Meteorologii vin cu date noi despre starea vremii din București. ANM a emis o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până sâmbătă, 23 noiembrie, ora 23.00.
Administrația Națională de Meteorologie vine cu o prognoză specială valabilă până sâmbără, 23 noiembrie, ora 23.00. Meteorologii anunță că vremea se schimbă în București.
Până sâmbătă dimineată, ora 8.00, cerul va fi mai mult noros. Seara și noaptea bucureștenii trebuie să se aștepte la ploi, iar spre sfârșitul intervalului vor fi posibile precipitații mixte, anunță ANM.
De asemenea, vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe timp de noapte. Rafalele vor avea viteze de 40 – 59 de km/h. Temperatura maximă va fi undeva la 10 grade, iar cea minimă va fi de 1 – 3 grade Celsius.
Pe parcursul zilei de sâmbătă cerul va avea înnorări temporare și sunt șanse de precipitații slabe mixte, adică lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, iar temperatura maximă se va situa între 6 și 8 grade Celsius.
Prima ninsoare văzută de bucureșteni și-a făcut apariția pe data de 12 noiembrie. Valul de aer polar de deasupra României a adus primii fulgi chiar mai repede decât ar fi estimat meteorologii.
Chiar dacă au fost precipitații mixte de ploaie, lapoviță și ninsoare, spiritul Sărbătorilor s-a intalat rapid. Pentru cei care doresc să știe când își intră iarna în drepturi pe raza municipiului București, meteorologii Accuweather au emis estimările pentru luna decembrie.
Specialiștii spun că în perioada 6 – 9 decembrie se anunță ninsori. În acest sens, este posibil să vedem și un prim strat de zăpadă în Capitală. Vom avea parte de câteva episoade reci încă de la începutul lunii.
De asemenea, un nou val de precipitații se anunță undeva la mijlocul primei luni de iarnă, adică pe 14, 15 și 16 decembrie. Momentan, meteorologii sunt nesiguri în privința ninsorilor deoarece zilele reci vor alterna cu cele puțin mai calde.