Vremea în luna decembrie va fi așa cum n-a mai fost de câțiva ani, potrivit meteorologilor ANM și Accuweather. Sunt așteptate temperaturi scăzute, dar și ninsori în anumite zone ale țării. Ce arată prognoza meteo actualizată?
Iarna a pus deja stăpânire pe mai multe regiuni, unde s-a depus un strat consistent de zăpadă. Potrivit specialiștilor ANM și Accuweather, situația nu va fi diferită nici în perioada următoare.
Luna decembrie va debuta cu temperaturi scăzute și precipitații. Dacă în ultimii ani am avut sărbători fără zăpadă, iar vremea în luna decembrie aducea aminte, mai degrabă, de sosirea primăverii, estimările din acest an sunt diferite.
Conform prognozei meteo ANM pentru următoarele patru săptămâni, până la data de 9 decembrie vom avea temperaturi mai mici decât cele normale, mai ales în estul, sud-estul țării, dar și în regiunile centrale.
Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei în cea mai mare parte a țării. De altfel, până în ajunul Crăciunului sunt așteptate precipitații normale pentru luna decembrie, în toate regiunile României. Astfel, în ajunul Crăciunului este foarte probabil să apară precipitații, inclusiv sub formă de ninsoare.
Prima zi din luna decembrie va aduce ninsori, cel puțin în zonele montane. În Brașov sunt prognozate temperaturi scăzute și precipitații sub formă de ninsoare la începutul lunii decembrie, potrivit Accuweather.
Și în alte localități din nordul și centrul țării vor fi temperaturi în scădere, fiind șase mari ca ninsorile să-și facă apariția. În restul țării vremea va fi răcoroasă, însă nu sunt șanse foarte mari să ningă.
În București se anunță temperaturi scăzute, pe parcursul lunii decembrie. Totuși, estimările meteorologilor nu arată precipitații sub formă de ninsoare, cu excepția a două zile.
Este posibil să ningă pe 3 decembrie, atunci când temperaturile vor fi de 3 grade, în timpul zilei, iar noaptea de 0 grade, conform Accuweather. Ninsori sunt așteptate și în ultima zi a acestui an, pe 31 decembrie.