Sărbătorirea a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române depăşeşte graniţele României, o serie de dezbateri pe această temă fiind programate în mai multe oraşe europene. La Bruxelles, Asociația Proiectul România 2030 va organiza marţi seara dezbaterea intitulată „Mica Unire”.
În cadrul evenimentului va lua cuvântul inclusiv Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, care va vorbi despre semnificaţia actulului istoric şi contribuţia sa la dezvoltarea României moderne.
Dezbaterea va începe la ora locală 19.00 (ora 20.00, ora României) şi își propune să reunească români din țară și din diaspora, pentru a analiza contextul și semnificația Micii Uniri, dar și modul în care unitatea și solidaritatea reală de care au dat dovadă românii atunci, precum și speranța și încrederea în viitor, pot reprezenta și astăzi elementele fundamentale ce pot asigura transformarea statului român într-unul cu adevărat modern și prosper.
Pe lângă Mircea Geoană, altă personalitate marcantă prezentă la eveniment va fi prof. dr. Ștefan Constantinescu, președintele Federațiilor Europene a Academiilor de Medicină, care va susţine la rândul său o alocuţiune.
La dezbatere se vor alătura, de asemenea, Aurica Ichim, director al Muzeului Municipal ,”Regina Maria” din Iași și Florian Bichir, jurnalist Evenimentul Istoric.
În plus, la finalul dezbaterii este prevăzută o sesiune de întrebări și răspunsuri, iar partea a doua a evenimentului include proiecția filmului documentar „Mica Unire”, începând cu ora 20:30 (21.30, la Bucureşti).
Evenimentul va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook a Asociației Proiectul România 2030, accesând următorul link: https://www.facebook.com/proiectulromania2030.
„Mica Unire din 1859 a reprezentat o etapă importantă în formarea statului național unitar român. Pentru prima dată în istorie, concepte precum unitate, libertate, fraternitate și modernitate au prins contur, iar țelul românilor – Unirea Moldovei și Tării Românești într-un singur stat neatârnat românesc – așa cum este menționat în programul – legământ ‘Prințipiile noastre pentru reformarea patriei’, din 24 mai 1848, a fost posibil”, se arată într-un comunicat al organizatorilor, Asociația Proiectul România 2030.
20:00 – 20:05
Cuvânt introductiv
Cosmin Dobran, Proiectul România 2030 Bruxelles
20:10 – 20:20
Alocuțiunea Secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană
20:20 – 20:30
Alocuțiunea Președintelui Federației Europene a Academiilor de Medicină, Belgia Ștefan Constantinescu
20:30 – 21:00
Dezbaterea cu tema ”Unirii Principatelor Române”
Aurica Ichim, director al Muzeului Municipal ”Regina Maria” Iași Florian Bichir, jurnalist Evenimentul Istoric
21:00 – 21:30
Sesiune Q&A
21:30 – 22:15
Proiecție film documentar Mica Unire (arhiva TVR)
21:25 – 21:30
Cuvânt de închidere a evenimentului
Cosmin Dobran, Proiectul România 2030- Bruxelles