Life

Ce se mai întâmplă cu Mihaela Bărluțiu din Lacrimi de iubire? S-a mutat în SUA: ”După 30 de ani începi să fii femeie”

Mihaela Bărluțiu din Lacrimi de iubire, celebra Nicole, adolescenta rebelă care devenise idolul tuturor adolescentelor din România este complet schimbată! Și nu, nu fizic vorbind!
07.03.2023 | 09:30
Ce se mai intampla cu Mihaela Barlutiu din Lacrimi de iubire Sa mutat in SUA Dupa 30 de ani incepi sa fii femeie
ADVERTISEMENT

Mihaela Bărluțiu din Lacrimi de iubire, celebra adolescentă rebelă Nicole, s-a schimbat complet din punct de vedere profesional, însă la nivel fizic, fosta actriță a rămas neatinsă de anii care au trecut. FANATIK a stat de vorbă cu Mihaela Bărluțiu, iar frumoasa blondină ne-a povestit totul despre viața ei departe de România, despre planurile de viitor și despre cel de-al treilea copil, pe care nu îi este deloc teamă să-l aducă pe lume!

Mihaela Bărluțiu din Lacrimi de iubire, declarații despre viața de succes din SUA

Mihaela Bărluțiu din Lacrimi de iubire ne-a vorbit deschis despre toate aspectele din viața ei din SUA: cum este să fie mama a două fetițe, cum vrea să mai aducă pe lume și cel de-al treilea copil și cât de dispusă ar mai fi să joace în telenovele și să primească și alte roluri care ar implica o eventuală revenire în România.

ADVERTISEMENT

Mihaela Bărluțiu alias Nicole din celebra telenovelă Lacrimi de iubire, dar și din Iubire ca în filme ne-a povestit și despre afacerea pe care o are alături de soțul său, în SUA, dar și despre proiectele noi și despre trucurile la care apelează, pentru a fi mereu în formă și pentru a-și menține tinerețea. În fond, la cei 34 de ani ai săi, este complet neschimbată din punct de vedere fizic.

Mihaela Bărluțiu: „Suntem o familie fericită. Ne acceptăm așa cum suntem”

Miha, cum e viața la 34 de ani? Cum te simți tu, în prezent?

– Tot ce pot spune este că după vârsta de 30 de ani, începi să fii femeie. Totul se schimbă. Iar eu sunt de părere că o femeie începe să devină frumoasă, stabilă, confidentă, responsabilă și pot continua cu aceste vorbe frumoase. Abia după vârsta de 30 de ani se întâmplă toate acestea. Până atunci, ești în creștere. (râde).

ADVERTISEMENT

Familia este bine, toată lumea este ok? Ce activități aveți, împreună, atunci când este timp de relaxare și voie bună?

– Suntem o familie fericită. Noi toți ne acceptam și ne înțelegem așa cum suntem. Activitățile le facem în baza a ceea ce ne place să facem. Eu sunt cu soarele, cea mică este cu zăpada și atunci încercăm să ne împărțim activitățile, să fim toți fericiți.

ADVERTISEMENT
Mihaela Bărluțiu
Mihaela Bărluțiu alias Nicole din Lacrimi de iubire / Sursă foto: Instagram

Ești printre puținele femei care chiar nu-și arată vârsta. Dacă nu erai atât de cunoscută, cu siguranță nimeni n-ar fi știut că ai 34 de ani. Iar cine ar fi aflat, clar nu ar fi crezut. Cum te menții în formă? Faci sport, ții vreo dietă anume, vreun meniu special?

– Fac pilates, dorm 7-8 pe noapte, adorm devreme și încerc să nu mă epuizez în niciun fel. Orice e exagerat îți poate dăuna.

ADVERTISEMENT

Dacă ar fi să pleci mâine într-un loc pustiu, pe o insulă, de exemplu și ai avea dreptul să iei cu tine numai 3 obiecte, ce ai lua? Și de ce?

– Nu cred ca as vrea sa fiu singura pe o insula! (râde). Dar aș lua o macetă și două cărți.

Mihaela Bărluțiu nu păstrează legătura cu foștii colegi de filmare

Mai păstrezi legătura cu foștii colegi din Lacrimi de iubire și Iubire ca în filme? Vă auziți, vă vizitați atunci când se poate?

– Din păcate, nu prea. Mai țin legătura cu Nicolle ( Maia din Lacrimi de iubire, n. red.). Ne întâlnim foarte des când ajung prin România.

Am văzut că ai fost în România destul de recent. Cum ți s-a părut vizita? Crezi că s-a schimbat ceva de când ai plecat? Și dacă da, ce anume?

– Vin foarte des în România și am o părere bună. Avem o țară foarte frumoasă și ar trebui promovată la maxim.

Care este mâncarea ta preferată? Dar preparatul/alimentul la care nu ai putea renunța niciodată, indiferent de context?

– Salatele făcute de mine și seafood. Mănânc orice fel de seafood (n.r. – fructe de mare).

Aș mai avea curaj să mai fac un copil. Îmi doresc un băiețel”

Miha, ai două fetițe superbe. Cum e viața de mămică? Este grea? Te mai vezi și cu un al treilea copil, ai curajul ăsta?

– E foarte greu să ai o adolescentă în casă. Încerc să îi fiu prietenă și să o înțeleg în orice situație. Jasmine ( Jazz, cum o numesc eu) e un copil extrem de bun. Da, aș mai avea curaj să mai fac un copil și mi-as dori un băiețel.

Dacă mâine ți s-ar oferi un super rol într-o producție românească ce s-ar întinde, să zicem, pe durata a 2-3 ani… ai fi dispusă să te întorci în România și să accepți rolul?

– Nu știu dacă aș rezista să stau 2-3 ani în Romania, dar aș putea călători din România în Los Angeles. Depinde foarte mult și ce fel de proiect.

De ce anume ți-e cel mai dor, atunci când te gândești la România, la acasă?

– De familie si câțiva prieteni. La altceva nu simt lipsa… Am aproape 15 ani de America, aici e casa mea.

Afacerile Mihaelei Bărluțiu merg ca pe roate!

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Și cum ai reușit să-l depășești?

Orice moment greu din viata noastră ar trebui sa fie depășit cu zâmbetul pe buze și văzut ca o altă oportunitate. Și, cum am spus mai devreme, după 30 de ani momentele grele din viața ta le primești cu mai mult calm. Este foarte important să ai foarte multă încredere în tine și atât.

Ce proiecte noi ai? Cum merg afacerile voastre?

– Proiectele apar pe parcurs. Când ești antreprenor, orice oportunitate poate deveni un nou business și tot ce avem în momentul de față, merge foarte bine.

ADVERTISEMENT