Simona Halep

Mesajul emoționant al Simonei Halep după anularea Wimbledon: „Îmi va fi dor să-mi văd numele pe perete”

03.04.2020 | 12:51
Mesajul emotionant al Simonei Halep dupa anularea Wimbledon Imi va fi dor sami vad numele pe perete
ADVERTISEMENT

Simona Halep a avut un mesaj emoționant după ce turneul de la Wimbledon a fost anulat, iar ea este ultima câștigătoare a competiției britanice.

Mesajul emoționant al Simonei Halep după anularea Wimbledon

Simona Halep a avut un mesaj emoționant după ce turneul de la Wimbledon a fost anulat din cauza epidemiei de coronavirus: „Chiar dacă anularea Wimbledon părea inevitabilă în ultimele săptămâni, am sperat că se va găsi o modalitate ca turneul acesta atât de special să rămână în calendar.

ADVERTISEMENT

Miercuri a fost o zi tristă și mi-am adus aminte de câteva dintre cele mai fericite momente din viața mea, de anul trecut, de la All England Club”.

„Îmi va fi dor de terenul central, acolo unde a avut loc finala senzațională de anul trecut. Îmi va fi dor să îmi văd numele pe perete și toate celelalte lucruri frumoase pe care le primești ca membru al clubului.

ADVERTISEMENT

Îmi va fi dor și de iarbă, o suprafață de care, în sfârșit, m-am îndrăgostit. Îmi va fi dor să fiu îmbrăcată în alb și îmi va fi dor să simt că fac parte din această tradiție uriașă pe care Wimbledon o deține.

Într-o notă pozitivă, voi avea ocazia rară și specială de a fi campioană en-titre la Wimbledon pentru doi ani. Îmi place această tradiție în care campioana are ocazia de a deschide ediția următoare pe terenul central, dar sper că voi putea face asta anul următor”, a spus Simona.

ADVERTISEMENT

Organizatorii Wimbledon s-au gândit să joace fără spectatori

Simona Halep a dezvăluit că organizatorii Wimbledon au luat în calcul și varianta de a se juca fără spectatori:

„Știu că organizatorii de la Wimbledon au căutat și alte variante pentru turneu, cum ar fi disputarea lui fără spectatori sau amânarea, însă niciuna dintre aceste opțiuni nu a funcționat din cauza suprafeței și a numărului foarte mare de oameni implicați.

ADVERTISEMENT

E normal că a fost anulat acum. În acest fel, suntem pregătiți din punct de vedere mental, decât am fi fost dacă așteptam și ne-ar fi fost transmis în ultima clipă”.

ADVERTISEMENT