Marius Șumudică (53 de ani) nu a avut puterea să vorbească după Rapid – U Cluj 0-2. Antrenorul giuleștenilor și-a exprimat tristețea printr-un mesaj scurt, transmis în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Marius Șumudică s-a întors pe Giulești în calitate de antrenor al Rapidului, dar revenirea nu a fost de bun augur. Echipa sa fost demolată de Universitatea Cluj, care s-a impus cu 2-0 la capătul unui meci pe care l-a dominat cu autoritate.
„Le-am zis băieților să îl sune pe Șumi… Săracul Șumi… Eu îl știu pe Șumi cum e. Băiatul ăsta e numai suflet. Eu nu am vorbit cu el. Am zis că e bine să îl lași pe om în tristețea lui, în amărăciunea lui.
Dar cred că pentru el este unul dintre cele mai negre momente din istorie. Nu că te-a bătut Clujul, dar s-a suprapus cu primul meci acasă. I-a scandat lumea numele, i-au făcut banner pe toată peluza și chiar nu aș vrea să fiu în pielea lui Șumudică.
Pentru un tip orgolios, de valoare, cum e Șumudică, nu poate să accepte. A zis ‘Spune-i lui Horia că sunt dărmat. Să intru să zic ce? Noi trebuie să ne apucăm de treabă. Trebuie să mergem să ne sacrificăm meci de meci. Nu mai merge așa’. Atât a zis”, a dezvăluit Horia Ivanovici, la FANATIK SUPERLIGA, show care e live pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30.
Cu Șumi la timonă, alb-vișiniii au obținut doar patru puncte din partidele cu Poli Iași, Universitatea Craiova și U Cluj. Antrenorul știe că are mult de lucru și nu a vrut să intre în direct. Echipa sa este pe locul 12, cu nouă puncte, la șase lungimi de play-off.
„Zice că e dărâmat pentru că el știe spiritul Rapidului. Știe cât de grea e această înfrângere. Bun, pe de altă parte eu îi transmit lui Șumi așa. Hai să nu facem o tragedie acum. Până la urmă e un meci de fotbal. E un meci.
Nu ai jucătorii la dispoziție. Durează. Sabău anul trecut a ratat obiectivele. Mulți spuneau ‘Hai, mă, lăsați-ne cu Sabău’. Ce vreau să spun e că îți trebuie un minim de timp. Nu ai cum.
Cred că i-a venit să intre în pământ. Mă uitam la fața lui, cred că ar fi făcut orice să intre în pământ să dispară. Atât de tare la apăsat. Dar eu îi transmit public.
‘Dă-i drumul mai departe, Șumi, tu ești luptător, ești gladiator. Trage concluziile, fă mutările’. Problema mea nu e Șumi. Sunt jucătorii. Că sunt convins că Șumi e strong, e gladiator. Problema mea sunt jucătorii”, a adăugat Ivanovici.
Ca antrenor, Marius Șumudică nu a câștigat decât două trofee. Este vorba despre titlul și Supercupa României, în 2016, ambele cu Astra Giurgiu. În schimb, rapidiștii așteaptă de 17 ani un trofeu. Ultimul a fost Cupa României, sezonul 2006-2007.