News

Metoda ”Accidentul” face noi victime. Câți bani a pierdut o bătrână din Alba după ce a picat în plasa escrocilor

O femeie din Alba a fost păcălită prin metoda „Accidentul”. Escrocii au convins-o să le dea o sumă de bani pentru a-și „salva” cumnata.
14.12.2024 | 17:01
Metoda Accidentul face noi victime Cati bani a pierdut o batrana din Alba dupa ce a picat in plasa escrocilor
Metoda ”Accidentul” face noi victime. colaj Fanatik/ Foto freepik/facebook Poliția Română
ADVERTISEMENT

Metoda ”Accidentul” este folosită în continuare de escroci pentru a face noi victime, cele mai multe dintre acestea fiind persoane vârstnice. O femeie din Alba a rămas fără economii după ce a picat în plasa șarlatanilor.

O femeie din Alba a fost păcălită prin metoda „Accidentul”

Cel mai recent caz a avut loc, sâmbătă, în municipiul Aiud, din județul Alba. O bătrână de 83 de ani a fost sunată de escroci pe telefonul fix. Aceștia i-au spus că o cumnată a femeii a fost victima unui accident rutier grav.

ADVERTISEMENT

Mai apoi, indivizii i-au cerut de 25.000 de lei pentru a-și „ajuta” ruda. Bătrâna a crezut spusele șarlatanilor și le-a dat suma de bani cerută. Mai apoi, și-a contactat fiica de 56 de ani și i-a povestit cele petrecute.

Așa cum era de așteptat, fata bătrânei a luat legătura cu presupusa victimă a accidentului, cumnata mamei sale. Atunci și-a dat seama că vârstnica a fost înșelată. A sunat la 112 și a anunțat polițiștii cu privire la înșelăciune.

ADVERTISEMENT

Recomandările polițiștilor din Alba

Inspectoratul de Poliție Județean Alba desfășoară cercetări și încearcă să dea de urma infractorilor. De asemenea, polițiștii din Aiud au transmis mai multe recomandări.

ADVERTISEMENT

Autoritățile sfătuiesc oamenii care primesc astfel de apeluri suspecte să ceară cât mai multe detalii persoanelor de la celălalt capăt al firului. Totodată, victimele nu trebuie să se bazeze pe cele spuse de necunoscuți, având în vedere că ”escrocii mizează tocmai pe reacţia emoţională puternică de moment”.

ADVERTISEMENT

Dacă primiți un astfel de apel telefonic, indicat este să întrerupeți convorbirea pentru a suna imediat ruda la care fac referire indivizii ori alte persoane din familie.

„Chiar dacă cel care vă sună «vă recomandă» să fiţi discret sau vă spune că nu puteţi lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autorităţile i-au ridicat telefonul, nu vă încredeţi în el!

ADVERTISEMENT

Trebuie să ştiţi că reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente rutiere; Sunaţi la 112! Nu acceptaţi o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un poliţist!”, sunt recomandările polițiștilor.