Sporturi

Mihaela Buzărnescu donează o sumă de bani pentru Spitalul Gerota, instituție care tratează bolnavii de coronavirus

19.03.2020 | 16:56
Mihaela Buzarnescu doneaza o suma de bani pentru Spitalul Gerota institutie care trateaza bolnavii de coronavirus
ADVERTISEMENT

Epidemia de coronavirus a pus stăpânire și pe România. De la zi la zi, numărul cazurilor celor infectați cu Covid-19 se află într-o continuă creștere, iar numeroase personalități din sport pun și ele umărul la ajutorarea cadrelor medicale. Ultima intrată pe această listă este jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, cea care a ales să ajute un spital din Capitală.

Mihaela Buzărnescu donează pentru Spitalul Gerota din București, instituție care tratează bolnavii de coronavirus

Mihaela Buzărnescu a avut un an 2019 extrem de complicat. O accidentarea din sezonul anterior i-a dat mari bătăi de cap româncei, iar rezultatele bune au lipsit.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, Mihaela nu i-a uitat pe cei care luptă cu epidemia de coronavirus și a anunțat că va susține financiar Spitalul ”Doctor Dimitrie Gerota” din București, unde se tratează o mare parte din bolnavii cu coronavirus.

”Am ales să donez o sumă de bani către spitalul care a fost în linia întâi încă de la începutul apariției acestui virus. Foarte multă lume a fost afectată. Cel mai mult mă sperie că putem să fim și noi afectați de acest virus, să ne îmbolnăvim sau să îi îmbolnăvim pe cei mai vârstnici din familia noastră. Doamne ferește!

ADVERTISEMENT

Se poate ajunge la mortalitate dacă nu se găsește un remediu pentru așa ceva. Pe de altă parte, și cariera noastră este dată peste cap. Nu mai putem participa la concursuri, nu mai avem unde să mergem să ne antrenăm. Sunt tot felul de lucruri care ne fac să ne stresăm și mai mult.

Consider că în această perioadă nu mai trebuie vorbim despre condiția financiară, ci despre cea umană. Mult sau puțin, important este să fim proactivi și să ne oferim ajutorul. Este o perioadă critică și este important să conștietizăm asta.

ADVERTISEMENT

Eu vin după aproape un an de pauză de competiții și știm cu toții că în clipa în care un sportiv se accidentează, sponsorii se retrag, dar tocmai pentru că știu ce înseamnă să fii pus în fața unor situații dificile am vrut să fac ceva pentru eroii noștri.

Gândul meu este la doctorii bolnavi de la spitalul Gerota si la familiile lor. Pentru ei am vrut să mă implic așa cum am putut și sper, ca noi toți să conștientizăm cât de important este să-i ajutăm și să-i protejam”, a spus Mihaela pentru Prosport.

ADVERTISEMENT
  • 120 este locul ocupat de Mihaela Buzărnescu în clasamentul WTA
  • 32 de ani va împlini Mihaela pe 4 mai
  • 21.09.2019 a fost data ultimului meci jucat de Mihaela în circuit

Simona Halep, primul nume din tenisul românesc care a donat

În urmă cu două zile, Simona Halep a anunțat că s-a implicat în lupta împotriva coronavirusului și a donat o sumă ce va fi folosită pentru achiziționarea echipamentelor și materialelor necesare pentru spitale din București și Constanța.

”Am decis să donez o sumă de bani pentru achiziționarea echipamentelor și materialelor necesare în asemenea situații, sumă ce va fi direcționată imediat către autoritățile medicale din București și Constanța.

Încurajez pe toți cei care pot să sprijine să contribuie și ei la eforturile comune de combatere a acestui virus. Între timp, să avem cu toții grijă de noi, să fim responsabili și pozitivi! Să ne ajute Dumnezeu!”, a transmis Simona Halep.

ADVERTISEMENT