Fotbal international

Standard Liege, mesaj de mulţumire pentru Răzvan Marin: “Ai venit ca un băiat, pleci ca un bărbat”

21.05.2019 | 23:49
Standard Liege mesaj de multumire pentru Razvan Marin Ai venit ca un baiat pleci ca un barbat

După ultimul joc din acest sezon jucat de Răzvan Marin în tricoul lui Standard Liege conducerea clubului belgian a postat un scurt dar semnificativ mesaj de mulţumire pentru tot ceea ce a reuşit să facă internaţionalul român în anii petrecuţi la această echipă. Răzvan Marin a jucat în total 104 meciuri în tricoul alb-roşu, a marcat 18 goluri şi a dat 22 de pase decisive.

Mesajul de mulţumire al clubului Standard Liege faţă de Răzvan Marin

”A venit la noi ca un băiat şi a plecat ca un bărbat. Mulţumim, Răzvan” au fost cuvintele, puţine, dar pline de semnficaţie din partea belgienilor. La Liege Răzvan Marin a devenit repede unul dintre jujcătorii favoriţi ai suporterilor, ca urmare a modului total de dăruire în joc de fiecare dată, din primul până în ultimul minut, dar şi al vieţii profesioniste ireproşabile pe care a dus-o.

Acum Răzvan va face un salt important în carieră, urcând la un alt nivel, la o echipă care s-a aflat la câteva secunde de a juca pe 1 iunie finala Champions League, Ajax Amsterdam, un club care l-a urmărit cu atenţie pe internaţionalul român o bună bucată de vreme, până ce s-a decis să plătească 12,5 milioane euro, pentru a-şi asigura serviciile lui.

Răzvan Marin, gata să înceapă un nou capitol, Ajax Amsterdam
Răzvan Marin, gata să înceapă un nou capitol, Ajax Amsterdam

Ce sfat îi dă George Ogăraru lui Răzvan Marin

Din aceşti bani 20 la sută merg în conturile Viitorului Constanţa, club de unde Răzvan a plecat la Standard, belgienii plătind atunci suma de 2,4 milioane euro, care astfel s-a dublat în urma transferului la Ajax. Fost jucător la echipa din Amsterdam fostul stelist George Ogăraru are câteva sfaturi pentru Răzvan Marin:


“Răzvan trebuie să fie acelaşi jucător. În momentul în care Ajax plăteşte 13 milioane de euro pe tine înseamnă că le place stilul de joc pe care-l practici în momentul de faţă. Este un jucător care oferă echilibru, într-o formaţie cu jucători şi mai valoroşi cred că performanţa lui o să fie şi mai ridicată, şi mai apreciată” 
a declarat George Ogăraru pentru Prosport Live.

Tags: