Ionuț Nedelcearu a semnat oficial cu Akron Togliatti, Rusia. Fundașul central a plecat de la Palermo, dar a preferat să își continue cariera în străinătate. Acesta a avut un mesaj pentru suporterii lui Dinamo.
Ionuț Nedelcearu evolua pentru cei de la Palermo din vara anului 2022. Intrat în ultimele 6 luni de contract cu italienii, fundașul a ales să schimbe echipa în iarna acestui an.
El a semnat cu rușii de la Akron Togliatti, pentru care va evolua în următorii doi ani și jumătate. Dorit și de Dinamo, acesta a avut un mesaj pentru suporterii echipei din „Ștefan cel Mare” după ce a ales echipa din Rusia.
„Vreau să pun capăt speculațiilor: toate informațiile legate de sume de bani sau pretenții financiare sunt false. Decizia mea nu a fost despre bani, ci despre momentul potrivit și direcția pe care am considerat că trebuie să o urmez acum.
Dinamo a fost, este și va rămâne echipa mea de suflet, iar din respect pentru club și suporteri am simțit nevoia să vorbesc deschis. În fotbal, ca și în viață, unele decizii se iau cu inima, altele cu rațiunea. Indiferent de deciziile pe care le iau în carieră, legătura mea cu Dinamo nu se va schimba niciodată.
În același timp, vreau să fie clar că decizia de a-mi continua cariera în Rusia nu are nicio legătură cu aspecte politice, conflicte sau alte circumstanțe externe. Este o alegere profesională, luată în funcție de ceea ce consider potrivit pentru parcursul meu.
La final, deciziile pe care le iau în carieră îmi aparțin și nu simt că trebuie să le explic sau să fie înțelese de toată lumea”, a scris Ionuț Nedelcearu pe pagina personală de Instagram.
În căutarea unui nou fundaș central de meserie, Dinamo a fost dispusă să îl repatrieze pe Ionuț Nedelcearu. Andrei Nicolescu a oferit detalii despre situația fostului dinamovist înainte să semneze cu noua sa echipă.
Oficialul „câinilor” știa că Nedelcearu vrea să continue în străinătate și că are oferte importante: „A fost o discuție, am discutat cu el. El încă își mai dorește să joace afară vreun an – doi, nu știu. Știm de asemenea că are oferte financiare superioare și din Polonia și din Rusia”, a spus Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.