Mesut Ozil, mijlocașul lui Arsenal, este foarte aproape de o plecare de pe Emirates și a dezvăluit că nu ar semna niciodată cu Tottenham Hotspur, rivala de moarte a „tunarilor”.
Mijlocașul a răspuns întrebărilor adresate de fani pe Twitter și a dezvăluit că este suporterul lui Fenerbahce Istanbul încă de când era copil.
Ozil a descris și perioada petrecută la Arsenal și a ales cel mai bun 11 al „tunarilor” din anii petrecuți pe Emirates. De asemenea, germanul de origine turcă a dat de înțeles că relația sa cu Arteta s-a stricat pe parcursul carantinei din primăvara lui 2020.
Aflat foarte aproape să plece de la Arsenal la Fenerbahce Istanbul, Mesut Ozil a vorbit în mod deschis despre cariera sa pe Emirates, dar și despre cum își imaginează viitorul ca fotbalist.
Neamțul de origine turcă a anunțat că nu ia în calcul în nicio situație să evolueze pentru Tottenham Hotspur. Clubul din nordul Londrei este principala rivală a celor de la Arsenal, astfel că Ozil a declarat credință eternă „tunarilor” prin aceste afirmații.
„Acum că se apropie finalul înțelegerii tale cu Arsenal, ce ai face dacă ai primi o ofertă de la Tottenham Hotspur, iar singura alternativă ar fi să te retragi?”, l-a întrebat un fan. „E o întrebare simplă. M-aș retrage!”, i-a răspus Ozil fără să ezite.
Mijlocașul lui Arsenal a vorbit și despre pasiunea pe care o are pentru Fenerbahce Istanbul, clubul despre care se spune că l-ar putea aduce chiar în această lună. Ozil a admis că este suporterul turcilor încă din copilărie.
„Am crescut ca fan Fenerbahce. Toți germanii de origine turcă au și o echipă favorită din Turcia, chiar dacă sunt crescuți în Germania. A mea a fost Fenerbahce, care este cam ce este Real Madrid în Spania. Cel mai bun club din țară”, a spus Ozil.
Înainte de a pleca la Fenerbahce, Ozil a anunțat și cum arată cel mai bun prim 11 format din jucători alături de care a jucat la Arsenal în ultimii șapte ani, de când s-a transferat la Londra de la Real Madrid. Din echipă fac parte Ospina, Sagna, Koscielny, Mertesacker, Kolasinac, Cazorla, Ramsey, Gnabry, Ozil, Sanchez și Aubameyang.
De asemenea, Ozil a vorbit la superlativ despre experiența la Arsenal, care este pe cale să se termine, însă a punctat și care a fost momentul în care lucrurile nu au mai fost bune pentru el.
„Sigur că mi-a făcut plăcere să joc pentru Arsenal. Au fost multe suișuri și coborâșuri până acum, dar în cele din urmă nu regret decizia de a veni la Arsenal. Și, sincer să fiu, ultimele meciuri de dinaintea izbucnirii pandemiei au fost foarte distractive. M-am bucurat mult de acea perioadă și credeam că suntem pe un drum foarte bun. Dar, din păcate, după carantină lucrurile s-au schimbat…”, a punctat neamțul.