesională. Vrei să le arăți tuturor de ce ești capabil și tinzi să forțezi nota, uneori. Mesajul astrelor pentru tine este să lași lucrurile să decurgă natural.
Gemeni
Nu te mai simți deloc în largul tău în actuala relație. Pui în balanță mai multe situații și ajungi la concluzia că trebuie să discuți cât mai rapid cu partenerul de viață.
Rac
Nimic nu se compară cu o mică pauză. Alegi să împarți responsabilitățile tale către alte persoane pentru ca tu să te relaxezi.
Leu
Din cauza egoismului dus la extrem vei avea numai de pierdut. Mesajul astrelor pentru tine este să înveți să lucrezi în echipă.
Fecioară
Ești foarte atent la cheltuieli. Ai ajuns la concluzia că trebuie să te temperezi, mai ales când vine vorba de cheltuieli impulsive. Bugetul tău îți va mulțumi mai târziu.
Balanță
Vrei să îi ajuți pe cei din jur și, de cele mai multe ori, ești dispus să faci reale sacrificii. Mesajul astrelor pentru tine este să fii atent la nevoile tale.
Scorpion
Munca din ultima vreme te-a epuizat mai mult ca niciodată. Deși ți-ar prinde bine o pauză, nu vrei să lași pe mâinile altora responsabilitățile tale.
Săgetător
Îți calculezi cu atenție fiecare mișcare. Nu vrei să scapi nimic din vedere și te simți sigur pe tine dacă deții controlul a tot ceea se întâmplă în jurul tău.
Capricorn
Părerile celor din jur te influențează mai mult decât ai crede. Din cauză că nu primești prea multe laude, ești la un pas să renunți la marile tale pasiuni.
Vărsător
Ești din ce în ce mai aproape de a atinge succesul la care ai visat. Deși ți se vor pune bețe-n roate, nu trebuie să te abați de la planul tău. Mesajul astrelor pentru tine este să ai încredere în propriile forțe.
Pești
Simți că unii prieteni nu sunt atât de loiali pe cât ți-ai dori. Ca să îți dai seama cine merită atenția și timpul tău, decizi să îi supui pe toți la test. S-ar putea să ai parte de surprize în urma lui.