Mihaela Buzărnescu a fost eliminată în turul 1 la Limoges! A treia înfrângere la rând de la revenirea după accidentare

Gabriel Esanu   
in Tenis
07/11/2018, 23:12
Mihaela Buzărnescu a fost eliminată în turul 1 la Limoges! A treia înfrângere la rând de la revenirea după accidentare
Mihaela Buzărnescu a fost eliminată în turul 1 la Limoges. Eşec cu Mandy Minella

Mihaela Buzărnescu a fost eliminată în turul 1 la Limoges, competiţie de categoria Challenger, pentru care era cotată ca favorită principală. Românca a fost învinsă de Mandy Minella, locul 111 WTA, scor 4-6, 7-5, 4-6. Miki nu reuşeşte să îşi regăsească forma avută în vară, înainte de accidentare, care a culminat cu trofeul obţinut la San Jose. Este a treia înfrângere consecutivă pentru Buzărnescu de la revenire. Miki şi Minella au avut un schimb dur de replici legate de participarea la US Open.

Chiar dacă Mihaeala Buzărnescu a părăsit competiţia de la Limoges, Franţa, România păstrează două jucătoare în cursa pentru titlu. Este vorba despre Ana Bogdan, favorită numărul patru, care a obţinut a doua victorie în turneu, cu Jamie Loeb, scor 6-2, 7-6, şi este prima jucătoare care îşi asigură calificarea în sferturile de finală. Va juca împotriva învingătoarei dintre Audrey Albie şi Evgheniya Rodina.

Mihaela Buzărnescu a fost eliminată în turul 1 la Limoges. Ana Bogdan şi Monica Niculescu rămân în cursă

De asemenea, Monica Niculescu, favorită numărul cinci, este calificată în optimile de finală, unde o va înfrunta pe Margarita Gasparyan. În afara celor trei, România a mai avut o reprezentantă pe tabloul principal de la Limoges, pe Alexandra Dulgheru, cea care a fost învinsă în primul tur al competiţiei de Renata Voracova. Chiar dacă a fost învinsă foarte repede la Limoges, Mihaeala Buzărnescu nu poate pierde poziţia a 24-a din WTA, în condiţiile în care jucătoarele din acea parte a clasamentului sunt deja în vacanţă.

În schimb, Ana Bogdan poate bifa o ascensiune importantă dacă va reuşi să se impună la Limoges, unde este deja calificată în sferturile de finală. Românca ar putea să ajungă până pe poziţia a 64-a, ceea ce ar însemna că ar trece inclusiv peste Irina Begu şi ar deveni a treia cea mai bine poziţionată jucătoare din România, după Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu. Monica Niculescu are puncte importante de apărat în această săptămână şi are nevoie de minimum sferturi de finală la Limoges pentru a rămâne în top 100.

Închide ×