Cum îi dădea-n primire șefilor „Micul Napoleon” Teaşcă pe marii „şpriţari” ai marelui Dinamo din 1961

Constantin Teaşcă (25 septembrie 1922 – 30 iulie 1996) a fost un antrenor recunoscut pentru metodele sale spartane de pregătire, alergându-şi de multe ori jucătorii cu saci de nisip în spinare sau cu greutăţi şi lanţuri legate de glezne. Avea obiceiul de a pândi şpriţurile fotbaliştilor şi a-i aştepta pe „consumatori” cocoţat în pomii din preajma cârciumilor, pentru a realiza… flagrantul!

Titi Teaşcă nu a fost un mare fotbalist, a jucat doar la echipe de categorie inferioară: Acvila Giurgiu (1932-1946) şi Concordia Ploieşti (1946-1950). A agăţat ghetele în cui destul de tânăr, la doar 28 de ani, şi a îmbrăcat treningul de antrenor, profesie pe care a început-o de la echipele de copii şi juniori.

Numit antrenor federal, a condus, în această calitate, lotul naţional de juniori la două turnee finale, în Italia (1955) şi Ungaria (1956), obţinând de fiecare dată primul loc în grupă. A fost în două perioade scurte antrenor al echipei naţionale de fotbal a României: septembrie – noiembrie 1962 şi octombrie – noiembrie 1967.

„Micul Napoleon” Titi Teaşcă dezvăluie marile şi desele şpriţuri de la Dinamo 1961, „haită” ce-și începea „hegemonia” de campioană în 4 sezoane consecutive…

Ca antrenor de club nu l-a „prins paltonul” de multe ori… S-a perindat pe la 12 echipe şi peste tot s-a certat cu vedetele locale, de la Nicolae Dobrin la Ilie Balaci. Motivele au fost mereu aceleaşi: în primul rând cerea întotdeauna mai mult decât puteau „duce” fotbaliştii şi metodele sale „spartane” îi determinau deseori pe jucători să facă front comun împotriva sa, conflict ce era rezolvat de conducători prin demiterea sa.

Digi24.ro

Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei

Apoi era un dur şi în afara gazonului: voia să controleze în detaliu viaţa „civilă” a jucătorilor, pe care, efectiv, îi pândea când se aşteptau mai puţin, legenda spune că îşi aştepta jucătorii la ieşirea din cârciumi cocoţat prin… pomii din preajmă pentru a realiza „flagrantul”.

Pentru stilul său dictatorial a fost poreclit „Micul Napoleon”, dar majoritatea jucătorilor îi spunea „Piticul” din cauza înălţimii sale de doar 1,63 m… Mic la stat, mare la sfat. Atât la sfaturile date jucătorilor, cât și la „sfaturile” transmise șefilor… Alte vremuri, alți antrenori, alți fotbaliști…

„Micul Napoleaon” a scris mai multe cărţi inspirate din experienţele şi călătoriile sale în lumea largă: „Fotbal şi fotbalişti la diferite meridiane” (1962), „Fotbal la poalele Cordilierilor” (1966), „Din nou pe meridianele fotbalului” (1967), „Ce rău v-am făcut?” (1976), „Păpuşarii” (1984), „Competiţii de neuitat” (1989).

Dovezile zdrobitoare din caietele „Piticului” Teașcă

În volumul „Ce rău v-am făcut?” povesteşte despre modul în care a încercat să pună ordine pe „nava de piraţi” de la Dinamo în decembrie 1961, pentru „vindecarea «relelor» prin orice mijloace şi cu orice riscuri”. Pentru asta a făcut nenumărate liste cu isprăvile din „civilie” ale fotbaliştilor „gradaţi cu toţii în cadrul Ministerului de Interne, pe care îl făceau de râs prin comportamentul lor”. Să-i dăm, însă, cuvântul în integralitate „Micului Napoleon” Titi Teașcă însuşi…

Digisport.ro

Cum l-a numit Anamaria Prodan pe Ronald Gavril: impresara nu s-a ferit să spună cum îl strigă pe boxer

„Pentru a-şi ascunde slăbiciunile, jucătorii au compromis conducători de o rară şi nobilă puritate sufletească, au schimbat antrenorii ca pe sacii la moară, au convins întotdeauna că vinovaţii nu sunt ei. Dovezi în acest sens găsim în caietele mele de notări:

7.XII.1961 – I. Pârcălab a fost la barul «Melody» până la orele 3 dimineaţă; după amiază a solicitat să nu facă antrenament deoarece este… constipat. I s-a recomandat să facă… ce vrea.

