Metroul ar putea circula doar dimineața. Șeful Alstom România amenință cu suspendarea mentenanței

Bogdan Solomon   
în HotNews
26/09/2019, 16:39
Metroul ar putea circula doar dimineața. Șeful Alstom România amenință cu suspendarea mentenanței
Alstom anunță că metroul ar putea circula doar dimneața. Sursa foto: capital.ro

Vești proaste pentru bucureștenii care circulă cu metroul, întrucât acesta ar putea circula numai dimineața. Cel puțin așa susține șeful Alstom România, care amenință Metrorex cu suspendarea serviciilor de mentenanță, pe motiv că societatea care administrează rețeaua de transport subteran nu a achitat o serie de facturi în valoare de 132 de milioane de lei. Trebuie spus că majoritatea datoriilor datează încă de anul trecut, compania ridicând nenumărate semnale de alarmă în această privință.

Șeful Alstom amenință cu suspendarea lucrărilor de mentenanță la metrou

Prin urmare, dacă nemulțumirile invocate de Alstom persistă, este foarte probabil ca, începând de luni, metroul să aibă un program de circulație redus. Într-un interviu acordat recent, directorul general al Alstom România a precizat că Metrorex s-a angajat să achite sumele restante în două tranșe, primii bani urmând a fi virați până luni. În caz contrar, circulația metroului va fi posibilă doar la primele ore ale dimineții.

În clipa de față am ajuns în faza finală a procedurii și va trebui la un moment dat, dacă situația rămâne așa, să trimitem notificarea de sistare a serviciilor. În măsura în care vom ajunge acolo, vom anunța toată media să nu fie luată lumea prin surprindere. Am primit o propunere de eșalonare a plăților, prima tranșă plătită până luni, la sfârșitul lui septembrie și restul până la sfârșitul anului 2019. Rămâne să vedem dacă va fi plătită această tranșă până luni. În caz contrar, ne vedem dispuși să ne reducem nivelul de lucru, la minim o treime. Modul concret în care se va opera nu aparține nouă, ci celor de la Metrorex.” Ni s-a propus o primă tranșă de 25 milioane de lei, rămânând ca restul să fie reeșalonat până la sfârșitul lui 2019. Nu am primit contravaloarea serviciilor de mentenanță de aproape un an de zile. Consider că am dat dovadă de bună purtare. Am fost extrem de toleranți”, a declarat Gabriel Stanciu pentru Digi 24.

Circulația metroului ar putea fi redusă semnificativ. Sursa foto: zf.ro
Circulația metroului ar putea fi redusă semnificativ. Sursa foto: zf.ro

Haos la metrou, după ce o persoană a căzut pe șine

Restanțele financiare uriașe nu reprezintă singura problemă cu care s-a confruntat Metrorex în ultima perioadă. Marți, 24 septembrie, s-a creat un adevărat haos la stația Aurel Vlaicu, după ce o persoană. În urma incidentului, circulația s-a desfășurat cu mare dificultate pe Magistrala 2, după cum anunță compania. Din fericire, însă, persoana în cauză a fost salvată și se află în afara oricărui pericol.

Metrorex informează că astăzi, 24.09.2019, la ora 17:18, o persoană a căzut în calea de rulare în staţia Aurel Vlaicu”, se arată în comunicatul dat publicității la scurt timp după acest incident.

Închide ×