Luna decembrie începe cu un program de foc pentru Dinamo. Câinii roșii vor juca două meciuri de foc, unul cu Farul în Cupa României și altul cu FCSB în Superliga. Andrei Nicolescu, președintele clubului din capitală, a intrat în direct și a analizat situația.
Pe 3 decembrie, Dinamo va juca la Ovidiu cu Farul Constanța în runda a doua din Cupa României. Partida este extrem de importantă. Constănțenii sunt obligați să câștige pentru a mai spera la o calificare în tururile de finală, iar câinii roșii nu își permit un insucces.
La doar câteva zile după vine duelul cu FCSB din Superliga. Se anunță un meci de foc pe Arena Națională. Dinamo stă mai bine în ierarhie și fanii se așteaptă la un nou succes în fața rivalilor, după victoria din turul sezonului regular.
Andrei Nicolescu recunoaște că programul este unul extrem de încărcat și a vorbit despre situația lotului. Zeljko Kopic va trebui să gestioneze la perfecție următoarele zile pentru a scoate maximum din meciurile cu Farul și FCSB.
„E o săptămână în care nu trebuie să pierdem niciun minut din pregătirea detaliilor pentru cele două meciuri. La Constanța va fi o partidă importantă. Dacă reușim să câștigăm, suntem în proporție foarte mare calificați mai departe în Cupă. Reușim să bifăm un punct în evoluția pe care ne-am propus-o anul ăsta. Trebuie să ținem cont că vine meciul cu FCSB. E greu de gestionat. Numai în pielea lui Kopic nu vreau să fiu în perioada asta.
Nu știu dacă FCSB arată altfel. Dintr-o perspectivă e un meci foarte greu, unul cu emoții și încărcătură. Trebuie să gestionăm și situația jucătorilor. Doar la nivel de percepție arată altfel. Suntem poziționați mai bine acum decât în august”, a explicat Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.
Mai mult, președintele celor de la Dinamo a spus ce ar vrea să vadă duminică seara în duelul dintre Farul și FCSB. Următoarele două adversare ale câinilor se întâlnesc la Ovidiu. „Ca să glumesc puțin, mi-ar plăcea ca meciul Farul-FCSB să aibă 120 de minute”, a mai spus Nicolescu.