10.XII.1961 – Duminică dimineaţa antrenament, apoi, în comun, vizionarea restanţei Progresul – Steagul Roşu. Seara Pârcălab şi Uţu rămân să închidă barul «Melody» (la orele 3 ½)! I-am pus în discuţia colectivului în şedinţa de luni , unde şi-au luat… noi angajamente. Nu au pierdut ocazia să spună că a fost şi Eftimie cu ei.

14.XII.1961 – Nu mai plecăm în Turcia, aşa că se suspendă cantonamentul, nu şi pregătirile, fiindcă peste 10 zile jucăm la Tirana. Eftimie îmi cere permisiunea să întârzâie în oraş cu soţia (la un restaurant) până la orele 11. Îi admit chiar până la orele 12. La 3 dimineaţă, fără soţie dar cu… însoţitoare, era la barul «Melody». Ce încredere să mai ai în el?

14.XII.1961 – David i-a ţinut companie lui Eftimie. Aceştia sunt oamenii de performanţă fotbalistică!…

22.XII.1961 – La ora 7, adunarea pentru a se pleca la Tirana. Pârcălab vine direct de la barul «Melody».

28.XII.1961 – Piţi Varga nu a venit la antrenament. La controlul făcut seara acasă, nu a fost găsit.

29.XII.1961 – Varga, însoţit de antrenorul Fănică Stănculescu, vine să-şi ceară iertare. Îi reamintesc cu precizie matematică itinerariul ultimelor 24 de ore şi-i spun că-l consider «prezent», numai că dacă o singură dată mai repetă figura, nu are să se mai numere printre fotbalişti. Este prea mult. Şi deşi sunt oameni care în dorinţa lor cinstită nu vor să se rateze un talent de valoarea lui, singurul lui duşman rămâne el. Aşa că îl rog să nu se mai aşeze „în faţa trenului”…

23.I.1962 – Varga lipseşte nemotivat de la antrenament. Controlat, se dovedeşte că pe la orele 17 era sub masă în restaurantul «Universităţii» şi apoi dus la «remorcă»… prin Pantelimon.

24.I.1962 – Varga lipseşte iarăşi! Probabil se aşezase „în faţa trenului”…

25.I.1962 – Varga cheamă Salvarea acasă, toată lumea se impacientează, mai puţin eu, deoarece verificând traseul autosanitarei constat că a fost transportat la… dezalcolizare!

26.I.1962 – Pârcălab, tumefiat de o noapte grea şi foarte… umedă, cu gulerul ridicat şi cu capul dispărut în palton, ca al unei broaşte ţestoase în carapace, vine pe marginea tuşei, unde conduceam antrenamentul şi-mi spune că nu se simte apt pentru muncă. N-am mai rezistat… …şi într-un minut i-am spus tot ce făcuse şi cine este el de fapt. A dispărut ca în experienţele lui Iosefini şi după cinci minute lucra cot la cot cu colegii de echipă.

6.II.1962 – Ene II, în noaptea precedentă, era văzut la orele 2 înghesuit de pahare la restaurantul «Cina», deşi la orele 22 programul îi cerea să doarmă.

13.II.1962 – Frăţilă a venit la serviciu la orele 9 în loc de 8. S-a supărat că a fost penalizat cu reţinerea din salariu a unei zile de lucru. Motivarea: îi este greu să se scoale de dimineaţă şi pe deasupra stă şi departe!

15.II.1962 – Vasile Alexandru  s-a învoit la jumătatea antrenamentului de după amiază ca să se ducă la şcoală, urmează cursurile serale ale liceului. După orele 24 răspundea «prezent» în restaurantul «Universităţii».

26.II.1962 – Ivan, Uţu, Eftimie, după reîntoarcerea echipei de la un meci din Galaţi, s-au oprit la un restaurant şi n-au mai plecat decât a doua zi, când trebuia aranjat localul.

6.II. 1962 – Prezenţa la antrenament făcută pe mofturi: Ene II întârzâie 10’, Ivan şi Alexandru Vasile 15’, iar Ţârcovnicu 20’.

