Rapid a remizat cu Oțelul Galați, scor 0-0, în etapa 11, iar după meciul din Giulești, un oficial al clubului sportiv a folosit cuvinte dure la adresa formației antrenate de Marius Șumudică.
Vlad Andronescu este noul președinte de la CS Rapid, iar după meciul formației lui Marius Șumudică din Giulești cu Oțelul, acesta folosit cuvinte dure la adresa prestației echipei.
“E impresionantă atmosfera din stadion. Echipa de fotbal, din ce am văzut la meci, mi s-a părut o echipă mediocră. O echipă care nu a reușit să construiască și să își creeze multe ocazii de gol.
A fost un meci destul de închis cu Galați. Ambele echipe nu au avut ocazii. Rapid mi se pare că nici nu a controlat jocul, dar nici că făcut posesie.
S-a jucat pe la jumătatea terenului. A fost un rezultat echitabil. Nici una dintre echipe nu a meritat mai mult sau mai puțin”, a spus Vlad Andronescu la SUFLET DE RAPIDIST.
În septembrie 2024, Vlad Andronescu a preluat cârma Clubului Sportiv Rapid. Noul președinte al giuleștenilor are un mandat de patru ani. Andronescu a mai coordonat cu succes echipe de baschet la cluburi importante din România, precum Știința București, Dinamo București și Corona Brașov. Acesta experiență de peste 15 ani în managementul sportiv, fiind și fondatorul ABC Laguna, un club privat de baschet cu mare succes în România.
“Rapid a fost întotdeauna mai mult decât un club. Este o familie, o tradiție și un simbol, de mai bine de un secol. În această nouă etapă, îmi doresc să continuăm să construim pe această moștenire, dar și să ridicăm standardele.
Obiectivul nostru este clar: rezultate cât mai bune, atât pe plan național, cât și internațional, în toate competițiile în care participăm. Vom investi în zona de tineret și vom dezvolta sportivi de valoare. Reușind astfel să promovăm nu doar performanța, ci și brandul CS Rapid la nivel internațional.
Împreună, prin muncă și determinare, vom duce CS Rapid la noi standarde și performanțe. Consolidându-ne ca un pilon al sportului românesc și o sursă de inspirație pentru tinerele generații”, a spus Vlad Andronescu, potrivit celor de la CS Rapid.