Fotbal intern

Metaloglobus, visul de a le aduce pe Steaua şi Dinamo să joace în Pantelimon

Metaloglobus, visul fotbalistic din Pantelimon!...
28.03.2017 | 14:30
Metaloglobus visul de a le aduce pe Steaua si Dinamo sa joace in Pantelimon
ADVERTISEMENT

Metaloglobus, visul fotbalistic din Pantelimon!

Rapid, Sportul, FC Naţional şi Rocar sunt echipele bucureştene care au dispărut din fotbalul profesionist. În curând, Capitala poate avea însă noi derby-uri. După Juventus Colentina, aproape promovată în Liga I, o altă echipă visează la duelurile cu Steaua şi Dinamo.

“Pantelimonu’ petrece toată noaptea!” Aşa suna hitul lansat de BUG Mafia în 2006. Acum, un club de fotbal vrea să facă Pantelimonul la fel de cunoscut. Patronul este un om de afaceri din Siria, antrenorul a jucat la echipa naţională, iar vedeta echipei poate fi un fost stelist în vârstă de 38 de ani. Metaloglobus va fi foarte probabil, în sezonul viitor, singurul club bucureştean din liga secundă.

ADVERTISEMENT

Singurul club privat cu stadion propriu

Metaloglobus domină autoritar seria 2 din cel de-al treilea eşalon. Este neînvinsă, a câştigat 14 din cele 17 meciuri şi are 13 puncte avans faţă de locul secund, Tunari! În Pantelimon, nu există insolvenţă şi salarii restante, iar conducatorii ţintesc sus. Metaloglobus este un proiect 100% privat şi se poate lăuda că este singurul club bucureştean cu stadion propriu. “Acum 20 de ani, sau chiar mai bine, aici existau încă 7-8 cluburi. Sunt încă 7-8 terenuri care sunt lăsate în paragină. Să încercăm să punem pe picioare fotbalul măcar din această zonă a Bucureştiului, dacă nu cumva din tot Bucureştiul. Potenţial uman există în zonă şi am putea atrage copiii din toate cartierele apropiate “, spune preşedintele Marius Burcă. Pentru calităţile sale manageriale, şeful de la Metaloglobus a fost ales reprezentant al cluburilor din liga a III-a în Comitetul Executiv al FRF.

“După blocurile gri”, antrenează Argeş Vintilă

Antrenorul ales este un fost portar al naţionalei, care l-a ajutat pe Hagi să îşi construiască Viitorul. Bogdan Argeş Vintilă le-a mai pregătit pe Chiajna şi Voluntari şi a fost selecţioner la lotul naţional sub 17 ani. În Pantelimon, pune însă şi mai mult suflet: ” Este zona unde am copilărit, unde am crescut. Sunt apropiat de Metalul, unde mi-am făcut junioratul. (…) Am fost atras de faptul că se vrea performanţă. (…) În viitorul apropiat, din câte ştiu eu, se vor face mult mai multe investiţii. Vom avea şi un centru de fotbal, ceva care să se apropie de o academie.” 

ADVERTISEMENT

Gigel Coman, debut ca tehnician

La Metaloglobus, se lansează ca antrenor şi un fost jucător al Stelei şi al lui FC Naţional. Gigel Coman are 38 de ani, dar uită că e secund şi încă se mai bagă la exerciţii alături de fotbalişti. Conducerea clubului încearcă să-l convingă să mai joace. “Hehe, asta cu jucatul, doar aşa, de plăcere. Nu ştiu dacă pot să mai fac sport de performanţă, pentru că am o vârstă. Am venit la Metaloglobus pentru că eu am încredere că se va face un proiect frumos, mai ales că avem şansa să promovam în liga a 2-a.”

Proiect ambiţios: o academie de fotbal

De-a lungul timpului, Metaloglobus a produs de la gloanţe, până la jucării şi lanterne. Un om de afaceri austriac a deschis fabrica în anul în care în Giulesti se înfiinţa Rapidul, 1923. Şi acum, tot un străin conduce clubul. Sirianul Imad Kassas este prieten cu Gigi Becali, cel care s-a declarat interesat să cumpere echipa din Pantelimon la începutul anului. Dacă totul decurge conform planului, cei doi vor fi însă rivali în 2019 în Liga I. ” Vor fi doi paşi. Primul pas, pentru liga a doua, vom moderniza ceea ce avem la momentul acesta. Iar proiectul este chiar pentru prima ligă, pentru că spaţiul ne permite, dar trebuie să o luăm <<step by step>>. “, spune Marius Burcă despre investiţiile pe termen mediu şi lung ale clubului.

ADVERTISEMENT

Echipa de fotbal Metaloglobus există din 1956 şi a făcut parte doar din ligile de amatori până în 2011. Cele mai bune performanţe sunt locul trei în Liga a 3-a, ocupat în 2013 şi 2016.