Un sfert de veac fără Mişa Klein… Amintirile dor, dar nu mor!

La Hunedoara fotbalul a murit. Corvinul nu mai este, stadionul se prăbuşeşte în uitare şi derizoriu, amintirile dor din ce în ce mai puţin pentru că altfel s-ar face ceva, autorităţile sau vreun afacerist cu suflet… ce spuneţi?… nu există aşa ceva? …cu suflet de corvinist voiam să scriu, ar face ceva… Până la împlinirea minunii doar statuia… adică bustul din faţa stadionului care-i poartă numele… aminteşte încăpăţânat că a fost odată Michael Klein.

FOTBALISTUL născut în 10 octombrie 1959 a fost liderul celei mai bune echipe din istoria Corvinului, pentru care a jucat de la 14 până la 29 de ani, din 1973 în 1988, cu o pauză de un sezon, 1978-1979, la Aurul Brad. În iulie 1988 mentorul său Mircea Lucescu l-a transferat la Dinamo, cu care a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei Cupelor, unde „cîinii” erau eliminaţi, fără a pierde, de Sampdoria Genova. În sezonul următor au urcat chiar pînă în semifinalele competiţiei, eliminaţi de data aceasta de Anderlecht Bruxelles după două înfrângeri. A fost în perioada 1982-1990 titularul incontestabil pe postul de fundaş stânga în naţionala României, pentru care a jucat de 90 de ori şi a marcat 5 goluri. În iulie 1990, la fel ca toţi fotbaliştii de mare valoare ai României eliberate din binefacerile Epocii de Aur, a plecat în străinătate şi unde putea să joace un sas, aşa cum era pe jumătate Micahel Klein, dacă nu în Bundesliga? Mai exact la Bayer Uerdingen. Pentru care n-a apucat să evolueze, însă, decât 62 de meciuri, până în 2 februarie 1993, când în timpul unui antrenament, inima i-a cedat brusc, slăbită de o bronşită care se cronicizase… VEZI IMAGINI EMOŢIONANTE ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS!

Michael Klein a murit acum 25 de ani, ce amintiri au cei dragi

Cum s-a întâmplat, de ce, concluziile medicilor, concluziile familiei, ale soţiei sale Adriana, ale fiicei sale Dominique (care avea doar un an şi cinci luni în momentul dispariţiei tatălui ei…) sunt deja cunoscute, pot fi citite pe internet. Ce spun oamenii care i-au fost aproape, foarte aproape lui Mişa Klein „pictează”un portret viu al celui plecat dintre noi atât de brusc şi neaşteptat. Amintirea lui nu se va şterge din memoria niciunei persoane care a avut norocul să-l cunoască, indiferent dacă autorităţile din Hunedoara îi vor face, aşa cum au promis, sau nu îi vor face o statuie nouă anul acesta în faţa stadionului care-i poartră numele. Ascultaţi-i cu sufletul, ei vorbesc cu inima…

„Pentru mine, Michael Klein este un exemplu de viaţă, un mentor al perseverenţei, un elitist pasionat”

„Încercând să umplu golul incomesurabil pe care l-a provocat dispariţia tatălui meu, am dezvoltat necontenita nevoie să-l descopăr din poveştile altora, din fotografii, casete video. Puzzle-ul este însă infinit. Pentru mine, Michael Klein este un exemplu de viaţă, un mentor al perseverenţei, un elitist pasionat, un om al cărui altruism şi umanitate inspiră. Prin amintirile, prin poveştile, prin declaraţiile tuturor celor care l-au cunoscut mai pun câteva piese la puzzle-ul meu şi îndrăznesc să mă bucur. Nostalgia zilei de azi este împrăştiată de onoare, regretul dispariţiei lui de recunoştinţă , iar toate aceste minunate cuvinte despre el, cu el, umbresc moartea, readucându-l pe tata la viaţă în sufletul meu!” – Dominique Klein

„Am reuşit să-lcunosc pe tata din amintirile celorlalţi”

