Sporturi

Mihaela Buzărnescu, în culmea fericirii după victoria lui Jaqueline Cristian: „Dacă vom câștiga, voi fi și eu la Budapesta prezentă”

08.02.2020 | 18:41
Mihaela Buzarnescu in culmea fericirii dupa victoria lui Jaqueline Cristian Daca vom castiga voi fi si eu la Budapesta prezenta
ADVERTISEMENT

Mihaela Buzărnescu a exaltat după victoria spectaculoasă a lui Jaqueline Cristian în fața Veronicăi Kudermetova, 2-0. „Miki” crede în șansa României și a anunțat că va fi la Budapesta, în cazul în care coechipierele sale trec de rusoaice.

Mihaela Buzărnescu, în culmea fericirii după victoria lui Jaqueline Cristian

Mihaela Buzărnescu s-a aflat în tribunele arenei din Cluj, pentru a-și sprijini colegele în duelul crâncen cu Rusia. „Miki” a vorbit după victoria lui Jaqueline Cristian cu Veronica Kudermetova și a declarat că va fi prezentă la Budapesta, dacă România trece de Rusia:

ADVERTISEMENT

„Am primit mesaje să o pun la loc (n.r,- căciula), era norocoasă, de câte ori câștigam. Am trăit meciul foarte intens, nu mai pot, au fost rezultate neașteptate. A jucat foarte bine Ana, am fost aproape.

Cum am susținut tot timpul, în tenis se poate întâmpla orice. Urmează marele meci, pentru calificare, îmi doresc din tot sufletul să câștigăm. Dacă vom câștiga, voi fi și eu la Budapesta prezentă. Câștigăm azi, vedem după”.

ADVERTISEMENT

„Spectatorii au reînviat la al doilea meci”

Mihaela Buzărnescu a vorbit despre șansele cuplului Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse la câștigarea meciului decisiv cu Rusia de la Fed Cup: Sigur va fi un meci foarte frumos, foarte bun, ele nu au mai jucat împreună până acum, dar au jucat foarte bine la antrenamente”.

„Știu sigur că se vor ajuta una pe cealaltă, și fetele din Rusia joacă bine, dar eu cred că avem un avantaj și o șansă de la început și sper să avem succes.

ADVERTISEMENT

Spectatorii au reînviat la al doilea meci, a fost aproape plină arena, cu siguranță la meciul la dublu se va umple și mai mult”, a încheiat Mihaela Buzărnescu.

  • 31 de ani a împlinit Mihaela Buzărnescu pe 4 mai