Aryna Sabalenka este fericită alături de milionarul care a ajutat-o să depășească moartea fostului partener, Konstantin Koltso. Sportiva de 27 de ani i-a transmis un mesaj subtil iubitului său, în fața unui stadion plin.
După ce a câștigat turneul WTA 500 de la Brisbane (Australia), unde a învins-o pe Marta Kostyuk, a făcut o declarație surpriză. A fost numită campioană, profitând din plin de acest moment important din carieră.
Aflată într-o situație plăcută, cu o ușoară euforie după meciul de tenis, sportiva a luat pe toată lumea prin surprindere. Imediat ce a trimis săgeți către WTA pentru regulile pe care le impune a decis să se focuse pe viața personală.
Jucătoarea de tenis care se iubește cu Georgios Frangulis este dispusă să facă pasul următor în relația amoroasă. Astfel, a făcut o declarație subtilă către milionarul pe care l-a întâlnit la doar câteva luni distanță după moartea tragică a fostului ei partener.
Prin urmare, a simțit nevoia să fie naturală și mai ales, glumeață. Aryna Sabalenka a dorit să-i spună iubitului ei că are nevoie de o bijuterie prețioasă pe deget. A făcut referire la faptul că vrea să ajungă la altar.
„Mulțumesc iubitului meu… sper să te pot numi în curând altfel”, a spus jucătoarea de tenis, conform unei filmări de pe rețeaua X. Dezvăluirea a fost făcută în fața unui public imens, care s-a amuzat teribil.
Aryna Sabalenka after beating Kostyuk in the Brisbane final:
“First I want to congratulate Marta and her team on an incredible start to the season. I wish you all the best. I hope we meet many more times in the finals to show great tennis” ❤️ pic.twitter.com/ouVt8YyqN5
— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) January 11, 2026
Aryna Sabalenka are toate motivele să fie fericită. E numărul 1 mondial și se bucură de o relație amoroasă extraordinar de frumoasă. Iubitul său este un afacerist renumit, Georgios Frangulis deținând o companie uriașă.
Firma acestuia promovează mâncarea sănătoasă. Bărbatul de origine greacă a venit cu un echilibru major în viața sportivei din Belarus. Sunt împreună de mai bine de un an și jumătate și pare că au planuri să devină soț și soție în perioada următoare.
Partenerul jucătoarei de tenis are businessuri în valoare de milioane de dolari, dar își face mereu timp pentru a-i fi alături iubitei sale. Aryna Sabalanka este însoțită constant de iubitul său în competiții și turnee.