„Pasiunea mea pentru întrebări s-a născut tocmai din dorinţa de a reface o parte din mine, partea pe care am pierdut-o la vârsta de aproape doi ani. «Unde este tata? Când vine tata?», obişnuiam să întreb mai mereu. «Tata joacă acum în echipa îngerilor, n-o să vină prea curând!», era răspunsul mamei.  Tot fundamentul a ceea ce urma să fiu la maturitate, era deja păgubit de lipsa unuia dintre stâlpii de susţinere, tata! Întreaga mea existenţă a fost marcată de faptul că cel mai autentic alterego al meu murise subit. Lipsa uneia dintre oglinzile genetice, în care să îmi regăsesc mimica, gesturile sau trasăturile de caracter, au transformat evoluţia mea într-o continuă introspecţie. Copilăria şi adolescenţa mi-au fost marcate de multele întrebări despre cum a fost tata. Răspunsurile primite de-a lungul anilor au reflectat în sufletul meu cea mai valoroasă moştenire pe care mi-o putea lasă tata: propriul lui exemplu! Calitatea lui umană, iubirea, devotamentul , seriozitatea şi dăruirea pe care le-a avut pentru fotbal au făcut ca cea mai mare dorinţă a mea să fie aceea de a-mi găsi menirea. Încercând să reconsitui drumul spre excelenţă şi să reconstitui o parte din mine, am reuşit să-l cunosc pe tata din amintirile celorlalţi” – Dominique Klein

„Motto-ul preferat al tatălui meu era «Dacă muncă nu e, nimic nu e»”

„Nonconformismul, pasiunea şi convingerile părinţilor mei mi-au dat curajul să cred în propriile-mi vise şi convingeri. Mama mi-a fost un exemplul viu în acest sens.  Nu pot să descriu forţa cu care am văzut-o luptând-se necontenit mai bine de 10 ani pentru a face lumină în cazul morţii tatălui meu, altfel decât descriind-o ca fiind copia fidelă a personajului sadovenian, Vitoria Lipan. Am două modele de viaţă, puternice, complexe şi demne de urmat. Cred în simboluri, pentru că părinţii mei au reuşit să-mi imprime propria lor conduită drept exemplu. Şi eu, la rândul meu, mă voi strădui să devin asemeni lor. Acel simbol de performanţă îl mai vedem însă prea puţin într-o lume tot mai interesată să parvină, decât să exceleze. Seriozitatea cu care Generaţia de Aur a fotbalului românesc trata sportul, facea notă distinctă  între o simplă selecţionată şi un autentic simbol al performanţei româneşti. Mi-aş dori nespus să ajung şi eu într-o zi să fac parte dintr-o generaţie de aur, la fel ca tatăl meu. Mă bucur că am cinstea de a purta acest nume emblematic şi iau asupra mea responsabilitatea de a-l menţine la acelaşi standard, ghidându-mă după motoul preferat al tatălui meu: «Dacă muncă nu e, nimic nu e». Toate acestea îmi dau imboldul de a excela pentru a fi pe măsura acestui nume, păstrându-l totodată pe îngerul meu protector viu în amintirea şi sufletele noastre” – Dominique Klein

Ando, prezenţa paternă din viaţa lui Dominique

„Pot spune cu mâna pe inimă că Ioan Andone este o prezenţă paternă în viaţa mea. Nu mă formalizez să-l flatez. Este cel cu care mă consult, iau deciziile, mă sfatuiesc, îl întreb mereu, la fiecare răscruce de drumuri. Vreau să-i mulţumesc că m-a ajutat întodeauna, a susţinut financiar şi lansarea cărţii dedicate tatălui meu (n.a. – „Klein, căpitanul lui Lucescu”, de Nicolae Stanciu, 2015). A fost alături de mine şi în cariera personală” – Dominique Klein. Urmăriţi mai jos două filme documentare realizate de Look TV.

„Mi-a dăruit un înger, Dominique”

„În urmă cu 33 de ani, Michael a intrat în viaţa mea aducându-mi primăvara şi, împreună cu ea, cel mai frumos buchet de liliac. Câţiva ani mai târziu, la un superb început de vară, mi-a dăruit un înger, Dominique, care îmi călăuzeşte viaţa şi care îi seamănă incredibil de mult. Se asemănă ca două picături de rouă. Nimic nu părea să poată tulbura frumoasa noastră poveste, până la fatidica dată de 2 februarie 1993. Cuvintele nu pot exprima regretul şi durerea pe care le simt, dar acestea sunt contrabalasate de amintirea vie şi de-a pururi pregnantă a celui care a fost, atât ca şi tată, cât şi ca şi soţ, Michael Klein” – Adriana Klein

