Fotbal intern

Metaloglobus, adversara pe care Bogdan Vintilă o cunoaşte cel mai bine. Antrenorul FCSB-ului a promovat-o în Liga 2

12.09.2019 | 13:38
Metaloglobus adversara pe care Bogdan Vintila o cunoaste cel mai bine Antrenorul FCSBului a promovato in Liga 2

FCSB se va duela cu Metaloglobus pentru un loc în optimile de finală ale Cupei României, iar Bogdan Argeş Vintilă este adversara pe care acesta o cunoaşte cel mai bine, toate acestea deoarece noul antrenor al vicecampioanei Româmniei a promovat-o în Liga 2, în 2017.

Metaloglobus, adversara pe care Bogdan Vintilă o cunoaşte cel mai bine

Partida dintre Metaloglobus şi FCSB are loc în perioada 24 – 26 septembrie 2019, iar vicecampioana României are un plus în faţa adversarilor din Liga a 2-a. Bogdan Argeş Vintilă, antrenorul formaţiei roş-albastre, a pregătit-o pe Metaloglobus în perioada iulie 2016 – decembrie 2017, atât în Liga 3, cât şi în Liga 2.Mai mult, Vintilă a avut cel mai lung mandat al său ca antrenor, aproape un an şi jumătate, la gruparea din eşalonul secund.

Bogdan Argeş Vintilă a fost demis de la Metaloglobus pe 15 decembrie 2017, după ce echipa din Liga 2 care se va duela cu FCSB în şaisprezecimile Cupei României a avut rezultate slabe şi se afla la retrogradare. Pe banca tehnică a lui Metaloglobus, Vintilă a stat  în 22 de meciuri, a bifat 5 victorii, 5 remize şi 12 înfrângeri, iar formaţia din Liga 2 avea un golaveraj de 18:31

Ovidiu Herea îl salută pe Laurenţiu Marinescu înaintea meciului dintre Metaloglobus şi Petrolul Ploieşti. Sursă foto: sportpictures.eu

Doi foşti jucători de la FCSB sunt în lotul lui Metaloglobus

Echipa din Liga 2 are un lot cotat de site-urile de specialitate la 3,45 milioane de euro şi este antrenată de Marius Măldărăşanu. Sub comanda acestuia se află Andrei Ionescu (31 ani) şi Robert Vîlceanu (22 ani), doi jucători care s-au aflat sub contract cu echipa finanţată de Gigi Becali. Mai mult, pentru Metaloglobus evoluează şi fraţii Ovidiu şi Claudiu Herea, dar şi alţi fotbalişti care au jucat la echipe din primul eşalon fotbalistic precum: Andrei Lungu, Alexandru Coman, Lucian Cazan şi George Gavrilaş.

  • 39,40 milioane de euro valorează lotul FCSB-ului
  • 3,45 milioane de euro valorează lotul lui Metaloglobus

Ovidiu Herea este unul dintre cei mai periculoşi jucători din lotul lui Metaloglobus. În sezonul 2018 -2019, fostul atacant al Rapidului a înscris 11 goluri şi a fost golgheterul echipei din Liga 2, la egalitate cu Valentin Ghenovici. Claudiu, fratele lui Ovidiu Herea, a avut şi el 7 goluri înscrise.