ADVERTISEMENT
Nicio categorie

Metoda INCREDIBILĂ prin care au fost găsiţi răniţii din AVIONUL PRĂBUŞIT la Cluj

Pădurarii au fost cei care s-au chinuit timp îndelungat pentru a-i găsi pe cei 7 pasageri ai avionului care a aterizat forţat la limita judeţelor Cluj, Alba şi Bihor....
Autor: George Nistor | 21.01.2014 | 08:20
Metoda INCREDIBILĂ prin care au fost găsiţi răniţii din AVIONUL PRĂBUŞIT la Cluj

Pădurarii au fost cei care s-au chinuit timp îndelungat pentru a-i găsi pe cei 7 pasageri ai avionului care a aterizat forţat la limita judeţelor Cluj, Alba şi Bihor.

ADVERTISEMENT

Secretarul comunei Horea, Cornel Olar, a declarat că avionul a fost găsit cu ajutorul pădurarilor, care au tras focuri de armă astfel încât să fie auziţi de răniţi, iar aceştia să îi ghideze, după apropierea la care se auzeau sunetele împuşcăturile, spre locul unde se aflau.

Cornel Olar a povestit că pentru găsirea răniţilor au fost mobilizaţi peste 300 de localnici din comuna Horea, în special pădurari şi oameni care cunosc pădurile din zonă, informează Mediafax.

ADVERTISEMENT

El a explicat că a păstrat legătura telefonic cu răniţii, iar pădurarii au tras focuri de armă astfel încât să fie auziţi de aceştia şi ghidaţi, după apropierea sunetului, în zona în care se află avionul.

El a spus că zona este greu accesibilă şi că nu se putea ajunge cu maşina, pentru că terenul este îngheţat.

ADVERTISEMENT

Mai mulţi specialişti din Institutul Naţional de Criminalistică au fost trimişi la locul accidentului aviatic.

“Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-şef de poliţie Petre Tobă, o echipă de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică se deplasează la locul accidentului aviatic produs în cursul acestei zile, la limita judeţelor Cluj şi Alba, în vederea acordării de sprijin în cercetarea locului faptei. Echipa este formată din experţi în accidente aviatice, fiind condusă de directorul INC – IGPR”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliţia Română.

ADVERTISEMENT

Ofiţerii specialişti vor efectua cercetarea la faţa locului, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

sursa: romaniatv.net

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!