Mihaela Buzărnescu, bucurie rezervată după Cehia-România 2-3! A fost cea mai stingheră dintre tricolore: “Sper să mai fiu chemată”

CORESPONDENŢĂ DIN OSTRAVA
Marian Popovici    Razvan Nicolae   
in Tenis
11/02/2019, 17:19
Mihaela Buzărnescu, bucurie rezervată după Cehia-România 2-3! A fost cea mai stingheră dintre tricolore: “Sper să mai fiu chemată” GALERIE FOTO CORESPONDENŢĂ DIN OSTRAVA
Mihaela Buzărnescu, la finalul meciului cu Siniakova

România a învins cu 3-2 Cehia în Grupa Mondială I la Fed Cup. Punctul decisiv a fost adus de dublul format din Irina Begu și Monica Niculescu. Cele două au reușit să învingă liderele mondiale la dublu, Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova, scor 6-7, 6-4, 6-4. După meci, jucătoarele au declanșat nebunia pe teren, însă cea mai rezervată a fost Mihaela Buzărnescu, atât pe teren, cât și la declarații.

“Miki” a părut foarte afectată de faptul că a pierdut ambele meciuri de simplu și nu s-a putut bucura la capacitate maximă cu celelalte colege ale ei. Dacă Simona Halep a sprintat pe teren și le-a luat în brațe pe Begu și Niculescu după victorie, “Miki” s-a bucurat mai cu măsură, probabil din cauza faptului că nu și-a adus aportul la victoria finală, fapt care a afectat-o destul de mult.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

Buzărnescu și Siniakova la fileu, la finalul meciului
Buzărnescu și Siniakova la fileu, la finalul meciului

Mihaela Buzărnescu, bucurie rezervată după Cehia-România 2-3: “Sper să pot ajuta mai mult”

Dar, fanii români i-au mai îndulcit din amărăciune și au aplaudat-o la scenă deschisă. Din tribune, fanii au strigat numele fiecărui jucător, iar numele “Mihaela Buzărnescu” a fost strigat minute în șir de suporterii noștri. Mihaela le-a mulțumit și a plecat alături de celelalte fete la conferința de presă.

Mihaela a fost mai stingheră și la conferința de presă. Nu s-a putut bucura la maximum ca și colegele ei și declarațiile arată asta: “Este o victorie extraordinară. Mai ales din partea colegelor mele pentru că eu nu am reușit să aduc niciun punct. Dar bucuria este mare și a fost o atmosferă atât de bună în această săptămână în echipa noastră. Le mulțumesc tuturor și sper ca pe viitor să pot ajuta mai mult echipa de Fed Cup, dacă voi mai fi chemată”

Chiar dacă Buzărnescu nu a adus niciun punct, colegele au fost alături de ea și au încurajat-o. Însă, criticile pentru “Miki” au venit din țară. Ilie Năstase consideră că România trebuie să găsească o variantă mai bună pentru racheta a doua“A fost o calificare cu emoții, ar fi trebuit să le batem în două seturi în meciul de dublu. Nu mai contează acum, dar trebuie să vedem cum rezolvăm cu a doua jucătoare de simplu. Simona a făcut ce trebuia, rămâne să găsim o variantă bună pentru numărul doi din echipă”, a spus Năstase pentru FANATIK.

CTP a criticat-o pe Mihaela: “Buzărnescu nu are antrenamentul fizic”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, a criticat-o, la rândul său, pe Mihaela Buzărnescu: “Să nu se supere Florin Segărceanu pe mine. Era vizibil, fusese vizibil din meciul cu Pliskova că talentata Mihaela Buzărnescu nu are antrenamentul fizic. Nu e vorba de formă, e vorba că a stat luni de zile pe tușă și nu mai știe să gestioneze atmosfera. La FED Cup e altceva, nu e ca un meci de turneu” 

Pentru Mihaela Buzărnescu urmează turneul de la Doha, din Qatar. Sportiva din România încă trage să revină la forma fizică maximă după accidentarea de la Montreal, din vara anului 2018. Înaintea meciului cu Cehia, “Miki” jucase ultimul meci oficial în primul tur la Australian Open, unde a fost învinsă în trei seturi de Venus Williams.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles