Marius Șumudică (53 de ani) este noul antrenor al Rapidului, după ce Dan Șucu l-a demis pe nord-irlandezul Neil Lennon din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare din primele șase etape de campionat. Șumi, o legendă în Giulești, are susținerea tututor fanilor din peluză. Inclusiv din partea ultrașilor din brigada ”Original 1923”, care l-au contestat puternic duminică, 18 august, la derby-ul cu Dinamo, scor 1-1.
”Noi nu avem nimic cu rapidistul Șumudică, cu antrenorul Șumudică. Nu este o problemă personală. Pe noi ne deranjează derapajele pe care le-a făcut domnul Șumudică de-a lungul timpului vizavi de Rapid și faptul că acțiunile dumnealui făceau mai mult rău decât bine clubului. De aceea ne-am gândit că trebuie să tragem un semnal de alarmă”, a declarat pentru FANATIK, Mihail Ghețu, unul dintre liderii brigăzii ”Original 1923”.
Acesta a anunțat că ultrașii din brigada din care face parte nu-l vor trata cu ostilitate pe Marius Șumudică. ”Noi susținem Rapid București indiferent cine este antrenor. Așa am făcut mereu și așa vom face până când n-o mai fi. Dacă conducerea a decis să-l pună antrenor pe Marius Șumudică, noi vom merge la stadion ca și până acum și vom susține echipa. Nu comandăm noi pe banii oamenilor.
Eu nu vorbesc din punctul de vedere al întregii suflări rapidiste, vorbesc în numele unui grup ultra din galeria Rapidului. Repet, la meciul cu Dinamo nu a fost un protest anti Șumudică, am vrut doar să tragem un semnal de alarmă vizavi de atitudinea dumnealui față de Rapid în această perioadă, care nu a fost tocmai bună pentru noi, fără victorie de șase etape”.
Mihail Ghețu recunoaște că numirea lui Marius Șumudică, la două zile după ce a fost contestat de facțiunea ”Original”, este neașteptată. ”Instalarea lui Marius Șumudică antrenor la Rapid este o surpriză pentru toată lumea. Nu aveam cunoștință că va fi noul antrenor.
Nu se aștepta nimeni să fie demis domnul Lennon, după declarațiile făcute atât de conducere, cât și de antrenor, care spusese că nu demisionează”.
Toți rapidiștii așteaptă ca Marius Șumudică să scoată echipa din criză. ”Sunt foarte sigur că vor apărea și rezultatele. Marius Șumudică este o legendă în Giulești. Ne-a urcat pe garduri de fericire prin golurile marcate pentru Rapid.
La Rapid antrenorii sunt ținuți în funcție de rezultate. Dacă nu ai rezultate lumea te taxează. Oamenii așteaptă fapte, nu vorbe. Nu mai trăim pe vremea romanilor, să ni se ofere pâine și circ. Ne-ar fi insultată inteligența.
Sunt sigur că domnul Șumudică va avea o prestație demnă pentru un antrenor al Rapidului. Nu-mi fac griji în privința asta. Dacă va câștiga vestiarul și o să-l susțină, cu siguranță va avea rezultate. Sunt sigur că va reuși să facă asta”, a încheiat reprezentantul brigăzii ”Original 1923”.