6.II.1962 – Pârcălab s-a dus la Federaţie şi a reclamat (mai bine zis le-a şoptit la ureche) că el este un băiat bun, cuminte, dar că Unguroiu şi Alexandru Vasile îl duc la băutură. Probabil că unul îi căsca gura şi altul îi turna! Să nu vă închipuiţi că n-au fost inşi care să-i dea dreptate!”

În loc de concluzii… umor involuntar!

Vă reamintesc sezonul: 1961-1962. „Gâscanul” Nicolae Dobrin, „Mopsul” Florea Dumitrache sau „Procurorul” Cornel Dinu erau mici copii. La propriu. Încă nu se iţiseră în fotbalul „mare”. Prietenii ştiu ce vreau să spun…

Este parcă de necrezut că la o echipă ca Dinamo se puteau întâmpla astfel de „evenimente”. Şi totuşi este adevărat! Număraţi de câte ori apar cuvintele „bar”, „Melody” sau „restaurant”. Umorul este, absoult sigur, involuntar… Iată în continuare ce spuneau despre Titi Teașcă mari jucători care au scris istoria fotbalului românesc…

„Titi Teaşcă era un personaj pitoresc, controversat, cu un comportament imprevizibil, cu un debit verbal vulcanic, agitat în mişcări, complexat de înălţimea sa… scundă, însă spontan şi sclipitor în replică, mereu în căutare de idei noi, întotdeauna greu de convins că n-are dreptate, dar mai ales devotat până la sacrificiu meseriei de antrenor” – Mihai Ionescu, fost ziarist şi vicepreşedinte FRF

„Chiar dacă ne mai ciondăneam, aveam influenţă mare asupra lui. Săracul Titi, peste tot pe unde s-a dus a construit stadioane, terenuri, numai echipe nu a putut să facă” – Nicolae Dobrin

„Nu am fost niciodată pe aceeaşi lungime de undă, eu considerând mereu că metodele lui de antrenament erau foarte ciudate. Ne-a înnebunit cu handbalul, de ajunsesem să joc mai bine ca Gaţu! Imediat cum ne trezeam, aveam informare politică. Ne punea să citim ziarele, nu numai partea de sport, după care discutam politică. Buimăciţi, ieşeam la un antrenament de vreo trei ore, în care ne termina. Ne odihneam, iar după amiaza ne mai fugărea vreo două ore. Cel mai ciudat episod a fost când a pus, într-o noapte, să fie omorâţi vreo 30 de câini pe motiv că lătrau şi jucătorii nu se puteau odihni, deşi noi nu ne-am plâns nimănui” – Liţă Dumitru

„Benzină-Teaşcă. Aşa îi ziceam. Avea metode de pregătire ruseşti. Ne punea să alergăm cu saci în spinare până ne venea boala urâtă. Nu pot să spun că era un tehnician rău, dar avea metode diabolice. Păi îl pui tu pe Oblemenco, care avea aproape doi metri, să alerge cu saci de 80 kg în spinare? Sau pe Geolgău, care atunci era mai uşor decât sacul pe care i-l punea în spate?! El a rămas mare datorită ziariştilor, Dumnezeu să-l ierte!” – Ilie Balci

• 12 echipe de club a antrenat Titi Teaşcă în cariera sa: Dinamo Bacău (1958-1960), Dinamo Bucureşti (1961-1962), Politehnica Iaşi (1963-1965), „U” Cluj (1967-1968), FC Argeş (1968-1970), Fenerbahçe Istanbul (1970-1971), Steaua (1974-1975), Universitatea Craiova (1976-1977 şi 1986-1987), Steagu Roşu Braşov (1977-1979), FCM Dunărea Galaţi (1979-1981), Victoria Bucureşti (1981-1984), FC Bihor Oradea (1985)
• 1 este locul pe care termina Dinamo campionatul 1961-1962, cu 36 de puncte din 26 de meciuri: 14 victorii, 8 egaluri şi 4 înfrângeri, golaveraj 62-35. Pe locul 2 venea Petrolul, cu 33 de puncte, podiumul fiind încheiat de Progresul, cu 31 de puncte. Rapid termina pe 5 (28 de puncte), iar Steaua pe 9 (24 de puncte).
• 4 campionate consecutive a câștigat Dinamo începând din sezonul amintit, 1961-1962