News

Micutzu, artistul de stand-up comedy, este în doliu! Artistul a anunțat că un apropiat al său a murit

04.04.2019 | 12:14
Micutzu este devastat de pierderea unui prieten bun

Micutzu trece prin momente dificile. Întotdeauna cu zâmbetul pe buze, gata să ne facă să râdem și să uităm de griji ori necazuri, comediantul a primit o veste tristă care pur și simplu l-a bulversat. Anunțul a fost făcut chiar de el, pe contul  personal de Facebook.

Micutzu a pierdut un prieten drag

Micutzu, sau Cosmin Nedelcu, pe numele său din buletin, este unul dintre cei mai iubiți și apreciați comedianți, figură marcantă a noului val de artiști de stand up comedy. Fie că performează în cluburi sau săli de spectacole, show-urile sale se bucură de fiecare dată de succes.

În această seară, actorul urma să urce pe scena unui club din Capitală pentru a susține un spectacol de improvizație alături de colegii săi, însă show-ul nu va mai avea loc, întrucât Micutzu este devastat de pierderea unui prieten drag, pe care a trebui să îl conducă pe ultimul drum.

Micutzu, număr de senzație pe scena iUmor
Micutzu, număr de senzație pe scena iUmor

Micutzu: „Nu suntem în stare de comedie”

Într-o postare publicată pe pagian sa de Facebook, Micutzu anunță anularea spectacolului de improvizație ce urma să aibă loc în această seară, cerându-și totodată scuze fanilor pentru această situație neplăcută.

Ne cerem scuze, în seara asta nu vom putea performa la showul de improvizație la The Fool. Astăzi ne-am condus pe ultimul drum un prieten foarte bun, un frate și nu suntem în stare de comedie. Sperăm să ne înțelegeți, scuze din nou pentru disconfort”, le-a transmis comediantul celor care doreau să participe la show-ul său dintr-un club bucureștean.

În altă ordine de idei, Micutzu este cunoscut pentru spectacolele pe care le susține, dar și pentru aparițiile în cadrul emisiunii iUmor, momentele sale făcând de fiecare dată senzație. Comediantul nu ratează niciodată ocazia să lanseze un tir de ironii la adresa liderilor politice, în frunte cu Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă.

Dacă aveţi senzaţia că-s eu nebun şi că de fapt nu ne place drama ca popor, de ce credeţi că tot votăm cu PSD? Sunt susţinători de-ai domnului Dragnea în sală? Să aplaude, vă rog frumos. Excelent! E prima dată când întreb asta şi cineva chiar aplaudă. Mă bucur că vă văd pe viu, doar am auzit despre dvs. Am o întrebare. Nu ştiu dacă ştiţi, dar domnul Dragnea este bugetar. Ştiţi? Bun. Şi dânsul are un salariu de 23.000 de lei pe lună. Bă, eşti nebun? Bravo lui! Şi dânsului i-a fost pus sechestru pe o bucată de avere de 27 de milioane de euro. Întrebarea mea e: dânsul de câţi ani munceşte? De 500? E vampir sau ce… d-aia are dinţişorii ăia, că suge de mult timp? Întreb doar. Nu ştiu dacă vă daţi seama, dar aproape toată lumea a zis la un moment dat m**e PSD, că eraţi pe stradă, că eraţi la serviciu, că eraţi la biserică. O să vedeţi că şi la biserică vor fi lumânări pentru vii, pentru morţi şi pentru PSD. Nu ştiu dacă realizaţi, dar noi ar trebui să spunem şi m**e PNL. Adică, noi avem un partid de opoziţie care ar trebui să-i împiedice un pic pe ăştia din a face ce **** fac. Dar voi aţi văzut o şedinţă la Senat? Vine unul de la PSD cu agenda: «aşa mă, ce avem pe ziua de azi? M**e poporul român, check; m**e Diaspora, check». Şi apoi vine unul de la PNL la microfon: «auziţi, domnul de la PSD, da’ s-a terminat m**a, dom’le? Eram la ţigară… păi şi nu se mai dă azi? Venim mâine». Noroc cu ăştia din USR care mai fac ceva, mai bat din tobe, vin cu ursul, cu capra. Bine, nici cu ăştia nu mi-e ruşine“ , este unul dintre discursurile care au făcut furori în rândul telespectatorilor.