Sport

Metalul Buzău vrea să elimine Rapid din Cupa României cu un jucător de la FCSB: „Pentru ei ăsta a rămas singurul obiectiv”. Exclusiv

Metalul Buzău va întâlni cel mai dificil adversar de până acum, Rapid. Pentru echipa lui Marius Șumudică este meciul sezonului.
02.04.2025 | 09:30
Metalul Buzau vrea sa elimine Rapid din Cupa Romaniei cu un jucator de la FCSB Pentru ei asta a ramas singurul obiectiv Exclusiv
Meciul dintre Metalul Buzău și Rapid din sferturile de finală ale Cupei României Betano se dispută miercuri, 2 aprilie, ora 19:30. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Metalul Buzău se zbate în subsolul clasamentului în Liga 2, deși în Cupa României Betano a avut parte de un parcurs fabulos. FANATIK a stat de vorbă cu Valentin Stan, antrenorul și președintele clubului.

Metalul Buzău, meciul sezonului în fața Rapidului în Cupa României Betano

Unul dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Valentin Stan este fundașul dreapta, Răzvan Radu, împrumutat la Metalul Buzău de la FCSB: „Noi suntem foarte mulțumiți de el și a jucat toate meciurile titular. Are doar 18 ani arată foarte multă maturitate în joc. A fost chemat și un trial la echipa națională al jucătorilor de Liga 2. Nu a fost oprit mai departe, iar asta mă doare”.

ADVERTISEMENT

Antrenorul buzoienilor a dezvăluit cum a ajuns jucătorul la Metalul: „Când eram în Liga 3 jucam meciuri de pregătire cu cei de la FCSB U19 sau U17, jucători care făceau antrenamente cu echipe de seniori. După un astfel de meci i-am rugat dacă ne pot da câțiva jucători să ne ajute să promovăm. Mi-a plăcut de el și l-am primit împrumut până la finalul sezonului”.

În privința meciului cu Rapid, oficialul echipei din Liga 2 speră ca jucătorii să arate cu totul altceva față de ultimele meciuri: „Nu prea mai suntem optimiști în ceea ce ne privește. Am ratat play-off-ul și am avut un parcurs slab în 2025. Dar în Cupa României e altă competiție și aici am mers foarte bine. Sper să reușim să ne ridicăm la nivelul Rapidului”.

ADVERTISEMENT

Valentin Stan e de părere că giuleștenii au cam ieșit din lupta la titlu după înfrângerea cu Universitatea Craiova: „Pentru ei a rămas singurul obiectiv pe care îl pot îndeplini și e normal să se mobilizeze pentru meciul ăsta. Și dacă se băteau pentru primul loc era un meci foarte greu pentru noi. Eu sper însă să le facem și noi un meci dificil”.

Metalul Buzău vrea să moară frumos în fața Rapidului sau să producă minunea: „Nu vreau să fim o echipă care să se apere în 30 de metri”

Valentin Stan a făcut o promisiune înainte de meciul cu Rapid„Vreau ca buzoienii și oamenii din tribune să fie mulțumiți de evoluția noastră indiferent dacă pierdem și vom arăta o abordare de joc curajoasă. Nu vreau să fim o echipă care să se apere în 30 de metri și să sperăm la o minune la o fază fixă. Vrem și noi să arătăm că muncim, știm să jucăm fotbal”.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul celor de la Metalul nu se gândește însă să calce pe urmele celor de la Corvinul: „Dacă vom elimina greșelile astea individuale care s-au lipit de noi în ultimul timp poate vom reuși un rezultat surpriză. Nu e imposibil. E greu să prindem noi o finală”.

ADVERTISEMENT

Șansa carierei pentru mulți jucători de la Metalul Buzău: „Nu știu câți dintre ei vor putea să mai ajungă să joace un astfel de meci”

Valentin Stan a explicat ce apreciază cel mai mult la Rapid: „Am văzut că Șumudică a folosit într-un meci un sistem, în altul alt sistem. E clar că a lucrat mult trecerea asta de la un sistem de joc la altul. Mie îmi place Rapidul și cred că merita să fie mai sus. Au pierdut cu FCSB și Craiova în minutul 94. Cu 3 puncte în plus acum era altceva. Trebuie să mai ai și șansă”.

„Alb-vișinii” vor mai avea un adversar în plus la Buzău: „Terenul va fi foarte prost. Într-adevăr, Rapid nu a arătat așa cum vor ei în meciurile cu echipe bune. Sunt foarte rapizi în benzi cu Petrila și Borza și pe contraatac pot pune mari probleme”.

Conducerea clubului a decis să nu anunțe niciun bonus financiar pentru calificarea în semifinale: „De data asta n-am promis nicio primă. Eu zic că la meciul ăsta nu trebuie să promitem nimic. E un meci de un nivel la care nu știu câți dintre ei vor putea să mai ajungă. Dacă vor să scrie istorie, să se califice în semifinale. Sper să arătăm schimbați la 180 de grade”.

Buzoienii s-au confruntat cu mai multe probleme în ultima perioadă: „Din păcate avem o absență extrem de importantă, Davide Jozic. Am avut dificultăți și cu Valentin Robu care nu e în cea mai bună formă și de o lună și ceva am avut virus și au răcit toți jucătorii pe rând, câte 4-5 la fiecare meci. Au fost pe antibiotice”. 

1.34 este cota oferită de BETANO pentru „2 solist” în meciul Metalul Buzău - Rapid București
Tags: