Fotbal international

Mesajul “FCSB nu este Steaua” a ajuns şi în Liga Campionilor! La ce meci a fost afişat banerul! Foto

28.11.2018 | 13:56
Mesajul FCSB nu este Steaua a ajuns şi în Liga Campionilor

Mesajul “FCSB nu este Steaua” a ajuns şi la meciurile din Liga Campionilor. După ce un baner similar a fost afişat la partida Fulham – Southampton 3-2, din etapa a 13-a din Premier League, acum a venit rândul ca steliştii să-şi strige sloganul şi la o partidă din UEFA Champions League.

Marţi seara, la meciul AS Roma – Real Madrid 0-2, fanii CSA Steaua au venit cu un baner cu mesajul “FCSB nu este Steaua” în tribunele stadionului “Olimpico”. De această dată, ultraşii şi-au scris doleanţa pe o pânză roşie, literele având culoarea galbenă, aceleaşi cu cele ale formaţiei italiene. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

Mesajul “FCSB nu este Steaua” a ajuns şi în Liga Campionilor după Europa League

Mesajul “FCSB nu este Steaua”, devenit celebru deja în fotbalul românesc, a ajuns şi în Liga Campionilor. În vară, fanii lui Rapid Viena au folosit un baner similiar în timpul meciului câştigat de austrieci în faţa formaţiei antrenate de Nicolae Dică, scor 3-1, din play-off-ul Europa League. Nu a fost singura dată când adversarii europeani ai clubului FCSB au recurs la acest gest. În sezonul 2017-18, în manşa retur a turului trei preliminar din Liga Campionilor, fanii Viktoriei Plzen au afişat acelaşi baner în tribune.

Marţi, Gigi Becali a anunţat că a câştigat procescul cu Florin Talpan şi CSA Steaua şi că va putea să-şi ia marca înapoi. “Am câștigat procesul cu Talpan și cu CSA, la Curtea de Apel București. Noi pierdusem la Tribunalul București, iar Curtea de Apel admite apelul, respinge toate cererile CSA ca neadmisibile și dă termen pe 23 ianuarie 2019 pentru judecare. Nu a dat spre rejudecare la Tribunalul București, ci a anulat sentința și judecă tot cazul de la început la Curtea de Apel. Cam 80 la sută ne-a admis și cu alte cuvinte înseamnă că s-a admis ce a scris avocatul nostru. Înseamnă că noi, cât de curând, vom dobândi din nou marca. Dacă o vom dobândi, le anulează lor toate mărcile pentru clasa fotbal. Ele decad din drepturi, dacă le ai 5 ani și nu le folosești. Noi obținem marca noastră Fotbal Club Steaua București, facem revizuire și o folosim la prejudiciu. Asta e bombă atomică! Îl distrugem pe Talpan definitiv”, a declarat Gigi Becali pentru Digi Sport.

Mesajul FCSB nu este Steaua a ajuns şi în Liga Campionilor
Mesajul FCSB nu este Steaua a ajuns şi în Liga Campionilor după Premier League