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

„Ca frate era extraordinar, ne ajuta pe toţi necondiţionat”

„S-a apucat de fotbal în clasa a II-a. Băteam mingea împreună, de dimineaţa până seara, la Stufiţa, lângă Hunedoara. Jucam de cele mai multe ori desculţi. Când părinţii ne cumpărau câte o pereche de tenişi chinezeşti, era sărbătoare. După ce am crescut, drumurile noastre s-au separat. Eu am ajuns în armată şi apoi la o fabrică de prelucrare a pieilor, iar el era mereu cu fotbalul. Ca frate era extraordinar. Ne ajuta pe toţi la orice treabă necondiţionat. După ce şi-a făcut un rost în fotbal, mereu ne ajuta cu bani. Acum, la 60 de ani, de abia îmi duc traiul de pe o zi pe alta. Dacă el ar fi trăit, altfel ar fi stat lucrurile” – Martin Klein (fratele lui Mişa)

„Eram ca doi fraţi”

„Oooff… Au trecut deja 25 de ani?! Mişa era cel mai bun prieten al meu. Colegul meu de cameră şi la Dinamo, şi la Corvinul, şi la echipa naţională. Nu ştiu dacă-şi poate închipui cineva cât eram de apropiaţi, extrem de apropiaţi. Mergeam peste tot împreună, împărţeam totul. Eram ca doi fraţi. Cea mai frumoasă amintire pe care o am cu el e legată de finalul partidei cu Danemarca (n.a. – 3-1 în Ghencea), din 1989, când ne-am calificat la Mondiale. Era extrem de fericit… Am sărbătorit până dimineaţa calificarea. A fost unul din lucrurile pe care şi le-a dorit enorm, să ajungă la un Mondial. Am primit pentru calificare banii pe care i-am fi câştigat jucând doi ani în campionat. Şi după 25 de ani mi-e greu să vorbesc despre Mişa la trecut. Sunt momente grele… şi vor fi aşa mereu… Era un om imens. Cand spui Corvinul spui Mişa Klein, e clar. Am emoţii, credeţi-mă, am emoţii şi acum când vorbesc de el” – Ioan Andone

„Am impresia că nu e mort, ci e plecat undeva şi îl aştept să se întoarcă “

„Nu îl simţim fizic lângă noi, dar e foarte greu să îl uităm. Tot timpul am impresia că nu e mort, ci e plecat undeva şi îl aştept să se întoarcă. De undeva, de sus, cred că vede unde a ajuns fotbalul din Hunedoara şi e foarte dezamăgit. Dădea totul pentru echipă, pentru spectatori, era un exemplu pentru ceilalţi jucători. Mai ales când jocul nu prea mergea, el era cel care ne băga în priză, asta l-a şi impus ca şi căpitan. Nu prea sunt jucători care să facă ambele faze cum le făcea el. Ara banda stângă ca nimeni altul” – Romulus Gabor

„Am fost la un meci de old-boys acum câteva săptămâni şi am plâns aducându-ne aminte de el şi apoi am râs gândindu-ne cum ar fi arătat Mişa dacă ar fi fost acum cu noi, cu burtă, cu chelie…” – Dorin Nicşa

„În ultima discuţie cu el, mi-a spus că vrea să mai joace în Germania câtva timp şi apoi are de gând să se întoarcă la Hune­doara şi să se ocupe de club. Dorea să continue ceea ce a început Lucescu” – Dan Colesniuc

„Nu renunţa niciodată, exact ca nemţii pe care ştii că i-ai bătut doar când se urcă în autocar. Şi în afara terenului era un exemplu, un tată care-şi iubea familia, un om simplu” – Florea Văetuş

„Dominique, cea mai mare bucurie a sa!”

