Life

Mașina lui Michael Schumacher e de vânzare! Cât costă bolidul modificat pentru legenda Formulei 1

Bolidul pe care Michael Schumacher l-a condus și pe care l-a primit cadou din partea unui constructorul de Formula 1, în 2010, a fost scos la vânzare contra unei sume consistente de bani.
29.01.2022 | 18:31
Masina lui Michael Schumacher e de vanzare Cat costa bolidul modificat pentru legenda Formulei 1
Masina lui Michael Schumacher a fost scoasa la vanzare Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Un Mercedes C63 AMG cu motor aspirat de 6.2 litri, primit de Michael Schumacher în ianuarie 2010 și folosit de pilot până în luna iulie a aceluiași an a fost scos la vânzare la licitatie, cu ocazia unui eveniment organizat în Paris.

Cât costă mașina pe care Michael Schumacher a condus-o

Mașina pe care a deținut-o legenda sporturilor cu motor are cinci uși, motor modificat și dotări opționale care depășesc valoarea de 20.000 de euro. Mercedes C63 AMG a fost primit în momentul în care Michael Schumacher în intrat în echipa de  Formula 1, Mercedes GP Petronas.

ADVERTISEMENT

Conform anunțului de vânzare al casei de licitații Bonhams, mașina Mercedes C63 AMG are, printre opționale, scaune față cu reglare electrică și funcții de încălzire și memorare a poziției, dar și tapițeria din piele.

De asemenea, nu lipsește, la categoria de opționale în anul 2010, cel în care a fost făcută mașina, navigația prin satelit, climatizare automată, faruri cu tehnologie xenon și senzori de parcare. Un dezavantaj al mașinii condusă de Michael Schumacher este numărul mare de kilometri, peste 150.000.

ADVERTISEMENT

Conform 4 Tunning, mașina pe care a avut-o Michael Schumacher și care acum se vinde la licitație, va aduce actualului proprietar o sumă cuprinsă între 50.000 și 100.000 de euro, bolidul fiind vândut cu acest preț doar entru că a aparținut legendei auto din Germania.

Michael Schumacher are 53 de ani

Legendarul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a împlinit, acum patru săptămâni, 53 de ani. Din păcate, și acum, pilotul german trece printr-un dificil proces de recuperare medicală cauzat de un groaznic accident pe care l-a suferit acum opt ani.

ADVERTISEMENT

Pe 29 decembrie 2021 s-au împlinit opt ani de la teribilul accident suferit de Michael Schumacher la Meribel, pe pârtia de schi, acolo unde pilotul suferise un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală.

Michael Schumacher a stat în comă mai bine de șase luni după accidentul suferit la schi, iar apoi a fost transferat, sub supraveghere medicală, la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland. “Sigur că îmi este dor de Michael în fiecare zi. Și nu doar mie, ci și copiilor, familiei, tatălui său, tuturor celor din jurul lui.

ADVERTISEMENT

Tuturor ne este dor de Michael, dar el este încă alături de noi. Diferit, dar este aici și ne oferă putere. Suntem împreună, o familie. Facem terapie și tot ce este nevoie ca Michael să fie mai bine. Vrem să simtă legătura noastră de familie”, spunea Corinna Schumacher, în documentarul lansat de Netflix.

Michael Schumacher, legendă a Formulei 1

Michael Schumacher este unul dintre piloții de legendă ai Formulei 1, el fiind, până la retragerea sa din activitate, cel mai premiat star al Marelui Circ. La acea vreme era pilotul cu cele mai multe victorii (91), pole-position (68) și podiumuri (155), performanțe care au fost, într-un final, depășite de o altă stea a Formulei 1, britanicul Lewis Hamilton.

Actualul campion al Formulei 1, Max Verstappen , a avut ocazia să îlk cunoacă pe Michael Schumacher, în copilărie. „Aveam trei sau patru ani atunci. L-am cunoscut doar că ‘unchiul Michael’. A fost o perioadă foarte frumoasă. Era un prieten foarte apropiat al familiei noastre. (…)

Nu l-am văzut niciodată ca pe un campion mondial, nu eram conștient de asta. Puteți vedea asta în fotografiile și videoclipurile vechi pe care le avem acasă”, a spus Verstappen despre Michael Schumacher pentru F1 – Insider.com, conform mirror.co.uk.

ADVERTISEMENT