Fotbal intern

Mesajul emoționant transmis de Cosmin Contra suporterilor, după plecarea de la Dinamo: „Iertați-mi naivitatea!”

04.12.2020 | 13:59
ADVERTISEMENT

Cosmin Contra a decis să nu mai aștepte banii de la Pablo Cortacero și a plecat de la Dinamo. El a condus joi, 3 decembrie, ultimul antrenament. Contra le-a cerut iertare suporterilor și și-a explicat decizia.

La doar o zi după ce s-a despărțit de clubul din șoseaua Ștefan cel Mare, antrenorul Cosmin Contra a publicat o postare prin care le oferă fanilor încurajări și le cere iertare pentru că a garantat pentru spanioli.

ADVERTISEMENT

Alături de Contra, au mai plecat de la Dinamo și alți membri ai staff-ului tehnic, precum și fotbaliștii Isma Lopez și Borja Valle, neplătiți de trei luni.

Mesajul lui Cosmin Contra pentru fanii lui Dinamo: „Iertați-mi naivitatea, am greșit”

Revenit pentru un al doilea mandat la Dinamo, odată cu preluarea clubului de către Pablo Cortacero, Cosmin Contra a trăit una dintre cele mai dificile perioade ale vieții sale. Antrenorul a garantat pentru seriozitatea investitorilor spanioli, dar s-a văzut și el dezamăgit total de impotența acestora de a asigura banii necesari clubului.

ADVERTISEMENT

Contra a decis să plece, în cele din urmă, și a desfășurat ieri ultimul antrenament alături de cei care sunt deja foștii săi elevi. Rugat de suporterii dinamoviști să mai rămână la echipă măcar până în iarnă, Contra a refuzat motivând că are probleme de ordin medical.

„Dragi suporteri dinamovişti, plec din România cu o mare durere în suflet. Nu mi-am imaginat niciodată că proiectul în care am crezut cel mai mult în viaţa mea este o mare minciună. Vă rog să îmi iertaţi naivitatea.

ADVERTISEMENT

Am garantat pentru nişte oameni pe care nu îi cunoşteam şi am greşit. Au fost cele mai grele 4 luni din cariera mea de antrenor, din cauza problemelor, minciunilor, promisiunilor…

Nu sunt un laş! Cei care mă cunosc cu adevărat ştiu câte sacrificii şi compromisuri am făcut pentru Dinamo. În 4 luni, mi-am văzut familia o singură dată.

ADVERTISEMENT

Am fost trup şi suflet pentru Dinamo. Din cauza stresului, am avut probleme medicale care mi-au afectat foarte mult familia.

Sunt un luptător şi aş fi găsit puterea să continui, dar nu mai este vorba de mine, ci de liniştea şi echilibrul familiei mele. Aş fi rămas pentru voi, suporterii dinamovişti, singurii care aţi fost lângă echipă in aceste momente. Cu voi alături, Dinamo nu poate muri niciodată!”, a scris Cosmin Contra pe Instagram.

ADVERTISEMENT