„Îmi vine foarte greu să vorbesc despre Mişa. A fost un om puternic. Atât din punct de vedere al fizicului, cât şi din punct de vedere al caracterului. Dar, din păcate, modul în care a plecat dintre noi ne demonstrează că nu există oameni tari pe pământ. După ce ne-am transferat în Germania (n.a. – Klein la Uerdingen, Lupescu la Leverkusen), ne-am apropiat şi mai mult. Cea mai mare bucurie a sa a fost Dominique. Niciodată nu l-am văzut aşa de bucuros ca în ziua în care i s-a născut fata!” – Ionuţ Lupescu

„Lăcătuş fugea de el în derbyurile Steaua-Dinamo”

„Mi-l amintesc bine, cum să-l uit?! Mai ales că eu jucam mijlocaş stânga şi el era fundaş stânga. Nu cred că poate fi comparat cu nimeni din ziua de azi. A fost cel mai bun fundaş stânga pe care l-a avut România. Greu treceai de el, era un fotbalist complet. Şi la meciuri şi la antrenamente se dăruia total şi ne influenţa şi pe noi, avea o mentalitate de învingător. Când jucam cu Steaua, Lăcătuş fugea de el, nu mai juca extremă dreaptă, trecea pe partea cealaltă, ca să nu fie pe partea lui. Dădea de furcă oricărui adversar. Se enerva foarte rar, era un tip foarte calculat şi de aceea cred că ar fi fost un antrenor foarte bun” – Dănuţ Lupu

„Din păcate, am pierdut un om extraordinar, un om cu un spirit pe care rar mi-a fost dat să văd în sport, în general, nu neapărat în fotbal, un prieten adevărat… Din păcate, ne întâlnim pentru un astfel de eveniment. Ne-au rămas amintirile cu Mişa, ne-au rămas momentele frumoase petrecute alături de el, astea nu mor niciodată. El, din păcate, s-a stins foarte repede” – Gică Popescu

„A fost un adevărat idol pentru multă lume”

„A fost un adevărat idol pentru multă lume, un om foarte puternic, un sufletist mare, un om care îţi sărea mereu în ajutor. Dacă ar vedea acum că fotbalul din Hunedoara a căzut atât de mult, ar fi foarte dezamăgit, pentru că a iubit mult Corvinul. A avut o forţă extraordinară, viteză, era bătăios şi avea un stâng fantastic, centra fenomenal. Ţin minte că în meciul cu Elveţia, din preliminariile Euro ’92, el şi-a rupt piciorul în primele minute. Până la urmă, eu am dat gol şi am câştigat cu 1-0. Dar nu ne-am bucurat prea mult. Eram îngrijoraţi pentru el. Din păcate, acela a fost şi ultimul lui meci la naţională…” – Dorin Mateuţ

„Era un profesionist până în măduva oaselor. Nici când era răcit şi avea febră nu stătea pe margine. În acele vremuri era ceva normal să te antrenezi cu febră” – Bogdan Stelea

„Era un om de mare caracter, nu am mai avut fundaş stânga ca el”

„Mişa juca în atac la juniori, abia cu mine a trecut la mijloc şi apoi în defensivă pentru constanţa, agresivitatea şi inteligenţa sa în joc. A fost unul dintre jucătorii mei preferaţi, de aceea l-am şi adus la Dinamo, În plus, cînd am devenit antrenor-jucător la Corvinul, a fost primul jucător pe care l-am adus. Era împrumutat la Brad. Chiar dacă Mişa era un jucător doar de picior stâng, era foarte tehnic. Era tenace şi avea o rezistenţă fizică extraordinară. Şi ca om era un caracter aparte. Se dăruia în totalitate atât în teren, cât şi în afara lui, când cineva îi cerea ajutorul. L-aş pune în orice echipă a mea. Nu am mai avut de atunci un fundaş stânga ca el. Era la un nivel extraordinar. Tactic, era un fotbalist impresionant, iar şutul său era devastator. În atac ajungea de fiecare dată la momentul oportun. De exemplu, meciul României la Bratislvava din ’83. Dacă pierdeam, nu ne calificam la Euro ’84. Am făcut 1-1 cu golul lui Geolgău, dar care a venit în urma unei centrări a lui Klein. Acea minge lobată spre colţul lung reprezenta unul din punctele lui forte. L-am vizitat pe Mişa în Germania prin ’91, voiam să-l iau cu mine la Brescia. Nu s-a putut, iar apoi a venit momentul tragic. Păcat, era un om de mare caracter” – Mircea Lucescu

„La naţională era un jucător extrem de disciplinat, atât în apărare, cât şi în atac. Ca om era foarte inteligent” – Emeric Ienei

„Aşa cum a fost Gheorghe Hagi pentru România, aşa a fost şi Michael Klein pentru Hunedoara”

