Life

Mesajul misterios inscripționat pe piatra funerară a Reginei Elisabeta a II-a. Ce semnificație are

Mesajul misterios inscripționat pe piatra funerară a Reginei Elisabeta a II-a, înmormântată luni la Capela St. George. Ce semnificație are.
21.09.2022 | 17:09
Mesajul misterios inscriptionat pe piatra funerara a Reginei Elisabeta a IIa Ce semnificatie are
Ce scrie pe piatra funerară a Reginei Elisabeta a II-a. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Ce semnificație are mesajul misterios inscripționat pe piatra funerară a Reginei Elisabeta a II-a. Suverana a fost înmormântată luni la Capela St. George a Castelului Windsor.

Mesajul misterios inscripționat pe piatra funerară a Reginei Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață pe 8 septembrie 2022, la Castelul Balmoral din Scoția. Moartea celui mai longeviv monarh din Marea Britanie a întristat o lume întreagă, iar britanicii i-au adus un ultim omagiu.

ADVERTISEMENT

Funeraliile suveranei au avut loc luni, 19 septembrie 2022, fiind difuzate în direct la TV. Peste 5,1 miliarde de oameni din întreaga lume au vizionat din fața televizoarelor înmormântarea reginei, fiind cel mai urmărit eveniment din istorie.

Regina a fost înmormântată la Capela St. George din incinta Castelului Windsor, alături de sora, mama și tatăl ei, dar și de Prințul Philip, soțul ei, decedat în 2021.

ADVERTISEMENT

Suverana a fost înmormântată în cadrul unei ceremonii private, doar pentru familie. Aceasta nu a fost difuzată la TV.

Potrivit Palatului Buckingham, inscripția de pe piatra registrului din Capela Memorială St. George are acum numele Reginei Elisabeta a II-a, ale părinților ei și al Prințului Philip, cu anii nașterii și ai decesului.

ADVERTISEMENT

Piatra este nouă și a înlocuit placa de piatră neagră așezată în podea, acolo unde erau scrise numele George al VI-lea și Elisabeta cu litere de aur.

Piatra conține acum, sub formă de listă, “Georg VI 1895 – 1952” și “Elizabeth 1900 – 2002”. Numele sunt urmate de o Garter Star metalică. Urmează apoi numele “Elizabeth II 1926 – 2022” și “Philip 1921 – 2021”,  notează Mirror.

ADVERTISEMENT

Toți cei patru erau membri ai Ordinului Jartierei, care are Capela St. George, casă spirituală.

În urmă cu aproape un an și jumătate, Prințul Philip a fost înmormântat în Bolta Regală (Royal Vault) de la St. George. Ducele de Edinburgh a fost mutat în Capela Memorială George VI în cadrul ceremoniei private de înmormântare a reginei.

Capela George VI este o anexă din piatră adăugată în partea de nord a clădirii din spatele culoarului North Quire în 1969.

Castelul Windsor se va redeschide pentru public

Sora mai mică a Reginei Elisabeta, Prințesa Margareta, s-a stins din viață pe 9 februarie 2002. Aceasta a fost incinerată, iar cenușa a fost pusă inițial în Seiful Regal.

Ulterior, cenușa a fost depusă la Capela Memorială George VI, alături de sicriele părinților ei, atunci când Regina Mamă Elisabeta a murit în același an, pe 30 martie 2002.

Pe 29 septembrie, Castelul Windsor se va redeschide pentru public. Oamenii vor avea posibilitatea de a vedea capela ca parte a unui tur general al castelului.

Turul va costa până la 28,50 lire sterline pentru adulți și 15,50 lire sterline pentru copii.

Perioada de doliu continuă pentru Familia Regală încă o săptămână din ziua înmormântării. În această perioadă, membrii familiei nu vor exercita atribuții oficiale.

De asemenea, steagurile instituțiilor regale vor rămâne coborâte în bernă până la 8 dimineața, după ultima zi a doliului.

ADVERTISEMENT