Mesajul astrelor pentru Berbeci este să e mai relaxeze și să se pună pe primul loc. Gemenii pe de altă parte ar fi bine să țină cont mai mult de partea financiară. Vărsătorul primește o veste bună, iar Leul ar putea fi puțin bulversat.
Berbec
Încearcă să te mai relaxezi și să te pui pe primul loc. Atât la muncă cât și acasă ții cont de nevoile altora și nicidecum de ale tale. Dacă tot se apropie weekendul, încearcă să faci și lucruri care sunt importante pentru tine.
Taur
Se anunță o zi prosperă din punct de vedere financiar pentru tine, vineri, 8 noiembrie. Poate primești salariul mai devreme, ori un bonus, sau cine știe. Nu e exclus nici să te bucuri de o promovare la locul de muncă.
Gemeni
Mesajul astrelor pentru tine este să fii atent la ceea ce ține de partea financiară. Faci cheltuieli impulsive, iar toate acestea s-ar putea să te afecteze mai devreme sau mai târziu. Stabilește-ți prioritățile cât mai repede.
Rac
O zi de vineri destul de liniștită în care ai timp de toate. La locul de muncă parcă mediul devine mai relaxant, iar acasă, cei dragi se gândesc la tine în a doua parte a zilei. Poate ai parte de o cină romantică, sau de o ieșire care îți va prinde bine.
Leu
Te bulversează niște situații care au loc astăzi. Deși aveai alte planuri, sunt șanse mari ca acestea să fie date peste cap până la finalul zilei. Păstrează-ți calmul și data viitoare nu îți mai pune baza chiar în oricine.
Fecioară
Riști să ai de pierdut dacă nu iei atitudine și nu schimbi ceva. Se anunță niște rupturi puternice în relația de cuplu și sunt șanse mari ca acestea să nu mai fie rezolvate. Astfel, a venit momentul să iei o decizie importantă.
Balanță
Astrele anunță o călătorie pentru tine la final de săptămână. E posibil să pleci în interes de serviciu din localitate, sau poate chiar să ai parte de o escapadă romantică în weekend. Îți va prinde bine o schimbare de peisaj.
Scorpion
Mesajul astrelor pentru tine este să te pregătești pentru o surpriză. Cineva se gândește la tine, vineri, 8 noiembrie și va avea grijă să îți facă ziua mai frumoasă. Primești un cadou, sau cine știe, chiar o propunere care te va face fericit.
Săgetător
Încearcă să nu mai despici firul în patru. O să primești o mare oportunitate astăzi, iar dacă pierzi timpul, pierzi totul. Nu mai cere păreri din diferite direcții și mergi înainte bazându-te pe instinct. Doar așa vei face alegerea corectă.
Capricorn
O să primești o lecție importantă de viață sub diferite forme. Tot ceea ce se întâmplă astăzi s-ar putea să te facă să îți schimbi perspectivele, ori chiar să iei decizii radicale în ceea ce te privește.
Vărsător
Mesajul astrelor pentru tine este să te pregătești pentru o veste bună. A fost o perioadă destul de neagră în viața ta, dar ai trecut peste. Acum a venit momentul să îți primești răsplata și să respiri ușurat.
Pești
Vei afla niște adevăruri importante legate de o persoană destul de prezentă în viața ta. Înainte de a judeca însă, este bine să întrebi. În acest mod s-ar putea să vezi lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă.