Sport

Cum a reacționat David Popovici după umilința României cu Bosnia. Campionul olimpic nu a ezitat o clipă

Naționala României a pornit cu stângul în noua ediție din Liga Națiunilor. Ce mesaj le-a transmis David Popovici (22 de ani) fanilor după eșecurile înregistrate de ”tricolori”.
30.09.2026 | 08:58
Cum a reactionat David Popovici dupa umilinta Romaniei cu Bosnia Campionul olimpic nu a ezitat o clipa
David Popovici (22 de ani), mesaj pentru fani după eșecurile naționalei. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Criticile au curs la adresa naționalei României după 1-2 cu Suedia și 2-4 cu Bosnia Herțegovina. David Popovici a vorbit despre toată această supărare venită pe fondul rezultatelor negative și a avut un mesaj pentru fani.

David Popovici, mesaj pentru fani după ultimele înfrângeri ale naționalei României

Prezent la un eveniment despre antreprenoriat, construirea brandurilor și leadership, marele campion român de natație a fost întrebat cum vede rezultatele negative înregistrate de naționala de fotbal a României, care se joacă cu nervii suporterilor.

ADVERTISEMENT

”O să-ți spun ce înseamnă ca spectator să simți să te identifici cu o echipă sau un individ într-un sport individual încât să se joace cu nervii. Mi se pare greșit ca spectator să te raportezi în felul ăsta la cei ce practică sportul, la cei ce încearcă să ducă numele României mai sus.

Tot sentimentul ăsta de identificare poate fi puțin modificat în așa fel încât să nu o luăm ca ceva personal în momentul în care se pierde, fie că este vorba de echipa națională de fotbal sau despre mine.

ADVERTISEMENT

Atâta timp cât spunem, când echipa sau individul câștigă, noi am câștigat, noi am am ajuns departe, noi suntem mândri că suntem români, să nu ajungem în momentul în care atunci când nu le iese sau ne iese să spunem ei, lor nu le-a ieșit, ei se joacă cu nervii noștri”, a declarat David Popovici.

ADVERTISEMENT

Gică Hagi, la cel mai slab meci ca antrenor

Echipa națională a României a început dezastruos campania din Liga Națiunilor, fiind însă de Suedia (1-2) și de Bosnia Herțegovina (2-4). Pe lângă rezultatele negative, jocul ”tricolorilor” a lăsat mult de dorit și de aici au apărut critici severe.

ADVERTISEMENT

În cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, moderatorul Horia Ivanovici a vorbit despre experimentul ratat al lui Gică Hagi și i-a cerut selecționerului să nu uite jocul cu Bosnia Herțegovina pentru ca o astfel rușine să nu se mai repete.

”Lucrurile stau în felul următor. Aţi văzut ce s-a întâmplat ieri. Am pierdut cu 2-4 împotriva Bosniei. Puteam încasa de la şase goluri în sus, adică puteam să luăm un set. Nu există scuze, să nu auzim că am jucat fără spectatori sau alte lucruri de acest gen. 

ADVERTISEMENT

Realitatea este una cruntă şi, trebuie să recunoaştem, total neaşteptată. Lumea nu prea mai înţelege cum gândeşte Gică Hagi, ce vrea Gică Hagi. Vorbeam cu prietenii şi le-am spus multora că nu înţeleg ce vrea Gică Hagi. El şi-a dorit o naţională fără frică. Din păcate, aseară a fost o naţională ruşinică.

Cred şi nu exagerez că este cel mai slab meci pe care Hagi l-a făcut pe banca tehnică a unei echipe de club sau a naţionalei. Sau experiment, că împotriva Bosniei a fost experiment. Îi recomand cu tot respectul să nu uite această partidă, ca să nu o mai repete niciodată.

Este păcat pentru tot ce a făcut în fotbalul românesc. Ar fi păcat să ne despărțim de Gică Hagi după câteva meciuri cu acest gust mai mult decât amar, un gust otrăvitor. Naţionala a arătat îngrozitor de rău. El trebuie să plece de la ceea ce s-a întâmplat aseară”, a spus Horia Ivanovici.

David Popovici, reacție neașteptată după România - Bosnia