„L-am antrenat o perioadă scurtă, dar ce a făcut el pentru fotbalul românesc este de lăudat. A fost unul dintre cei mai buni, avea o tehnică bună, o viziune a jocului ieşită din comun şi reuşea de unul singur să mobilizeze echipa. Alţii mai trăgeau chiulul, dar el era un adevărat profesionist. Şi era şi un familist convins. Aşa cum a fost Gheorghe Hagi pentru România, aşa a fost şi Michael Klein pentru Hunedoara. Toţi copiii vroiau să ajungă ca el, toţi îl adulau. Dacă trăia, poate că se întorcea la Hunedoara, dar până la urmă cred că ar fi ajuns antrenor în campionatul Germaniei” – Ion Nunweiller

„Era la fel de muncitor precum Iniesta”

„Au trecut 25 de ani, dar parcă ieri l-au adus nemţii în sicriu la Hunedoara… L-am cunoscut de când era copil. Se trăgea dintr-o familie modestă, tatăl lui lucra la combinat, iar mama era bucătăreasă la o creşă. Era foarte ambiţios, nevoia l-a învaţat să răzbată. Nu a fost mingicar, ca Gabor sau ca Nicşa, dar a muncit foarte mult. Ştia să deposedeze, să centreze şi să şuteze la poartă. Dintre jucătorii de azi, poate fi comparat cu Iniesta, e şi el la fel de muncitor. Ştiu că Mişa nu a vrut să plece la Dinamo, dar până la urmă l-a convins Lucescu, spunându-i că nu mai are loc la naţională dacă nu pleacă din Hunedoara” – Gelu Simoc (preşedinte Corvinul în anii ’70-’80)

„Cât a fost la Hunedoara, fugea tot timpul de Ilie Ceauşescu, care dorea să-l ducă la Steaua. A fost extrem de iubit de hunedoreni. 40.000 de oameni au fost la înmormântarea sa…” – Mircia Muntean, fost primar în Hunedoara

„Michael Klein revine în viaţa unei cetăţi în care într-adevăr, furnalele au fost stinse, însă Flacăra nu!”

„Michael Klein a fost cel mai bun căpitan al Corvinului şi apoi al Naţionalei. A avut un contract rar pe acea vreme, în Germania occidentală, el fiind român-neamţ, însă desigur meritul lui fiind marale talent, calităţile lui. Eforturile uriaşe din teren l-au costat un infarct şi moartea la o vârstă în plină vigoare. A murit în teren, aidoma unui toreador în arenă! Zeul fotbal şi-a smuls sacrificiul? Regăsim aici mecanismul mitologic popular… Aşa, în felul ei enigmatic, viaţa a pecetluit un mare simbol, şi aşa Michael Klein – peiorativ zicând, revine în viaţa unei cetăţi în care într-adevăr, furnalele au fost stinse, însă Flacăra nu!” – Eugen Evu, scriitor din Hunedoara

Nume importante din fotbalul românesc au plâns la comemorarea sa…

Foşti coechipieri de-ai lui Mişa Klein, membrii ai familiei, prieteni, cunoscuţi, dar şi suporteri s-au aflat vineri, 2 februarie, în Hunedoara pentru a omagia 25 de ani de la dispariţia fostului mare fotbalist. Gică Popescu, Ioan Andone, Miodrag Belodedici, Aurel Ţicleanu, Gabi Balint, Bogdan Stelea, Marcel Puşcaş, Ciprian Marica, Florin Răducioiu, Cristi Balaj sau Florin Prunea, dar şi alte nume cunoscute au mers la Hunedoara pentru a participa la comemorarea lui Michael Klein. Au ţinut un moment de reculegere la mormântul lui, au vizitat castelul Corvinilor şi apoi, la ora 13:00, au asistat la dezvelirea statuii lui Mişa Klein, amplasată chiar lângă stadionul care îi poartă numele şi care noaptea este luminată în culorile Corvinului, alb şi albastru.

20.000 de lei costat Memorialul „Michael Klein”, sumă suportată din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara

158.000 de lei a plătit Primăria Hunedoara pentru realizarea statuii lui Michael Klein (pe care o puteţi vedea în galeria foto), iar reamenajarea totală a zonei dimprejurul statuii (alei cu dale, instalaţie de iluminat ecologică, gazon etc) mai costă încă 138.000 de lei