Messi a jucat o miuță pe plajă cu un puști de 11 ani care l-a provocat la fotbal :D VIDEO genial

Alin Miu   
în FC Barcelona
22/07/2019, 22:51
Messi a jucat o miuță pe plajă cu un puști de 11 ani care l-a provocat la fotbal :D VIDEO genial
Messi a jucat o miuță pe plajă cu un puști de 11 ani care l-a provocat la un scurt meci de fotbal

Lionel Messi se află în vacanță în Caraibe, după ce a reușit să obțină cu naționala Argentinei medaliile de bronz la recent disputata Copa America, turneu la capătul căruia marea rivală Brazilia s-a impus. 

Messi a jucat o miuță pe plajă cu un puști de 11 ani care l-a provocat la un scurt meci de fotbal

În timp ce se relaxa pe una dintre însoritele plaje din Antigua alături de fiul său Thiago, Messi a fost provocat de un puști englez, aflat la rândul său în vacanță, la un scurt meci de fotbal. Cel mai bun fotbalist din lume nu a stat prea mult pe gânduri și a acceptat provocarea, disputa dintre cei doi ajungând virală pe internet.

„Messi era împreună cu familia sa pe plajă. Eu eram singur și mă jucam cu mingea la câțiva metri de ei. Tatăl său Jorge a aruncat o minge spre mine și m-a întrebat dacă vreau să ne jucăm. Apoi m-am trezit jucând fotbal cu Messi și Thiago (fiul lui Messi) timp de 45 de minute. Thiago joacă fantastic pentru vârsta sa.

A fost o experiență incredibilă. Soția lui Messi a tradus discuțiile dintre noi pentru că știe engleză foarte bine. Apoi am mers în apă cu Messi și am petrecut mult timp pe o barcă. Thiago mă urma oriunde mergeam.

Messi nu mi-a oferit niciun sfat despre fotbal pentru că nu știe engleza, dar a fost suficient doar să-l văd ce face cu mingea. Eu îmi petrec vacanța în fiecare an acolo împreună cu familia mea. Dacă ne vom întâlni, vom juca din nou anul viitor” – a povestit puștiul pentru Daily Mail.

Messi se află într-un resort unde cazarea pe fiecare noapte costă 5.000 de euro. Primul meci oficial al Barcelonei va fi tocmai pe 16 august, în deplasare cu Athletic Bilbao, în prima etapă din La Liga.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles